Sari direct la conținut

„Fibroamele uterine, bolile oncologice și vasculare se pot trata prin radiologie intervențională”. Ce avantaje au pacienții, explică dr. Dan Duma, medic primar radiologie-imagistică medicală la Spitalul Regina Maria Cluj

„Fibroamele uterine, bolile oncologice și vasculare se pot trata prin radiologie intervențională”. Ce avantaje au pacienții, explică dr. Dan Duma, medic primar radiologie-imagistică medicală la Spitalul Regina Maria Cluj
Dr. Dan Duma face parte din generația care s-a școlit în străinătate. FOTO: Regina Maria

Radiologia intervențională este una din subspecialitățile medicale în care descoperirile tehnologice evoluează într-un ritm accelerat. Indicațiile procedurilor de radiologie intervențională sunt din ce în ce mai numeroase și mai variate, atât în scop diagnostic, cât și curativ, pentru tratarea multor boli, unele deosebit de grave și fără alte variante de tratament. ,,Radiologia intervențională oferă soluții complementare, care nu înlocuiesc în totalitate variantele clasice, dar frecvent pot oferi o abordare minim invazivă, reducând numărul zilelor de spitalizare, ceea ce duce la o recuperare și reintegrare socială mai rapidă a pacientului”, susține dr. Dan Duma, medic primar radiologie-imagistică medicală la Spitalul Regina Maria Cluj Napoca.

Fibromul uterin, anumite patologii oncologice, dar și vasculare pot fi rezolvate cu ajutorul radiologiei intervenționale. La noi în țară, procedurile de radiologie intervențională și-au făcut intrarea destul de timid, în urmă cu aproximativ două decenii, după ce medici entuziaști, care au avut șansa să lucreze în spitale din străinătate, au încercat să introducă și la noi aceste proceduri. Ei au înțeles că radiologia intervențională poate oferi soluții diferite, comparativ cu ceea ce se practica în medicină românească la acel moment și au încercat să implementeze aceste proceduri și la noi.

Dr. Dan Duma face parte din generația care s-a școlit în străinătate. În perioada 2013-2014 a făcut ultimul an de rezidențiat în Franța, iar între 2016 și 2017 a fost medic specialist radiolog în aceeași țară, întorcându-se apoi pentru mai multe cursuri de scurtă durată. A fost atras în mod special de radiologia intervențională, care în opinia sa este o combinație perfectă a trei dintre pasiunile sale: ,,Medicina, dragostea de a trata oamenii aflați în suferință vine de la tatăl meu, informatica la care am fost olimpic în liceu și chirurgia, radiologia intervențională împrumută multe din tehnicile de microchirurgie”, a explicat medicul.

Deși numărul radiologilor intervenționiști este în creștere la noi în țară, încă sunt destul de puțini acești medici îndrăzneți și vizionari. ,,Vă asigur că fiecare dintre noi încearcă zi de zi să se autodepășească, să creeze echipe și protocoale care să permită implementarea în siguranță a celor mai moderne proceduri și la noi în țară”, a ținut să precizeze dr. Dan Duma.  

O treime din femei suferă de fibrom uterin, afecțiune pretabilă la proceduri de radiologie intervențională

Cea mai frecventă tumoră a sistemului reproductiv feminim, fibromul uterin se regăsește la peste 30% dintre femei. Mai mult de 99% dintre aceste tumori sunt benigne, adică necanceroase, și pot fi rezolvate prin radiologie intervențională.

,,Cu ajutorul angiografului putem să navigăm prin interiorul arterelor sau venelor și să ajungem la organele pe care vrem să le tratăm. În cazul pacientelor cu fibrom, putem ajunge în arterele uterine și folosind niște particule de embolizare putem să blocăm vasele care sunt puțin modificate, dar totuși păstrăm vascularizația normală a uterului. Radiologia intervențională poate oferi o soluție nechirurgicală pacientelor cu fibrom uterin, în special la cele care au expresie clinică (sângerările uneori pot determina complicații și chiar anemie severă)”, a afirmat dr. Dan Duma, medic primar radiologie-imagistică medicală.

Chiar dacă femeia are unul sau mai multe fibroame uterine, chiar dacă acestea sunt mici de 2-3 cm sau mari de până în 15 cm, poate opta pentru embolizarea fibroamelor uterine, reușind astfel să tratate simultan toate fibroamele uterine și să-și salveze uterul.

,,După procedura de embolizare selectivă a arterelor uterine, pacientele își pot ameliora calitatea vieții și nu de puține ori, au fost paciente care au reușit să rămână însărcinate după embolizare și să ducă sarcina la bun sfârșit. Și la pacientele care nu își mai doresc copii, uterul este păstrat, neexistând cicatrici postembolizare nici la nivelul uterului și nici la peretele abdominal. Un caz mai aparte care îmi vine în minte este al unei paciente care avea sângerări menstruale abundente și de la o anemie severă, după embolizare, a reușit să își recapete stilul de viață activ pe care îl avea la un moment dat, putând să reia chiar activitățile sportive de performanță (maratoane montane)”, a povestit medicul.

În România, sunt în jur de 2 milioane de femei cu fibrom uterin, aproape jumătate dintre acestea sunt la vârstă activă, între 20 și 50 de ani. Mai mult, 1 milion de femei cu fibroame uternie sunt simptomatice, adică au dureri, sângerări abundente sau infertilitate.

Cereri săptămânale pentru biopsii cu ghidaj imagistic

Radiologia intervențională este utilizată și în scop diagnostic, iar patologia oncologică este vizată în mod direct.

,,La Spitalul Regina Maria venim în ajutorul pacienților oncologici încercând să ajungem la un diagnostic histopatologic cât mai rapid, care să permită inițierea unui tratament conform ghidurilor medicale actuale. Putem efectua biopsii cu ajutorul ghidajului imagistic din foarte multe organe ale corpului ce pot fi afectate din păcate de patologii tumorale. Cele mai frecvente sunt biopsiile pulmonare (în concordanță cu incidența foarte crescută a tumorilor pulmonare la noi în țară), dar și în alte localizări: mediastinale, peritoneale, ganglionare, osoase, hepatice, pancreatice, musculare, etc). De asemenea, atunci când apar complicații postoperatorii, în stadiile avansate de boală, putem ajuta la tratamentul unor asemenea complicații, prin efectuarea unor drenaje sub ghidaj imagistic”, a specificat dr. Duma.

Biopsiile sub ghidaj imagistic permit prelevarea unor fragmente tisulare în cazul unor leziuni suspecte imagistic. Frecvent radiologia diagnostică poate spune când o leziune este suspectă tumoral, dar foarte rar se poate pune un diagnostic precis (să aflăm și tipul histopatologic). Aici intervine radiologia intervențională, care permite medicului să ajungă cu acul de biopsie și în zona profunde ale corpului.

,,Există și alte metode de biopsiere (chirurgical, prin bronhoscopie, prin endoscopie) și cel mai adesea medici din mai multe specialități stabilesc care este metoda cea mai adaptată astfel încât să avem un procent cât mai bun de reușită (să se ajungă la leziunea țintă și să se preleveze un fragment tisular suficient pentru ca medicul anatomopatolog să poată analiza atât tipul tisular, dar și arhitectura țesutului biopsiat), să fie cât mai ușor de tolerat de către pacient, cât mai puțin traumatizant – minim invaziv și să fie cât mai sigură și accesibilă procedura”,  a declarat medicul.

Drenajele ghidate imagistic se folosesc atunci când există colecții lichidiene (frecvent purulente) situate în interiorul corpului. Avantajul principal față de un drenaj chirurgical clasic este că se poate efectua și în cazul pacienților cu status clinic alterat, este minim invaziv și nu necesară anestezia generală.

,,Aproape săptămânal avem cereri, uneori chiar mai multe în aceeași zi. Ghidajul imagistic permite să avem o imagine în detaliu a anatomiei locale, să putem alege o traiectorie care să permită evitarea structurilor anatomice importante și să ajungem cu precizie la leziunea țintă. Ghidajul CT permite o achiziție volumetrică, putem face reconstrucții multiplanare, 3D, putem vedea în interiorul structurilor dure (cum este osul, unde ecografia nu permite o bună vizualizare) sau în cazul structurilor aerice (cum este plămânul – știm foarte bine că undele folosite în ecografie nu se transmit prin aer). De asemenea tomografia computerizată permite o caracterizare foarte bună a unor eventuale complicații postbioptice (ex pneumotorace, sângerare locală)”, a explicat specialistul.

Chemoembolizare în cancer hepatic

În afara embolizării, mai există o procedură de radiologie intervențională frecvent utilizată, intitulată chemoembolizarea. Este o intervenție modernă, de mare finețe, care presupune folosirea unor catetere mici de 1 mm, pentru tratarea leziunii de la nivelul ficatului, fără să afecteze țesutul sănătos.

Procedurile de chemoembolizare sunt utilizate la pacienții cu cancer hepatic și la cei cu metastaze hepatice din cancerul de colon, cu posibilitatea de a distruge tumori hepatice, renale, pulmonare, de sân, etc, prin ghidaj imagistic (CT, ecografic) folosind metode de ablație termică (crioablatie, prin radiofrecvență RFA și cu ajutorul microundelor MWA).

,,Uneori suntem solicitați de către colegii chirugi pentru a realiza o embolizare preoperatorie (astfel vascularizația e diminuată și intervenția chirurgicală va fi mai facilă, cu pierderi de sânge mai mici pentru pacient). Putem ajuta și la tratamentul oncologic, prin montarea unor dispozitive numite camere implantabile toracice, astfel pacienții au un acces endovascular mult mai ușor, fără să fie necesară puncționarea venelor periferice și se evită astfel unele complicații cum ar fi flebitele sau injectarea paravenoasă. Radiologia intervențională oferă nu doar soluții diagnostice, dar chiar și de tratament, uneori cu viza curativă. Radiologia intervențională nu înlocuiește metodele de tratament chirurgical. Pot fi tratate leziuni cu anumite caracteristici, ce sunt accesibile cu ajutorul ghidajului imagistic, de cele mai multe ori, procedura fiind mai ușor de tolerat de către pacient”, a afirmat dr. Dan Duma.

În privința tratării patologiei oncologice, medicul radiolog este de părere că e nevoie de colaborare între specialiști pentru a oferi soluția cea mai bună, adaptată patologie pacientului.

,,Un caz oncologic mai special a fost al unui pacient care a venit să se programeze la biopsie renală la Spitalul Regina Maria. Totul detaliile medicale au fost stabilite (cum să ajustăm tratamentul, ce teste suplimentare să efectuăm), dar pacientul nu s-a prezentat conform programării. Ulterior am aflat că motivul pentru care nu a ajuns la noi, a fost că din păcate pacientul a fost implicat într-un accident rutier chiar în momentul când se deplasa înspre noi. După ce a fost externat de la Terapie intensivă, am reușit să efectuăm și biopsia, care a confirmat tot o tumoră renală, ca și la rinichiul care a fost extirpat în urmă cu câțiva ani. Ulterior am efectuat și tratamentul acelei tumori prin crioterapie și pacientul este bine și nu are recidivă la un an și jumătate distanță”, a mărturisit dr. Duma.

Chemoembolizarea se folosește în special la ficat, dar există teste și studii clinice pentru patologia tumorală a altor organe (chiar la nivelul creierului). Se folosește atât pentru tumori hepatice primare (de exemplu în hepatocarcinom), dar și în cazul apariției unor determinări secundare hepatice, cum ar fi în cazul cancerului colorectal (o altă patologie foarte frecvența la noi în țară).

,,Radiologia intervențională va câștiga mult teren și în medicină de la noi în țară, deoarece progresul tehnic al aparaturii medicale, al computerelor și al materialelor folosite în radiologie intervențională va permite accesul și pentru pacienții din România la unele tratamente moderne, atât în patologia tumorală, dar și cazul altor patologii (neurologice, digestive, terapia durerii, etc). Din punctul meu de vedere cred că beneficiul cel mai mare este în cazul urgențelor medicale, de exemplu când există sângerări active, aceste fiind relativ ușor de oprit cu ajutorul metodelor de radiologie intervențională, prin embolizare. Au fost câteva cazuri în care chirugical ar fi fost mult mai dificil accesul la sursă de sângerare și la oprirea hemoragiei. Dar ori de câte ori putem oferi o soluție medicală minim invazivă, atât pentru diagnostic, cât și pentru tratament, satisfacția este foarte mare”, a mai precizat dr. Dan Duma.

Principalul beneficiu al radiologiei intervenționale este stabilirea rapidă a unui diagnostic precis. Sunt proceduri minim invazive, frecvent nu este nevoie de internare și pacientul își poate relua activitățile zilnice imediat după procedură.

Articol susținut de Rețeaua de Sănătate Regina Maria

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.