Vorbitul, o tehnica plina de capcane – Cu ce gresesc persoanele publice si ce lucruri mai pot fi reparate

Suntem deseori exasperati de limbajul saracacios si plin de clisee al celor care apar la TV, ne dezamagesc politicienii care spun la ore de maxima audienta lucruri in care e clar ca nici macar ei nu cred. Care sunt cele mai suparatoare elemente ale limbii vorbite la televizor, ce gresesc moderatorii si prezentatorii si cum pot fi „fentate” momentele in care iti pierzi inspiratia, puteti citi in interviul realizat cu Teodora Metiu, profesor la Laboratorul de Dictie care organizeaza cursuri de tehnica vorbirii in parteneriat cu magazinul foto-video F64 Studio.

Foarte multe personaje au devenit in ultimii ani „vedete” si apar mereu la TV, desi se exprima foarte rau si nu au niciun fel de carisma, nu au „chimie” la public. Care sunt, pe scurt, principalele greseli pe care le fac cand se exprima?

Privind la televizor vezi cum se naste o noua limba. Sigur nu este vorba despre limba romana, pentru ca eu cel putin, nu mi-o amintesc asa din scoala. E o limba in care neplacutul „ăăăă” ocupa timpi pretiosi de antena, o limba in care te izbeste saracia si lipsa de imaginatie in limbaj.Totul este „interesant” si „deci provocator„… Mai ales sunetul lui „e” cu accente profund maneliste ori „care”, cel mai adesea neinsotit de „pe”….dupa nicio regula. Este daca vrei o perioada a democratiei in limbaj, la fel de prost inteleasa ca cea de dupa 1989: cu finaluri de cuvant cantate, cu jonglare cu accente dupa urechea fiecaruia, cu introduceri dese in fraza prin simpaticul „asadar” ori raspunsuri promte la intrebari prin arhicunoscutul „intr-adevar”. Nici nu poate fi vorba despre carisma in cazul acestor tipologii. Carisma vine din stapanirea limbii, din constructii neasteptate de cuvinte si din expresia sonora a acestora.

Care sunt insa greselile politicienilor si a altor persoane publice care apar la TV cand e vorba de gesturile care insotesc vorbirea. Au cunostinte despre importanta limbajului nonverbal, sunt uneori prea agresivi, alteori prea statici?

In opinia mea, marea parte a persoanelor publice pe care le vedem pe ecrane, fie ca sunt politicieni, fie ca sunt vedete, nu au facut o pregatire tehnica aplicata pentru aceste aparitii. Prin urmare, acesti vorbitori se bazeaza pe inzestrarea nativa pe care o au si pe experienta pe care o dobandesc in timp. Sunt convinsa ca multi dintre ei nici macar nu au un feedback corect si profesionist, in asa fel incat sa poata sa elimine greselile pentru a-si imbunatati prestatia, asta pentru ca unii consilieri prefera sa isi laude sefii in loc sa ii critice…

Privindu-i atent in toate manifestarile gestice se poate vedea cu usurinta lipsa experientei in anumite domenii pe care le analizeaza: nu de putine ori ii vezi cautand cu privirea in sus ceasul din studio sau de la mana – semn al unei nerabdari de a parasi subiectul! Apoi, in momentele in care incurca monitorul de previzionare cu cel de emisie, se cufunda in mesajele ajutatoare din telefon primite de la consultanti, care ambaleaza la secunda ideei cu priza la public. Ridica de multe ori mana, precum in salile de judecata, doar ca o fac cu degetele adunate, semn al unei onestitati analitice. Sau, mai sunt si personaje care, cu mana indoita de la cot in sus o balanseaza inainte si inapoi, semn al nerabdarii de a induce public o informatie in care se vede ca nici macar ei nu cred. Oricum, nu trebuie sa fii doctor Lightman ca sa-i poti citi si acesta este marele avantaj al electoratului cu ochii deschisi.

Care sunt diferentele dintre prezentatorii de stiri de la noi si cei din tarile cu traditie indelungata in televiziune? Care sunt motivele pentru care multi prezentatori (fie ei barbati sau femei) nu par credibili?

Imi este destul de dificil sa comentez performantele colegilor mei, ca fost prezentator de stiri. Pot in schimb sa te asigur este ca aceasta meserie pare cu mult mai simpla pentru cineva care sta in fata televizorului. Dar, daca e vorba despre diferente, as spune ca cea mai importanta tine de varsta si de experienta acumulata in teren inaintea obtinerii acestei pozitii. Cred ca la noi, parcursul spre functia de prezentator de stiri este putin inversat fata de cel de la CNN ori BBC, de exemplu. Vad totusi, ca in ultimii ani, televiziunile de stiri au inceput sa promoveze pe ecrane fosti ziaristi ai presei scrise sau reporteri care au adunat ani de munca in teren. Aceasta noua politica a castigat mult in credibilitate.

Ar mai fi de adaugat ca prezentatorii romani de stiri seamana foarte mult intre ei la capitolul gestica si ritm in vorbire. Gestica este de multe ori prea controlata, pe alocuri robotica, iar ritmul citirii stirilor este destul de standardizat, indiferent de post, indiferent de prezentator. Pe de alta parte, mimica sugereaza de cele mai multe ori ingrijorare, iar accentele in frazare tind sa genereze tensiune. Aceasta atitudine vine pe de-o parte din firea balcanica, iar pe de alta parte este si un artificiu pentru captarea atentiei audientei, si a tendintei de breaking-news in jurul orcarui subiect. Ca rezultat, din nefericire, in Romania, privitul continuu la stiri poate sa-ti induca o stare de nemultumire totala, de panica, de desertaciune si pesimism iremediabil.

Unii sportivi cunoscuti apar foarte des in media si nu exceleaza cand vorbesc, fac greseli de exprimare, sunt redundanti. Astfel de personaje cunoscute care se exprima greu, desi au 35, 40 de ani sau mai mult, ce sanse mai au sa ajunga sa se exprime fluent si sa reduca enorm numarul de greseli?

Sportivii exceleaza in teren , pe pista, barna etc…am mare respect pentru performantele sportivilor romani si ma bucura enorm cand executa flick-flack-uri pe barna si nu pe langa. Desigur, sunt putini cei care au avut timp printre antrenamente si de „sportul” vorbirii! Sportivul se exprima cel mai bine prin performanta si cumva ii sta bine asa!

Pe de alta parte, fluenta in vorbire nu este neaparat un rezultat doar al antrenamentelor succesive de dictie si tehnica vorbirii. Daca vorbim strict despre expresivitatea in vorbire, tehnica exprimarii sunetelor dintr-un cuvant, limpezime in emisia sonora – lucrurile se pot repara mult mai usor. Cu antrenamente sustinute, precum cele din salile de sport, in circa patru saptamani se vad deja primele progrese.

Politicienii, sefii de companii, reprezentanti ai diverselor institutii se remarca printr-un limbaj sec, plin de clisee. Auzim des cuvinte precum „este o provocare”„are potential”„vom analiza” „nu vom precupeti niciun efort” „clientul este pe primul loc” Cu ce ar putea fi inlocuite in iesirile publice acese platitudini?

In principiu, aceste platitudini pot fi inlocuite cu date de necontestat. Dar, de cele mai multe ori oamenii acestia nu au aceste date. Daca vrei, aceste cuvinte aruncate in spatiul public sugereaza cel mai adesea zborul pe deasupra subiectului, prinsul cu mâța-n sac sau ascunderea unor informatii nepregatite pentru a fi aruncate in spatiul public.

De foarte multe ori cand un vorbitor isi pierde ideea sau se gandeste la ce va urma sa spuna, face un foarte neplacut „ăăăă”de cateva secunde. Cu ce ar putea inlocui vorbitorul acele secunde de gandire, cum poate masca verosimil „pana” de idei?

Desi pare greu de crezut, exista si un „ăăăă” istet! Acela in care, bine intonat, sugerezi numeroasele variante de cuvinte si idei pe care le ai la dispozitie si interesul de a-l alege pe cel mai potrivit…o dovada a interesului pentru limba si consistenta ei. Dar banuiesc ca nu la acest tip de „ăăăă” ne referim! Celalalt „ăăăă”, mai putin inspirat, trebuie pur si simplu „inghitit” printr-o pauza de respiratie adanca. Este cea mai la indemana tehnica, si semnalizeaza gandirea profunda. Oricine poate deprinde acest truc destul de repede. Mai sunt si alte variante! De exemplu, acompaniata de o gestica potrivita, intrebarea „Cum sa va spun?” va sugera aceeasi senzatie publica a „ăăă-ului” istet. Apoi, replica „as vrea sa fiu cat mai exact!”, de asemenea ne scapa din caruselul aaaa-ului si ne plaseaza in zona celor precisi in exprimare.

Copii sunt extrem de diferiti. Poti vedea copilasi la doi ani jumatate care vorbesc clar si mult, dar si altii la sase-sapte ani care vorbesc putin si neclar, strainilor fiindu-le greu sa inteleaga tot ce spun. Ce factori duc la astfel de diferente, cat de important e rolul parintilor si e adevarat ca fetitele sunt mai comunicative si invata mai repede, in comparatie cu baietii?

Indraznesc sa spun ca acei copiii care vorbesc putin si neclar au fost oarecum privati de dialogul constant ori de interactivitate in idei cu membri familiei. In privinta diferentelor de invatare intre fetite si baietei nu pot spune ca am remarcat aceasta situatie la Laboratorul de Dictie. Pot spune totusi ca fetitele sunt ceva mai expresive, poate si pentru ca sunt mama a doua fetite. Una peste alta, parintii sunt extrem de preocupati de vorbirea copiilor, pana ce acestia apuca sa spuna primele fraze. Apoi, parintii se relaxeaza si nu-i mai monitorizeaza la fel de atent, considerandu-i in graficul varstei. Asa se instaleaza problemele: lipsa limpezimii in exprimarea sunetelor, gurita stramba in timpul vorbirii, repetitia inceputului de cuvant si abia apoi exprimarea lui in intregime etc.

In astfel de situatii trebuie intervenit penru ca inaintarea in varsta nu va corecta de la sine toate aceste deprinderi. Si ar mai fi ceva de spus: copiii sunt sursa celor mai frumoase expresii, a mimicii luminoase si a intruchiparii veseliei. Aceste calitati trebuie conservate, antrenate pentru atingerea maximului posibil si pentru ca viitorii adulti sa fie la fel de carismatici precum in vremea in care au fost copii.

Teodora Metiu este profesor la Laboratorul de De Dictie care din 16 iunie incepe noua sesiune de cursuri ce va consta in patru „episoade” de cate trei ore ce se vor desfasura la sediul F64 Studio. Mai multe despre curs puteti citi aici.