Influenta Rusiei: un exercitiu (de Dragos Paul Aligica)

Scandalul electoral legat de vizita secreta la Moscova facuta de Mircea Geoana ne readuce in prim plan o tema eterna a politicii romanesti: relatia cu „marele vecin de la rasarit”. Romanii nu uita niciodata ca pe tot parcursul istoriei lor moderne, nu numai politica externa a tarii lor, dar si cea interna au stat aproape mereu sub umbra Imperiului de la Rasarit, indiferent de ce nume a avut sau forma a imbracat el. Si pentru ca acest scandal ne ofera pretextul, sa ne desprindem pentru o clipa de zgomotul si furia campaniei. Sa trecem dincolo de registrul orientat analitic asupra trecutului si prezentului si sa ne intoarcem catre viitor pentru a-l privi dintr-o per­spec­ti­va strategica.

Iar strategia, asa cum se stie, este gandita nu in certitudini empirice, ci in scenarii si speculatii. Unele, foarte excentrice. Sa intram deci intr-un spatiu speculativ si sa ne punem intrebarea: Care sunt modalitatile prin care instinctul hegemonic, ce pare sa fie o constanta a oricarei puteri moscovite, ar putea fi materializat si exercitat in viitor asupra Ro­maniei? Sa incercam sa ne punem deci imaginatia strategica la incercare, construind un inventar speculativ in jurul aces­tei intrebari.

Instrumentul militar

Un astfel de inventar nu poate incepe alt­fel decat cu factorul militar. Aici avem de a face cu o ve­che reteta ruseasca ce presupune crea­rea in jur a unei atmosfere in care nevoia de interventie militara rusa pare iminenta si a unei impresii generale ca Moscova are nu numai capacitatea, dar si vointa de a interveni. Vorbim despre un mili­ta­rism demonstrativ, dublat de alimentarea unor conflicte etnice, religioase, econo­mi­ce oriunde posibil in sfera sa de influenta. Georgia este cel mai recent exemplu. Este traditionala stra­tegie taristo-sovietica, in care pre­tex­tul umanitaro-ideologic si forta bruta se im­­­pletesc, sustinandu-se reciproc.

In ceea ce ne priveste, situatia din Ba­sa­rabia si Transnistria pune Romania in­­tr-o postura de vulnerabilitate fata de ma­la­xorul acestei strategii. Scenariul este trans­parent: intretinerea potentialului de conflict in zona Republicii Moldova si in­­cercarea de a atrage Romania in turbio­nul astfel creat.

Pana la urma, interventia in forta nu conteaza in sine atat de mult. Ceea ce conteaza este amenintarea si san­tajul cu ea. Odata prinsi in turbion, apli­carea celorlalte angrenaje de influenta si presiune asupra noastra se declan­sea­za automat, iar impactul lor creste ex­po­nential. Sa privim mai departe la aces­te instrumente.

Instrumentul economic

Instrumentele geoeconomiei ruse nu sunt foarte sofisticate. Neavand un sis­tem economic cu o structura complexa si mo­derna, totul se concentreaza in jurul obiectivului de a le crea altora de­pen­den­ta de resursele naturale pe care Moscova le controleaza. Nu este clar daca deciden­tii rusi isi dau seama ca pe termen lung acest tip de joc geoeconomic nu duce prea departe.

Este clar insa ca au ajuns la concluzia ca, pe termen scurt, ii poate pune in pozitii de forta in relatiile inter­na­tio­nale. Si, cum in mod traditional politica rusa nu este una inspirata de principiul constructiei institutionale, ci de cel al fortei pure, optiunea lor nu trebuie sa fie o surpriza.

Nu are rost sa zabovim prea mult asu­pra acestei strategii. Principiile ei au fost ex­puse de nenumarate ori. Sa mentionam numai cateva aspecte aplicate la cazul Romaniei: Rusia investeste masiv in oligarhia roma­neas­­ca, oferindu-i accesul la resursele natura­le din spatiul ex-sovietic, protectie politica si beneficiile sustinerii date de network-ul subteran al agentilor de influenta si in­for­matie rusi. Folosind influenta si profiturile obtinute din exploatarea resurselor natu­rale pe piata internationala, continua infiltrarea economiilor din jur, precum cea romaneasca, prin investitii directe si mas­ca­te si prin achizitii strategice in diferite sectoare industriale.

Astfel, Moscova va face tot posibilul pentru a-si plasa agenti in punctele cheie ale economiei na­tio­nale. In paralel, va incerca sa creeze de­pendenta si interes financiar in randul a cat mai multi decidenti politici, impli­can­du-i ca beneficiari directi sau reziduali ai afacerilor ruse.

Ca paranteza, sa no­tam ca printre marii perdanti sunt miile de oameni de afaceri rusi obisnuiti, care nu au nimic de a face cu aceste strategii si care nu numai ca se vad pusi in pozitii de con­curenta asimetrica cu reteaua de agenti economici acoperiti si descoperiti ai Moscovei, dar se mai si vad nevoiti sa functioneze peste tot sub semnul sus­pi­ciu­nii partenerilor din tara gazda.

Instrumentul politic

Date fiind circumstantele Romaniei (lip­sa unei minoritati rusofone, puternicul sentiment inertial antirus al populatiei, absenta unei „partide ruse” bine in­­che­ga­te in cercurile militare si ale serviciilor se­cre­te etc.), manevrele Moscovei vizand po­litica interna romaneasca vor fi obligate sa se miste pe niste directii mai sinuoase de­cat in cazul altor tari din spatiul ex-so­vietic.

In exercitiul nostru speculativ prioritar pare a fi scenariul constituirii in jurul oligarhilor dependenti de resur­se­le si protectia rusa si a celorlalti agenti economici tributari intr-un fel sau altul Moscovei a unui nucleu informal menit sa de­vina un vector de influenta politica. In functie de evolutiile si cerintele viitoare si in masura in care conditiile o permit, ar urma transformarea acestui nucleu intr-o „partida politica rusa” in adevaratul sens al cuvantului, folosind ca vehicul fie un par­tid existent, fie unul nou creat.

Evident ca, in paralel, va continua procesul de in­fil­trare a partidelor si organizatiilor ce re­pre­zinta valorile, principiile si interesele oc­cidentale in Romania si sabotarea din interior a actiunii acestora.

In sfarsit, dar foarte important, este in­­cu­rajarea regulata a unor crize politice de genul „mineriada” sau „suspendarea pre­se­dintelui„. Aceste crize au un obiectiv dublu. Primul este testarea rezistentei si sla­birea mecanismelor democratice con­sti­tutionale ale sistemului politic roman. Al doilea este utilizarea efectului de reve­la­tor pe care il au. Modul in care se pozi­tio­neaza si se polarizeaza opinia publica, formatorii de opinie si decidentii politici in cursul crizei permite Moscovei sa testeze vulnerabilitatile si potentialul de a se insera in dinamica pusa in miscare de cli­va­jul in cauza, sustinand o grupare sau alta.

Instrumentul propagandistic

Toate cele de mai sus au, evident, ne­vo­ie de o sustinere propagandistica. Este adevarat ca purtatorii de mesaj ai Mos­co­vei au avut o prezenta continua in Roma­nia, chiar si in momentele de relativa sla­bi­ciune rusa, in anii ‘90. Este totodata adevarat insa ca natura nationalist-comunista a regimului ro­ma­nesc de dinainte de 1989 a facut ca numarul acestor agenti de opinie sa fie relativ mic in comparatie cu alte tari din zona.

Totusi, toate momentele de rascru­ce si toate deciziile majore de politica ex­ter­na romaneasca au functionat ca un tur­nesol si i-au revelat destul de exact pe cei din redactii sau organizatii care, dintr-un motiv sau altul, spontan sau dirijat, s-au ma­nifestat ca agenti si apologeti ai alter­na­tivelor favorabile Moscovei.

Mai mult, in ciuda faptului ca, nici economic, nici poli­tic, nici civilizational-cultural, Romania ulti­me­lor doua decenii nu a suferit cu nimic din cauza gradului limitat de cooperare cu Rusia (din contra, s-ar putea spune ca o oarecare distantare si indiferenta fata de Moscova pare sa-i priasca Romaniei), ideea ca Romania trebuie neaparat sa „dezghete”, „incalzeasca” sau „relanseze” relatiile cu marele „vecin de la Rasarit” a devenit un refren al discursului de po­li­ti­ca externa. Este acest refren doar un simp­tom al cronicului deficit analitic al co­mentatorilor care gasesc instinctiv in el o modalitate expedienta de a-si camufla vi­dul de idei cand vine vorba de a imagina di­rectii de politica externa? Sau trebuie sa citim mai mult printre randuri?

Una peste alta, este de asteptat ca in Ro­mania sa vedem o intensificare a efor­tu­rilor de a influenta opinia publica. Neavand nimic de oferit politic, ca secu­ri­tate si cultural-civilizational Romaniei – ac­tualele noastre formule si aranjamente in aceste privinte fiind infinit superioare -, punctul forte va fi evident argumentul eco­no­mic: ce bine ar duce-o romanii daca liderii lor ar accepta parteneriatul « economic » cu Mos­co­va.

Este deci usor anticipabil scenariul unui proces in care prima etapa presu­pu­ne solidificarea si mentinerea unui curent de fundal, coroziv antioccidental, antide­mo­cratic si anticapitalist, folosind influen­ta institutionala si a unor figuri publice care, la momentele oportune, marcheaza, dirijeaza sau speculeaza acest curent. Pe fundalul acestui continuu zgomot de fond, ce bruiaza eforturile de asanare si occi­den­talizare a discursului si opiniei publice romanesti, are loc incercarea de con­ver­tire treptata, in masura in care conditiile economice, politice sau militare o permit, a discursului negativ intr-unul pozitiv, de simpatie pentru cauza rusa a momentului. Bineinteles ca, in paralel, se va reitera pana la satietate ce oferta economica ex­tra­ordinara are Moscova pentru Romania. Dar, la un moment dat, s-ar putea sa apa­ra un element nou. Sa vedem despre ce ar putea fi vorba.

Un instrument lipsa

Instrumentarul Moscovei are o pro­ble­ma: lipsa de legitimitate ideologica a Rusiei in lume si, mai ales, in Estul Eu­ro­pei. Altfel spus, ambitiilor geopolitice ru­sesti le lipseste exact elementul cheie: ca­pa­citatea de a capta mintile si inimile, inte­legerea si simpatia popoarelor vizate. Est-europenii imbratiseaza in mod spon­tan valorile si principiile democratiei, liber­ta­tii si capitalismului. Iar Rusia nu are o contraoferta viabila. In trecut, cand So­vie­tele nu se compromisesera inca, Mosco­va si-a vazut ambitiile hegemonice purta­te de valul global al entuziasmului pentru socialism si comunism. Proiectul rus era im­­bratisat pentru ca materializa speranta miscarii mondiale de stanga. Azi, peisajul ideologic arata cu totul altfel. Iar Rusia se afla in total dezavantaj fata de Occident.

Si aici am atins un punct cu adevarat de­licat. Este evident ca Moscova va fi in­ca­pabila sa produca o oferta ideologica de anvergura similara proiectului comu­nist prin care si-a rationalizat si alimentat ambitiile hegemonice globale in secolul XX. Este deci de vazut cum va incerca sa se confrunte cu acest handicap. Stim cu cer­titudine ca va continua sa investeasca efort si resurse, sponsorizand miscarile si ideo­logiile antioccidentale, antiamericane si anticapitaliste.

Cand vine vorba insa nu de a demola, ci de a propune ceva con­struc­tiv ca alternativa, va fi obligata sa trea­ca insa in registrul unei stra­te­gii particularizante. De exemplu, pare plauzibil ca in spa­tiul sud-est-euro­pean va alimenta un curent reflectand contextul spe­ci­fic regiunii, mai precis, un discurs panor­to­­dox, o formula folosita si in trecut. In ab­sen­ta unei alternative mai bu­ne, acesta poate fi incercat pe principiul „daca nu ajuta, nici nu strica”. Astfel, in tari ca Roma­nia, evolutiile din zona dis­cur­sului reli­gios, miscarile de idei din zona laicatului si dinamica politicii ecleziastice pot ca­pa­ta semnificatii geopolitice foarte acute.

Intrebari finale

Am facut un inventar speculativ al in­stru­mentarului actualelor ambitii hege­m­o­­nice rusesti. Un exercitiu intelectual, care are exact atata valoare cata suntem pregatiti sa-i acordam. Care va fi pana la urma mo­dul concret de operare al acestor ambitii in Romania si cu ce suces, este o alta discutie. O dis­cu­tie separata este si daca actualul puseu he­gemonic rus va avea timp sa se materializeze inaintea urma­toa­rei crize sistemice ce pandeste Rusia.

Sa nu uitam ca ea traieste sub tripla pre­siune a volatilitatilor pietei internationale a resurselor naturale, a deficitului demo­gra­fic si in asteptarea urmatorului blocaj al sistemului autoritar ce va avea loc ine­vitabil in virtutea legilor de functionare ale traditiei politice ruse. Nu putem insa sa evi­tam confruntarea cu alte intrebari che­ie.

Cititorul se va intreba: nu este teama de aceste scenarii totusi exagerata? Si­gur ca, va spune el, fidela traditiei si impul­su­rilor sale, Moscova va incerca sa cu­prin­da Romania in plasa influentei sale. Dar are ea resursele si capacitatea sa dez­volte o strategie sistematica pe direc­tiile enuntate mai sus? Si, mai ales, chiar presupunand ca va incerca sa o faca, se vor gasi in Romania oameni de afaceri gata sa accepte sa fie pionii jocului geo­po­litic rusesc?

Se vor gasi politicieni ro­mani care sa se autoconvinga de legi­ti­mi­ta­tea si necesitatea crearii unei „partide ruse”? Se vor gasi formatori de opinie, pu­blicisti si oameni din mass-media care sa pregateasca terenul pentru un curent filo­rus subminand occidentalismul, valorile democratiei si ale lumii libere? Se vor gasi intre ei unii carora constiinta le va per­mite sa atace si sa demoleze figuri publice si institutii ce reprezinta legatura din­tre Occident si Romania? Se vor gasi voci care vor raspunde chemarii panorto­do­xismului si vor promova antioccidenta­lis­mul, camuflat in mantia acestuia?

Daca la intrebarea privind capacitatile Mos­covei reactia normala este un onest „nu stim inca”, la cel de-al doilea set de in­­tre­­bari raspunsul este sigur: da. Cate­go­ric, da. Pana la urma, trebuie sa ne obis­nuim cu ideea ca marja de influenta si con­trol al instrumentelor politicii ruse fata de Ro­ma­nia este determinata, in pri­mul rand, nu atat de puterea Moscovei, cat de sla­bi­ciu­nea clasei politice, a for­ma­to­rilor de opinie si a intregii elite roma­nesti.

Fara a-i imputa nici un fel de intentii malefice lui Mircea Geoana cu a sa „vizita secreta” la Moscova si fara a confunda registrul speculativ de mai sus cu realitatea datelor publice cunoscute la ora actuala despre aceasta vizita (adica fara a cadea in plasa teoriilor conspiratiei), sa spunem ca acest incident are totusi o calitate.

Ne-a readus in atentie si ne-a obligat (fie si numai pentru cateva minute) sa reconsideram serios cateva teme perene ale geopoliticii romanesti. Teme care, iata, se dovedeste ca lipseau cu desavarsire din dezbaterea electorala de pana acum.