Sari direct la conținut

Ziua alegerilor in PNL: Crin Antonescu sau Calin Popescu Tariceanu?

HotNews.ro

Negocieri intense cu 24 de ore inaintea congresului extraordinar al PNL. Pe telefon, prin intermediari, fata in fata, sustinatorii din cele doua tabere negociaza intens voturile. Chiar daca ambii candidati sustin ca nu au probleme si castiga detasat, jocurile sunt departe de a fi incheiate. Pe de alta parte, un fost presedinte PNL, Valeriu Stoica, astazi vicepresedinte PDL, sustine ca jocurile sunt facute si ca viitorul sef al liberalilor va fi Crin Antonescu.

Fiecare tabara in parte a negociat cu liderii de filiale care trimit la Bucuresti cei peste 1.400 de delegati care aleg astazi noul sef al PNL. In ciuda sprijinului promis, sefii de filiale nu au control absolut asupra delegatiilor.

S-au creat situatii in care presedintii de organizatii au dat asigurari unui candidat ca are toate voturile garantate dar, in realitate, delegatii organizatiei respective simpatizeaza cu contracandidatul. Astfel de situatii se gasesc in toate filialele PNL si, practic ingreuneaza pronosticul.

Cert este ca apropiatii celor doua tabere incearca diverse metode de influentare, fie invitatii la resturante, fie separarea membriilor delegatiilor de catre liderii care le conduc.

  • Aliatii lui Antonescu.  Crin Antonescu s-ar baza pe sprijinul presedintiilor a 27 de organizatii judetene, dar, din totalul acestora nu toti delegatii isi vor da votul pentru acesta: Arad, Arges, Braila, Brasov, Caras Severin, Calarasi, Covasna, Dambovita, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Maramures, Mehedinti, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis, Tulcea, Vrancea, Bucuresti sectoarele 1, 3, 4 si 6.
  • Aliatii lui Tariceanu.  Calin Popescu-Tariceanu ar beneficia de voturi mai putine din partea liderilor de organizatie, dar, in schimb, se poate baza pe mai multe voturi individuale ale delegatiilor. Printre organizatiile favorabile lui Tariceanu se numara : Buzau, Giurgiu, Cluj, Salaj,Alba, Satu Mare, Bacau, Mures, Bistrita Nasaud, Bihor, Vaslui, Dolj si Valcea.

In prima zi a congresului, liberalii vor vota noul statut al partidului care introduce functia de prim-vicepresedinte si reface structura Biroul Politic al PNL. Mai exact, din Biroul Politic Central vor face parte si opt membri din cele opt filiale ale PNL care au avut rezultate bune la alegerile parlamentare (Giurgiu, Calarasi, Hunedoara, Botosani, Valcea, Ilfov, Teleorman si Bacau).

Pe langa cei opt membrii desemnati de filiale, Biroul Politic va fi compus din presedinte, prim-vicepresedinte si 29 de membri, dintre care 14 vicepresedinti. Alaturi de acestia, din Birou mai fac parte fostii presedinti ai partidului si presedintele fondator al PNL din 1990.

Tot in prima zi a congresului se va vota pentru alegerea presedintelui si a prim-vicepresedintelui PNL.

Candidati la locul doi in PNL

Pentru functia de prim vicepresedinte s-au inscris patru candidati. Din partea taberei lui Crin Antonescu va candida un singur liberal in persoana lui Ludovic Orban. In ceea ce priveste tabara lui Calin Popescu Tariceanu, aceasta ofera trei oameni disponibili pentru functia celui de-al doilea om in PNL: Marian Petrache, Teodor Atanasiu si Romeo Stavarache.

In ceea de-a doua zi a congresului sunt programate alegerea membriilor Biroului Politic si desemnarea candidatilor pentru Parlamentul European.

Cronologia ostilitatilor

  • La inceputul lunii ianuarie vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, anunta in presa ca intentioneaza sa candideze la sefia PNL impotriva lui Calin Popescu Tariceanu.
  • Crin Antonescu isi face cunoscuta intentia de a candida in sedinta Delegatiei Permanente din 18 februarie. Calin Popescu Tariceanu se confrunta deja cu doi contracandidati.
  • Dupa doua saptamani, Ludovic Orban anunta pe 2 martie ca isi retrage candidatura pentru functia de presedinte al PNL si isi anunta sustinerea pentru Crin Antonescu. Apropiatii celor doi dizidenti ii conving sa mearga in tandem si propun infiintarea functiei de prim-vicepresedinte. Ludovic Orban devine aliatul lui Crin Antonescu in schimbul functiei de prim-vicepresedinte.
  • Calin Popescu Tariceanu si apropiatii acestuia refuza sa convoace Delegatia Permanenta a partidului care are atributii sa stabileasca congresul extraordinar al partidului. 
  • Ludovic Orban si Crin Antonescu strang semnaturi pentru convocarea congresului extraordinar. La presiunile celor doi, Tariceanu este nevoit sa convoace Delegatia Permanenta a partidului. Astfel in data de 4 februarie se stabileste data congresului extraordinar, 20-21 martie.
  • Orban si Antonescu vor sa schimbe statutul PNL pentru a conduce partidul impreuna. Astfel cei doi lideri vor sa introduca o noua functie, cea de prim-vicepresedinte si incep discutiile cu organizatiile din tara pentru schimbarea statutului. Biroul Politic al PNL, alcatuit in mare parte din apropiatii lui Tariceanu, respinge noul proiect de statut si infiintarea functiei de prim vicepresedinte. 
  • Dinu Patriciu isi exprima nemultumirea fata de reformele guvernului Tariceanu: „cred ca reforma pe care acest guvern liberal putea sa o faca ar fi trebuit sa fie mai profunda”. Presa scrie ca omul de afaceri doreste retragerea lui Tariceanu intr-o functie onorifica si promovarea lui Crin Antonescu la sefia PNL. Presa scrie ca Patriciu l-ar fi saftuit pe Crin Antonescu sa candideze la sefia PNL cat si la presedintia Romaniei. 
  • Tariceanu incepe sa-si piarda din sustinatori, primul care paraseste barca fostului premier este Dan Radu Rusanu urmat chiar de finul lui Tariceanu, Relu Fenechiu. Acesta din urma face o declaratie oficiala in care anunta ca toti cei 40 de delegati ai filialei Iasi il sustin pe Crin Antonescu.
  • Liderul PNL Iasi, Relu Fenechiu, ii promite lui Crin Antonescu voturile a celor cinci filiale din Moldova in schimbul functiei de prim-vicepresedinte.
  • Cu doua saptamani inainte de congres, cele doua tabere din PNL par a fi la egalitate in ceea ce priveste voturile sustinatorilor. Calin Popescu Tariceanu si Crin Antonescu, scot din nou la negociere functia de prim-vicepresedinte ca sa le aduca voturi cat mai multe. Tariceanu i-a promis functia lui Teodor Melescanu in timp ce Antonescu pare sa-i lase sa se lupte pentru ea pe Ludovic Orban si Relu Fenechiu. 
  • In jurul lui Antonescu se grupeaza liderii perdanti la alegerile parlamentare: Norica Nicolai, Radu Stroe, dar si actuali vicepresedinti, parlamentari sau lideri locali: Dan Radu Rusanu, Relu Fenechiu, Aristotel Cancescu.
  • In tabara lui Tariceanu sunt fostii ministri si actualii vicepresedinti ai partidului: Teodor Melescanu, Dan Motreanu, Bogdan Olteanu, Eugen Nicolaescu, Adrian Iorgulescu, Adrian Cioroianu, Mariana Campeanu.     
  • Calin Popescu Tariceanu pierde teren iar Crin Antonescu obtine prima victorie. La sedinta Delegatiei Permanente a PNL din 16 martie se aproba infiintarea functiei de prim-vicepresedinte cu 79 de voturi pentru, 56 impotriva si sase abtineri.  
  • La doar o zi dupa votul Delegatiei Permanente, Teodor Melescanu anunta public ca nu mai candideaza pentru functia pe prim-vicepresedinte. Din tabara lui Tariceanu isi anunta intentia de a candida la a doua functie in partid trei oameni politici fara prea multa vizibilitate: liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, fostul ministru al Apararii, Teodor Atanasiu si primarul Bacaului Romeo Stavarache.  
  • In tabara lui Antonescu, Relu Fenechiu pierde si el postul de prim-vicepresedinte in favoarea lui Ludovic Orban. Ramas doar cu sprijinul a doua filiale, Fenechiu este rugat de Antonescu sa renunte in favoarea lui Orban. Totusi Fenechiu ramane cu un post de vicepresedinte in Biroul Permanent al PNL.

Valeriu Stoica despre alegerile din PNL: Jocurile sunt facute

„Din toate informatiile pe care le am, rezulta ca Antonescu va castiga alegerile interne in PNL, dar dincolo de orice informatii, victoria lui Crin Antonescu este previzibila pentru ca Tariceanu are o mare responsabilitate in legatura cu lipsa de strategie politica din PNL in ultimii ani.

Tariceanu nu a fost capabil sa fructifice oportunitatile imense pe care le-a avut PNL mai ales in anul 2005. Nu a intuit evolutia politica din Romania, nu si-a dat seama ca bipolarizarea sistemului politic romanesc este inevitabila si nu a adoptat deciziile strategice necesare pentru ca PNL sa fi putut sa devina unul dintre cei doi poli ai sistemului politic din Romania. In prezent, jocurile sunt facute. In momentul de fata, PNL este un partid minor, fara busola si practic fara viitor.”

„Victoria lui Crin Antonescu va fi o sanctiune pentru Tariceanu. Ramane de vazut daca noua echipa care va conduce partidul in frunte cu Crin Antonescu va putea sa elaboreze o strategie coerenta pentru ca PNL sa fie reintegrat in polul politc de dreapta, formula de reintegrare este dificila, va cere timp. Ramane de vazut daca noua echipa va avea clarviziuinea politica necesara pentru a prinde un tren care a plecat din gara destul de demult.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro