Îngerașu a plecat la 18 ani de acasă, iar viața lui s-a scurs de atunci dintr-un șantier în altul. Mai întâi în România, apoi în Germania și Belgia: „Vineri seara îți vine să nu mai pleci de-acasă, te zbați fizic și sufletește”

Departe de familiile și de satele din Vaslui de unde au plecat ca să scape de sărăcie, muncitorii români din Belgia își spun poveștile de viață într-o serie documentată vreme de mai multe luni de jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț și publicată pe Teleleu.eu și HotNews.

Îngerașu e din comuna Fălciu, județul Vaslui, pe malul drept al râului Prut, la granița româno-moldavă. Fabrica din Fălciu, singurul producător de zahăr din județ, s-a închis în 1998 din cauza datoriilor la stat. Gara s-a închis în 2013, la fel ca alte stații CFR din județul Vaslui, deși a fost renovată cu 8 milioane de lei. Oamenii trebuie să meargă la Bârlad să ia trenul, la 55 de kilometri distanță. De la recensământul din 2011 până la cel din 2021, populația aproape că s-a înjumătățit și a ajuns la 3.731 de locuitori.

Ionuț Rusu (39 de ani) – Îngerașu – a plecat din Fălciu la 18 ani, când s-a dus la București la sora lui mare să-i ducă pachet de la țară. „Am plecat cu un pulover, un tricou și o pereche de blugi – tulai, Doamne, aveau vreo trei ani blugii ăia. Și am ajuns la București și am zis: «Bă, nu mai plec de aici!». Am luat-o din Voluntari până în Colentina, până aproape de Fundeni, ca să caut de muncă. N-am găsit. Eram un copil de 18 ani.”

„Era greu, era sărăcie [la începutul anilor 2000]. Aveai mâncare, băutură, dar n-aveai bani. După Revoluție ne-au dat pământ. Ne-au dat pe dracu’ să ne ia! Am muncit… De la începutul lui martie până la sfârșitul lui decembrie mâinile mele erau numai bătături: săpai cu hârlețul usturoiul, ceapa; via o săpai cu sapa. Mâinile mele n-au fost niciodată fine. Sunt muncite, acum muncesc pe șantier.”

Sora lui i-a găsit de lucru ca ucenic pe lângă o echipă de muncitori la hidroizolații. „Când m-au văzut ăștia cu coșuri pe față, 86 de kilograme și 1,89 metri înălțime: «E bun de muncă! Al nostru e!»”. Pentru că era tânăr și timid, muncitorii i-au spus „Îngerașu”, poreclă care l-a însoțit după aceea pe toate șantierele.

Au trecut mai bine de 20 de ani și Îngerașu a continuat să lucreze la hidroizolații, întâi în România, pe urmă în Germania, pe urmă în Belgia. Viața lui s-a scurs dintr-un șantier în altul, de la o cazare la alta, împărțind singurătatea și berile cu alți bărbați. „Vineri seara îți vine să nu mai pleci de-acasă, te zbați fizic și sufletește. Ești epuizat. A doua zi la 5 fără 10 sună ceasul și te ridici. Ca să fii fresh, te gândești doar la ziua când iei vacanță. N-ai voie să oprești ceasul. Întotdeauna trebuie să sune la 5 fără 10.”

Acest articol face parte dintr-o serie de reportaje despre românii care muncesc în construcții în Belgia.