Cotele de gen, între meritocrație și democrație

Dezbaterea publică pe marginea inițiativei legislative privind introducerea unor cote de gen pe listele pentru alegerea parlamentarilor este definită de un clivaj ideologic între două curente de opinie cu privire la modul în care politica ar trebui să opereze în secolul XXI. Pe de o parte, avem un curent de opinie care consideră că logica de operare a procesului politic ar trebui să fie meritocratică, în care decidenții sunt aleși și deciziile sunt adoptate pe baza unor standarde meritorii. Pe de altă parte, avem un curent de opinie care consideră că logica de operare a procesului politic ar trebui să fie democratică, în care decidenții sunt aleși și deciziile sunt adoptate pe baze reprezentative și populare. Două principii cheie, care definesc cele două poziții, reies de aici: noțiunea de „merit” și noțiunea de „reprezentativitate”.

Transpuse în contextul alegerii și gestionării procesului legislativ, aceste două curente de opinie se găsesc sub forma a două viziuni distincte despre natura și rolul legislativului. Poziția meritocratică concepe un „legislativ ca un for al elitelor”, în care elite prezumat iluminate de expertiza și experiența pe care au dovedit-o, dirijează resursele și instituțiile statului pentru atingerea unui bine comun definit conform unor standarde decide tot de aceste elite. Poziția democratică concepe un „legislativ ca for reprezentativ al întregului popor”, în care legislativul ar trebui să reprezinte, în mod ideal, o imagine în oglindă de societății. Să reprezinte toate interesele și perspectivele socio-politice existente în societate. Aceste două înțelegeri a legislativului derivă din viziuni diferite cu privire la modul în care politica ar trebui să funcționeze, la nivel aspirațional.

Ce este politica?

Înainte de a discuta mai în detaliu despre cele două curente de opinie, este important să clarificăm la ce ne referim când vorbim de politică. Ce e această „politică” care ne preocupă atât de mult? Una dintre definițiile convenționale este cea oferite de Harold Lasswell, un politolog american. Acesta definește politica drept procesul prin care decidem, colectiv, cine primește ce, cum și când. Politica este, așadar, despre (re)distribuirea resurselor societății. Aceasta este o definiție materialistă care privilegiază aspecte pecuniare în dauna altor aspecte convențional asociate cu politica, precum stabilirea regulilor sociale, dar este suficient de parcimonioasă și de clară încât să ne fie utilă în cazul de față. Așadar, politica este procesul prin care decidem, prin diferite mecanisme și instituții, cine primește ce, când și cum.

Două perspective asupra politicii

Pe de o parte, meritocrații văd politica ca un proces vertical de alocare a resurselor de către o elită aflată meritoriu în înaltele demnități din care se decide soarta resurselor statului și a regulilor sociale. Elitele alese pe merit știu cel mai bine de ce are nevoie societatea și cum să fie guvernat statul, deci ele ar trebui să fie cele care populează legislativul, ca organ de decizie suprem al statului. Oamenii cu educație înaltă, profesioniștii care și-au dovedit competența în mediul privat sau în instituțiile publice, oamenii care au avut rezultate remarcabile în viață și carieră sunt percepuți drept cel mai îndreptățiți să decidă pentru întreaga societate pentru că au competențele, experiența și caracterul de a dirija soarta națiunii.

Asta se traduce într-o poziție politică împotriva cotelor de orice fel, inclusiv cele de gen, și promovarea ideii că demnitățile politice trebuie ocupate de oameni cu calificări înalte. Partidele nu trebuie s asigure o reprezentativitate a candidaților pe care îi pun pe listele parlamentare, ci trebuie să se asigure că oricine ajunge acolo va fi pe baze meritorii, luând în calcul aspecte precum educația, competența, probitatea morală și experiența în poziții de responsabilitate.

Pe de altă parte, democrații văd politica ca un proces orizontal prin care se decide alocarea resurselor. Elitele, spun democrații, or fi ele competente și educate, dar nu reprezintă întreaga pleiadă de interese și perspective din societate. Elitele au propriile lor interese și propriile lor viziuni despre societate, care nu sunt în mod neapărat împărtășite de alte segmente ale societății. Iar aceste segmente ar trebui și ele reprezentate în procesul de decizie cu privire la alocarea resurselor. Reprezentativitatea, nu meritul, ar trebui să fie noțiunea fundamentală pe care se bazează funcționarea politicii. Societatea este diversă, cu o pluralitate de interese și perspective, iar această diversitate ar trebui să se reflecte în instituțiile de decizie politică.

Asta se traduce într-o poziție politică în favoarea asigurării unei reprezentativități echitabile a tuturor segmentelor din societate. Dacă societatea noastră ar fi perfectă, fără nicio prejudecată, atunci legislativul ar fi imaginea în oglindă a societății. Dar pentru că societatea noastră nu este perfectă, s-ar putea ca uneori, în anumite condiții, să adoptăm măsuri pentru a corecta efectele prejudecăților și a acelor comportamente indezirabile moral care există în societate și care restrânge oglindirea tuturor intereselor și perspectivelor din societate în legislativ. De aici reiese, uneori, sprijinul pentru cotele de gen, drept mecanism de corectare temporară a unor prejudecăți care previne reprezentarea mai precisă a tuturor intereselor sociale în legislativ.

Merit sau Reprezentativitate?

Ultimele trei-patru decenii au fost definite de emergența unei poziții dominante a meritocraților în spațiul public și politic. Sub auspiciile gândirii neoliberale de sorginte anglo-americană, meritul a fost transpus drept singura rațiune în baza căreia (re)alocăm resursele materiale și simbolice din societățile contemporane, cel puțin în societățile dezvoltate ale lumii. Vedem acest lucru inclusiv în politică, unde am fost martorii unei credențializării a politicii în majoritatea țărilor dezvoltate. Asta a adus cu ea o criză a plagiatelor, precum cea care continuă să lovească în toate partidele politice din Germania, cu zeci de membri ai Bundestag-ului și ai cabinetului fiind recurent acuzați că și-au plagiat tezele de doctorat. În Germania, spre exemplu, 87% dintre membrii legislativului au o diplomă de licență și aproape un sfert au un titlu de doctor. În SUA, aproape că nu există membru al Congresului care să nu fi absolvit o universitate de prestigiu, iar o pluralitate au studii avansate în drept sau alte domenii. Pentru o analiză în detaliu a acestui fenomen și a implicațiilor pentru natura organizării politicii și a relațiilor sociale, cartea scrisă în urmă cu câțiva ani de Mark Bovens și Anchrit Wille, Diploma Democracy – The Rise of Political Meritocracy, o perspectivă comprehensivă.

În marele clivaj dintre meritocrați și democrați, meritocrații sunt cei care au câștigat în ultimele decenii. Dar acest lucru începe, încet, să fie contestat din ce în ce mai puternic. Un număr în creștere de intelectuali și cercetători arată cu degetul în direcția meritocrației politice ca una dintre cauzele principale ale valului de populism care a acaparat lumea contemporană. Celebrul filosof politic american Michael Sandel vorbeste, în The Tyranny of Merit, despre meritocrație ca o formă de tiranie care justifică inechități și precaritatea unor părți din ce în ce mai largi din societate. La aceeași concluzie ajunge și Daniel Markovitz în The Meritocracy Trap. Într-un mod ușor diferit, asta ne spune și David Goodhart în Head Hand Heart: The Struggle for Dignity and Status in the 21st Century. Meritocratizarea politicii duce la deconectarea elitelor de popor, cel din urmă ajungând să se simtă străin de elitele care au ajuns să îl conducă. Instituțiile politice dominate de meritocrați, în care interesele altor segmente din societate nu mai sunt reprezentate, ajung să își piardă legitimitatea politică. Odată pierdută această legitimitate, populiștii pot să își activeze narațiunile prin care îi mobilizează pe cei nereprezentați pentru a acapara puterea politică cu promisiunea re-reprezentării.

Într-un mod interesant, o apărare a meritocrației în defavoarea democrației vine chiar din China, unde Partidul Comunist Chinez a adoptat ceea ce cercetătorii din științele politice au ajuns să numească drept „modelul chinez”. Acest model chinez de organizare a politicii este exclusiv pe baze meritocratice, care se afirmă că este superior modelului democratic liberal din Occident. Partidul și birocrații partidului știu mai bine ce are nevoie poporul, putând să atingă o societate multilateral dezvoltată printr-o abordare verticală, în care birocrați bine pregătiți, ajunși în funcții pe baze meritorii – evaluați prin intermediul celebrelor examene extrem de dure pentru intrarea în structurile statului – decid ce este mai bine pentru societate. O analiză a „modelului chinez” poate fi găsită în cartea scrisă de Daniel A. Bell și Chenyang Li: The East Asian Challenge for Democracy.

Democrație, nu meritocrație

Meritocratizarea politicii creează iluzia eficienței și eficacității, a deciziei politice bazate aproape pe baze științifice, competente și mereu urmărind binele general. Creează impresia că putem transforma politica – ca proces prin care decidem cine primește ce, cum și când – într-o practică în care elitele meritorii alocă exact ce are nevoie fiecare segment din societate.

Demnitățile politice trebuie ocupate pe baze reprezentative, democratice. Uneori, pentru a corecta prejudecățile din societate, asta poate însemna și introducerea unor cote de gen. A apela la principiul meritului reprezintă decât o tranziție de la un model care ia în considerare interesele și perspectivele tuturor segmentelor din societate către un model în care o clasă aristocratică – o aristocrație bazată pe merit, într-adevăr –decide din norii Olimpului epistemic și politic cum trebuie să fie organizată societatea. Iar ce am învățat în ultimele decenii este că competența și expertiza în domenii specifice nu se traduce foarte ușor în bună guvernanță și dezvoltare. E suficient să ne uităm la USR, partidul care promovează prin excelență noțiunea „meritului” drept principiu de organizare a politicii, pentru a vedea că meritocrația nu înseamnă decât tirania celor care cred că știu ce e mai bine decât ceilalți ce este bine tocmai pentru acei ceilalți.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro