Sari direct la conținut

Zeci de migranți au venit în România pentru a ajunge ilegal în alte țări din vestul Europei. Gruparea care organiza totul, destructurată după o colaborare între Italia și România

DIICOT, Foto: Agerpres
DIICOT, Foto: Agerpres

O grupare formată din peste 20 de persoane, care activa în România, Italia și Austria, racola persoane de origine asiatică (în special din Pakistan) și africană, le aducea în România prin diferite firme pe care le dețineau și apoi le ajutau să treacă granița ilegal, pentru a ajunge în țări din vestul Europei, în special Italia.

„Rețeaua infracțională a solicitat în total 509 permise de muncă din România și a obținut permise pentru 102 migranți (…). Rezultatele investigațiilor sugerează că 76 de migranți care au ajuns în România folosind aceste documente frauduloase au efectuat apoi mișcări secundare în alte țări ale UE”, arată cercetările polițiștilor.

Gruparea a fost destructurată în urma unei colaborări între polițiștii din România și Italia. Polițiștii au făcut miercuri, 24 aprilie, 21 de percheziții în acest caz: în Brașov, Timiș, Teleorman, Ilfov și București. Șase percheziții au avut loc în Italia și alte două în Austria.

„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2021 și până în prezent, peste 20 de persoane (cetățeni români și străini), organizați într-o structură infracțională pe niveluri ierarhice, ar fi acționat pe teritoriul României, Italiei și Austriei, direct sau prin intermediul unor persoane juridice, în care dețin calitatea de administrator, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți”, au transmis reprezentanții Poliției.

Prin intermediul firmelor pe care le aveau, ei racolau cetățeni asiatici, majoritatea din Pakistan, dar și cetățeni africani, promițându-le un loc de muncă.

„Ulterior, o parte dintre persoanele cercetate, sub coordonarea și la indicațiile liderului, ar fi depus la diferite servicii judeţene pentru imigrări, din ţară, cereri de eliberare a avizelor de muncă, iar, după obținerea documentelor și îndeplinirea formalităților, alți membrii ar fi preluat migranții de la aeroport, i-ar fi cazat în diferite locaţii din Bucureşti, după care i-ar fi transferat în zona municipiului Timişoara”, se arată în comunicatul de presă.

Cât plătea un migrant pentru a ajunge în vestul Europei

Din Timișoara persoanele racolate erau ajutate să treacă frontiera României ilegal, pe jos sau ascunși în diferite mașini, pentru a ajunge în țări din vestul Europei, mai ales în Italia.

„Persoanele cercetate ar fi încasat de la fiecare migrant sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro, iar pe cei care nu ar fi putut plăti, i-ar fi obligat să presteze muncă neremunerată timp de un an, în Italia, în folosul unuia dintre membrii grupului infracțional. Pe parcursul investigațiilor efectuate în cauză, au fost depistate și oprite peste 10 transporturi de migranți”, mai informează poliția.

„Din locațiile în care s-au efectuat perchezițiile domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 71.005 USD, 68.730 de euro, 4.820 de lire sterline, 26.900 de lei și 3.050 de coroane suedeze, precum și mai multe documente”, se mai arată în comunicatul de presă. Peste 20 de persoane au fost duse, miercuri, la audieri la sediul DIICOT Brașov.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro