Sari direct la conținut

Vor fi afectați cu adevărat rușii de suspendarea vizelor pentru Europa? Câteva exemple și un lucru care le scapă liderilor europeni

HotNews.ro
Vor fi afectați cu adevărat rușii de suspendarea vizelor pentru Europa? Câteva exemple și un lucru care le scapă liderilor europeni

Mai puțin de o treime dintre cetățenii Rusiei au ieșit vreodată din țară însă vizele pentru Uniunea Europeană sunt importante tocmai pentru unii dintre cei mai înalți oficiali de la Moscova, care își trimit copiii să studieze și locuiască în Occident.

„Mulți argumentează că doar câțiva ruși călătoresc în Europa. Destul de corect. Dar cei aflați la putere nu doar că călătoresc, ci se și mută. Cel care câștigă pâinea familiei trebuie să rămână [în Rusia] dar își va trimite copiii în străinătate”, afirmă jurnalistul și cercetătorul Kamil Galeev de la Centrul Wilson, oferind și câteva exemple în acest sens:

Nepotul lui Viktor Solotov, comandantul Gărzii Naționale a Rusiei, studiază la Cranleigh School, un prestigios liceu public din Marea Britanie deschis în 1865 și printre ai cărui absolvenți se numără mai multe persoane înnobilate de-a lungul anilor de monarhii britanici.

Serghei Jelezniak este unul dintre liderii partidului Rusia Unită condus de președintele Vladimir Putin. Fiica acestuia, Anastasia McClymont, a studiat la Londra, lucrat la BBC și s-a căsătorit cu unul dintre colegii săi scoțieni, schimbându-și numele din Jelezniak în McClymont.

Elizaveta Peskova, fiica purtătorului de cuvânt de la Kremlin al lui Vladimir Putin, trăiește de ani de zile în Franța. Ea a urmat un internship oferit de Parlamentul European și s-a angajat apoi la Louis Vuitton.

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Elizavetei Peskova în a doua jumătate a lunii martie, aceasta catalogându-le drept „complet nedrepte” și „nerezonabile”.

Inclusiv amanta lui Vladimir Putin ar locui în afara Rusiei

Kamil Galeev, care a devenit cunoscut după izbucnirea războiului din Ucraina datorită analizelor sale privind societatea rusă, mai dă un exemplu din 2011 despre care spune că este foarte edificator.

Marea Britanie i-a respins la momentul respectiv cererea de rezidență lui Iuri Lujkov, un fost primar al capitalei ruse Moscova, dar i-a acordat o viză pentru a-i permite să-și viziteze familia fiindcă „bineînțeles că și-a mutat familia la Londra”.

După cum notează și Galeev, un cercetător la rândul său născut în Rusia dar care a emigrat în SUA, acestea sunt doar câteva exemple, numărul oficialilor ruși care și-au trimis copiii sau întreaga familie în Occident fiind mult mai mare.

Inclusiv despre Alina Kabaeva, fosta gimnastă care este de ani de zile amanta președintelui Vladimir Putin, se crede că locuiește în Elveția alături de copiii pe care i-a avut cu liderul de la Kremlin.

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva lui Kabaeva la începutul lunii august, după ce Marea Britanie a făcut acest lucru în mai iar Uniunea Europeană în iunie.

„Cum trăiește clasa conducătoare a Rusiei? Capul familiei, vânătorul-culegătorul trăiește în Rusia. Dar la prima ocazie își va muta doamna și copiii în Europa iar apoi va încerca să li se alăture”, afirmă Galeev.

Ce le scapă liderilor europeni în discuția despre vizele acordate rușilor

Cercetătorul de la Wilson Center, unul dintre cele mai prestigioase think tank-uri din SUA, afirmă că discuțiile despre faptul că turismul european nu ar fi important pentru ruși ratează esența.

„El este foarte, foarte important. Deoarece clasa conducătoare a Rusiei trăiește cu ideea de a se muta în Europa (90%) și America de Nord (10%)”, subliniază el.

Inclusiv televiziunile rusești au încercat să dea asigurări că o eventuală suspendare a vizelor acordate de Uniunea Europeană rușilor ar trece neobservată de majoritatea locuitorilor țării, prezentând un sondaj care arată că mai puțin de o treime dintre aceștia (31%) au călătorit vreodată în afara Rusiei.

Estonia și Finlanda au propus în mod oficial această măsură Uniunii Europene pe 9 august, ea fiind imediat catalogată drept una „emoțională” de către Dmitri Peskov. Este așteptat ca ea să fie discutată de statele membre ale blocului comunitar până la sfârșitul lunii august.

Însă cancelarul german Olaf Scholz, liderul unuia dintre cele mai influente țări din UE, și-a exprimat deja opoziția față de măsură, afirmând săptămâna trecută că ea i-ar împiedica pe criticii lui Putin să fugă din Rusia.

Anterior el afirmase că îi este „foarte greu” să înțeleagă astfel de cereri. Josep Borrell, șeful diplomației europene, și-a exprimat la rândul său dezacordul privind o astfel de măsură.

Galeev amintește și de exemplul nepoatei fostului dictator și criminal sovietic Iosif Stalin. După moartea acestuia fiica sa Svetlana s-a mutat în SUA și s-a căsătorit cu un american. „Așa că Chrese Evans, nepoata dictatorului, trăiește acum în America. Ultima dată când am verificat era în Portland, Oregon”, a scris el pe pagina sa de Twitter.

Urmărește ultimele evoluții din a 180-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO..

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro