Science Report: Cercetătorii au confirmat că starea de „hangry” este cât se poate de reală
Te-au acuzat vreodată prietenii că te comporți ca un demogorgon dacă n-ai mâncat recent? Un nou studiu oferă acum o explicație științifică pentru starea de „hangry”.
Studiul publicat în revista PLoS One, sugerează că înțelegerea motivelor care cauzează aceste emoții este cel mai mare pas în oprirea lor.
„Studiul nostru este primul care a examinat starea de ‘hangry’ în afara laboratorului. Prin urmărirea oamenilor în viețile lor de zi cu zi, am descoperit că foamea a fost legată cu niveluri de furie, iritabilitate și plăcere”, afirmă Viren Swami, autorul principal al studiului.
Pentru a vedea dacă starea de „hangry”, un joc de cuvinte între „hunger” (foame) și „anger” (furie), este una reală, cercetătorii de la Universitatea Anglia Ruskin din Marea Britanie au urmărit 64 de participanți la studiu în decursul a 21 de zile și i-au pus să își raporteze emoțiile și nivelul de foame resimțit de 5 ori în fiecare zi.
Rezultatele arată, poate deloc surprinzător, că participanții la studiu au raportat că se simțeau mai furioși și iritabili cu cât erau mai flămânzi.
Mai exact, foamea a fost corelată cu o varianță de 37% în irascibilitate, 34% în furie și 38% în scăderea nivelului de plăcere raportat.
Soluțiile propuse de cercetători pentru starea de „hangry”
Deși noua cercetare nu propune soluții revoluționare pentru senzația de „hangery”, ea confirmă ceea ce mulți oameni știau deja intuitiv: că ar putea fi nervoși doar fiindcă au nevoie de ceva de mâncat, nu din alte motive.
„Cercetările sugerează că abilitatea de a eticheta o emoție îi poate ajuta pe oameni să o controleze, la fel ca în cazul recunoașterii faptului că suntem nervoși doar fiindcă ne este foame”, a explicat Viren Swami, unul dintre coautorii studiului, pentru The Independent.
Vestea bună este că, odată ce oamenii își dau seama că se simt irascibili din cauză că le este foame, au la îndemână o soluție simplă: să ia o gustare rapidă, dacă nu au timp să se așeze la masă.
„Dacă persoanele simt adesea că le este foame și că sunt într-o dispoziție proastă, ele ar putea fi nevoite să evalueze dacă mănâncă suficient în timpul zilei sau dacă ar fi cazul să treacă la mese mai mici (și dese) în decursul zilei”, afirmă Jennifer Cholewka, medic nutriționist la Mount Sinai Hospital.
Surse: IFL Science, Smithsonian Magazine.
Sursă FOTO: Georgii Dolgykh | Dreamstime.com