Mic ghid: Cum putem ajuta refugiații din Ucraina astfel încât să nu facem mai mult rău decât bine

Majoritatea refugiaților care au ajuns până acum din Ucraina în România sunt în tranzit spre alte țări europene, astfel că au nevoie în principal de produse de igienă, cazare și hrană pentru câteva zile, iar donațiile trebuie să se concentreze pe asta, spune într-un interviu acordat HotNews.ro Diana Tonea, expert în ajutor umanitar.

Până luni dimineață, în România ajunseseră peste 74.000 de cetățeni ucraineni, dintre care aproximativ 700 au solicitat azil în ţara noastră, iar românii au dat dovadă de o solidaritate extraordinară – au fost înființate, pe rețelele sociale, grupuri de ajutor pentru Ucraina, iar mii de români au făcut donații sau i-au ajutat cu mâncare sau cazare.

Cum putem ajuta refugiații din Ucraina astfel încât să nu facem mai mult rău decât bine?

• Este preferabil să facem donații în bani către instituții ale statului sau ONG-uri care se ocupă de asta, pentru ca refugiații să își poată procura singuri serviciile de care au nevoie.
• De cazare și transport ar trebui să se ocupe instituțiile statului sau măcar să coordoneze această activitate în așa fel încât refugiații să fie în siguranță. Nu poate garanta nimeni că între miile de persoane care au sărit să ajute nu se află și oameni răuvoitori.
• Autoritățile mai trebuie să organizeze și punctele de frontieră astfel încât refugiații să primească toate informațiile necesare și să fie îndrumați spre cazare și transport.
• Valurile următoare de refugiați vor fi ale unor oameni mult mai vulnerabili care au nevoie de asistență umanitară bine pregătită, organizată, ceea ce nu este cazul în momentul de față, și pe durată medie-lungă.

Redăm interviul cu Diana Tonea, expert în ajutor umanitar, care în aceste zile a fost în localitățile de la frontieră pentru a ajuta la primirea refugiaților:

„Dacă suntem mulți și toți sărim pe refugiați care nu vorbesc limba română sau engleză, riscăm să le facem rău”

Reporter: În ce localități ai fost și care este situația la fața locului, ce probleme ai identificat?

Diana Tonea:

Am fost acum două zile la Sighet și am fost profund impresionată de ajutorul și umanitatea pe care oamenii de acolo au arătat-o celor care treceau granița. Am văzut foarte multe femei cu copii, asta din cauză că dincolo de graniță bărbații între 18 și 50 de ani sunt opriți.

Am înțeles că se poate trece și ilegal frontiera, iar aceste persoane vor avea nevoie de consiliere juridică și vor cere azil.

Am văzut foarte multă lume care vrea să ajute, foarte multe mașini, voluntari, dar care nu aveau niciun element de identificare. Este foarte multă lume care vrea să ajute, dar, din punctul meu de vedere – am experiență mai mult de 10 ani în domeniu în zone de conflict și am văzut influx mare de refugiați, persoane strămutate sau migranți – zona aceea trebuie organizată.

Nu este clar cine este responsabilul acolo, Prefectura sau ISU. Trebuie să desemneze pe cineva care să coordoneze toți actorii care vor să ajute pentru că dacă suntem mulți și tot sărim pe refugiați care nu vorbesc limba română sau engleză, riscăm să le facem rău.

Oamenii vin în stare de șoc, sunt multe persoane vulnerabile care au fugit din fața războiului, iar momentan zonele de trecere a graniței nu sunt primitoare, nu au un design care să indice că intră pe un teritoriu sigur.

Momentan, este foarte multă lume în tranzit, oamenii aceștia vin, marea majoritate nu vor rămâne aici, poate rămân o noapte-două până își dau seama ce vor să facă, unde vor să meargă.

Momentan, majoritatea au pașaport, am vorbit cu câțiva și au indicat că vor merge în alte state din UE pentru că au rude și familii acolo, dar situația se va schimba.

Lumea care va trece frontiera în următoarea perioadă va fi mult mai vulnerabilă – fără acte, fără bani

În următoarele săptămâni, cred că lumea care va trece frontiera va fi mult mai vulnerabilă, nu vor avea pașaport, ar putea să fugă din fața războiului fără niciun document, fără bani, fără carduri bancare, oameni bătrâni, bolnavi, femei cu mulți copii.

Trebuie să ne pregătim, nu doar societatea civilă, ci și autoritățile, că valurile următoare de refugiați vor fi ale unor oameni mult mai vulnerabili care au nevoie de asistență umanitară bine pregătită, organizată, ceea ce nu este cazul în momentul de față, și pe durată medie-lungă.

Reporter: Punctual, de ce au nevoie persoanele în tranzit?

Diana Tonea:

Nu au nevoie de ce le oferim noi, nu vreau să critic, sunt foarte mândră că sunt româncă și sunt așa mulți oameni care vor să ajute, dar de obicei ceea ce vrem noi să dăm nu este ceea ce au ei nevoie.

Ajutorul umanitar pentru persoanele în tranzit, care fug de război, este un pic altfel. Persoanele acestea nu pot să ducă cantități mari de bunuri, trebuie să ne gândim de ce au nevoie în următoarele două-trei zile până ajung la destinație și cum se poate împacheta.

Noi vom publica azi-mâine un ghid cu ce au nevoie oamenii în tranzit, cum se pot împacheta să fie ușor de transportat, de exemplu să le pună într-un rucsac fiindcă au deja mâinile pline, nu să dea pungi. În rucsac ar putea fi de exemplu săpun, măști, ceva mâncare neperisabilă, scutece pentru copii, tampoane, chestii minimale, până ajung la centrul de primire sau la destinație.

Reporter: Este minunat că atât de mulți români au sărit să ajute, însă am aflat de la tine de pe Facebook că uneori, oricât de bune ar fi intențiile, în anumite situații ajutorul acordat într-un mod neorganizat poate face mai mult rău decât bine. Ai putea să ne explici puțin?

Diana Tonea:

În toate situațiile astea de vulnerabilitate foarte mare, sunt mulți oameni care vor să facă bine, dar și mulți oameni care vor să facă rău. Persoanele acestea vulnerabile care ajung într-o țară străină nu vorbesc limba, se pot exploata foarte ușor. Pot să apară traficanți de persoane.

Multe persoane spun că vor să ajungă în țări din UE, s-ar putea să fie persoane care vor să exploateze situația și să facă rău, să ofere acest ajutor contra unui cost foarte mare. Am citit că pe partea cealaltă a graniței se cer foarte mulți bani ca să treci dacă ești bărbat.

Pentru că avem de-a face cu persoane extrem de vulnerabile, care nu vorbesc limba, pot apărea următoarele situații: să se ceară bani pentru servicii umanitare, deși ele sunt gratuite, să se ceară bani mulți pentru transport, și, fiindcă avem de-a face cu multe femei și copii, pot apărea agresiuni sexuale sau să li se ceară favoruri sexuale pentru a primi ajutor. Sunt situații de genul acesta în toate zonele de război.

Nu au fost organizate centre de cazare

Reporter: Am văzut că sunt foarte multe persoane bine intenționate care oferă cazare pentru refugiați, pun casa la dispoziția acestora. Cum vezi acest lucru?

Diana Tonea:

În primă instanță, mi s-a părut minunat, dar dacă stau să mă gândesc mai mult, există un risc pentru că aceste persoane sunt foarte vulnerabile. În același timp, cred că această ofertă de cazare a existat pentru că la început nu erau centre pentru refugiați.

S-a discutat să se pună tabere, eu la temperaturi așa de scăzute nu aș pune tabere, în condițiile în care sunt spații interioare – săli polivalente, săli de sport, unde se pot amenaja centre de primire temporare, unde acești oameni pot să doarmă o noapte-două, până ajung la destinație.

Această ofertă de cazare a venit din faptul că nu a fost pregătire, nu există aceste centre bine organizate, sigure, unde un refugiat să se simtă în siguranță. Acum nu știu câtă lume acceptă ofertele acestea ale civililor.

Reporter: Tu ai merge, ca refugiat, cu o persoană pe care nu o cunoști, să te duci la ea acasă?

Diana Tonea:

Nu! Dacă aș fi refugiat, aș vrea să ajung la graniță, să mă consilieze cineva, eventual să vorbească în limba mea, să nu vină oameni necunoscuți să mă întrebe, să nu vină media să mă întrebe unde este soțul.

Dar, ce să zic, este prima oară când societatea românească se confruntă cu așa ceva în decurs de 50 de ani și înțeleg că nu se știe și trebuie să învățăm lucrurile astea. De aceea rolul meu și al altor persoane care au experiență este să spunem lucrurile acestea, sunt ghiduri despre asta, mii de pagini, acum noi încercăm să aducem informația celor care lucrează pe teren.

Ca refugiat, aș vrea să primesc informație legală, care sunt drepturile mele în țara asta, la ce servicii am dreptul, vreau acces la internet, o cartelă SIM să pot comunica, vreau un loc să îmi încarc telefonul, vreau o masă caldă, vreau un loc sigur unde să dorm și vreau să fiu ajutată să ajung la destinație.

Sunt mult prea multe bunuri donate care ar putea să se strice

Reporter: Cum poate omul de rând să ajute astfel încât să nu apară probleme?

Diana Tonea:

Încă o dată, vreau să îi felicit pe toți cei care au ajutat, doresc să ajute, este minunat.

Dar, în momentul de față consider că sunt mult prea multe bunuri donate care ar putea să se strice, există un protocol, avem nevoie de centre de sortare, reîmpachetare, nu putem oferi lucruri care expiră sau sunt expirate, lucruri începute, folosite. Cred că trebuie să educăm un pic populația despre ce este nevoie.

Lumea vrea să ajute, dar refugiații nu au tot timpul nevoie de ce vrem noi să le dăm, ci noi trebuie să le facilităm accesul la servicii.

Sunt ONG-uri, Crucea Roșie, autorități ale statului care pot să pună pe picioare programe de ajutor umanitar bine structurate cu voluntari pregătiți în acest sens.

Aș spune să încercăm să ne canalizăm resursele și donațiile către aceste asociații și să ne gândim că este un maraton, nu un sprint. Eu am fost în Columbia, unde au venit două milioane de venezueleni. La început, totul a fost ca în România, toată lumea a vrut să ajute, dar după câteva luni, după ce au intrat peste 1 milion de persoane, lucrurile s-au schimbat.

Eu aș dori ca societatea românească să își păstreze aceastră fraternitate cu poporul ucrainean pentru că am putea fi noi în locul lor și să continuăm în spiritul acesta. Mie mi-e frică că nu vor mai fi donații după câteva săptămâni, dar persoanele acestea vor continua să vină. În acel moment, vom avea nevoie de programe umanitare structurate, cu finanțare de lungă durată.

Reporter: Este mai bine să donezi bani decât bunuri?

Diana Tonea:

Unul dintre rolurile mele este și de expert în programe umanitare pe bază de bani. Spuneam că aproape jumătate din ajutorul umanitar la nivel mondial se dă în bani, nu în bunuri.

Bunurile sunt perisabile și, culmea, a da bani este mult mai ieftin. Dar a da bani poate pune și persoanele acestea într-un risc mai mare, de aceea sunt soluții electronice, cu carduri preplătite fără nume, cu anumite sume de bani, care se pot distribui și se pot folosi, plus că acești bani ajung în economia locală. Acești bani se pot folosi să plătească o noapte la hotel, să cumpere mâncare și ce mai au nevoie.

Noi credem că ajutorul umanitar a evoluat și oamenii știu ei mai bine ce nevoi au decât știm noi, iar dându-le bani le dăm puterea de a alege și a decide ce să facă cu resursele și cum să își acopere nevoile cât mai repepede, în mod cât mai eficient, folosind serviciile locale.

Statul este responsabil pentru serviciile și siguranța refugiaților

Reporter: Ce ar trebui să facă autoritățile române pe termen scurt și pe termen lung?

Diana Tonea:

Vreau să aplaud inițiativa statului român de a primi aceste persoane care au nevoie de protecție. Clar, statul român nu poate să îi trimită înapoi într-o zonă de război, dar sunt multe situații în care state au încetat să mai primească refugiați, cum ar fi toate țările din zona Siriei sau țările vecine Venezuelei.

Nu vreau să critic pe nimeni. Aceasta este o profesie și se învață. Nu cred că se poate învăța în 5 zile. Autoritățile române totuși s-au mobilizat și fac și ei ce pot și încearcă să facă cât mai bine. Noi am dat niște recomandări foarte concrete.

Statul este responsabil pentru serviciile și siguranța refugiaților. Acum, că societatea civilă îi ajută sau că autoritățile sunt copleșite de numărul mare de refugiați și au nevoie de ajutor din partea societății civile, asta este altceva.

Dar am vrea mai multă autoritate, vrem să ia problema în mâini și să înceapă să organizeze toate punctele de frontieră, să organizeze toți actorii de acolo, nu sunt numai ONG-uri, este și biserica, și media.

Noi am da niște recomadări foarte punctuale, să se organizeze reuniune de coordonare, cine ce face, unde, ce resurse sunt, astfel de întâlniri trebuie să se întâmple zilnic sau cel puțin săptămânal.

Apoi trebuie desemnată o persoană care să coordoneze toți actorii din aceste puncte vamale în zonele de tranzit. Dacă autoritatea nu are pe cineva care să se ocupe poate să desemneze pe cineva din societatea civilă care să facă acest lucru.

Trebuie să ne gândim cum să facem să nu rănim

Reporter: Știu că tu ai fost de-a lungul timpului în mai multe zone de tranzit pentru refugiați. Poți să ne dai câteva exemple de bune practici și de lucruri care nu au mers bine acolo, ca să putem învăța?

Diana Tonea:

Eu am fost în Iordania, am ajutat la criza refugiaților din Siria, Irak, am lucrat acolo 3 ani pe timpul ISIS, am avut 5 milioane de oameni strămutați, am lucrat în Libia în timpul și după conflict, am lucrat în Columbia pentru a ajuta populația din Venezuela.

Cum am mai spus, acum avem de a face cu persoane în tranzit. Dacă persoanele sunt în tranzit, să nu le dăm cutii, pungi, chestii grele pe care nu le pot duce, să ne gândim care este cel mai important bun de care ei au nevoie în următoarele două-trei zile – ar putea fi săpun, biscuiți, conserve, scutece – și cum să împachetăm ca să le poată purta, de aceea am recomandat un rucsac.

Toată lumea are telefon, deci au nevoie de acces la informații și internet, puncte cu wi-fi gratuit și unde se poate încărca telefonul, un sim din România. Mai este nevoie de asistență în bani, nu vorbesc de bani lichizi, ci soluții electronice.

Dacă sunt în tranzit, au nevoie de transport. Momentan, sunt mulți civili care oferă transport numai că sunt riscuri, mai ales că vorbim despre multe femei cu copii care nu vorbesc limba, nu vrem să le expunem unui risc, să meargă cu oameni necunoscuți, chiar dacă sunt binevoitori, poate unul nu este binevoitor. Atunci transporturile trebuie organizate de autorități, clar.

Am văzut în multe crize că autoritățile au organizat aceste transporturi. Și societatea civilă poate contracta un transportator și să plătească aceste servicii care să fie sigure.

Reporter: Câteva sfaturi pentru jurnaliștii care intră în contact cu refugiații?

Diana Tonea:

Trebuie să ne gândim cum să facem să nu rănim, este un principiu de bază în ajutorul umanitar. La televizor am văzut că anumiți jurnaliști întreabă copiii dacă tatăl lor a rămas acolo și îi fac să plângă, nu cred că trebuie să se întîmple asta.

Înțelegem că vor să arate fața umană dar deja imaginile acele cu femei, copii au un impact vizual foarte mare. Toată lumea știe că barbații au rămas acolo. Cred că interviurile ar trebuie să fie un pic despre altceva.

Diana Tonea este expert în ajutor umanitar, a lucrat în criza refugiaților din Siria, în Iordania, Libia și apoi în Columbia în tabere de refugiați venezueleni. Diana Tonea a lucrat de-a lungul timpului pentru Norwegian Refugee Council (NRC), The International Rescue Committee (IRC) , Mercy Corps.