Ce spun experții despre lăcustele călătoare, pe care Comisia Europeană tocmai le-a autorizat pentru mâncare: provin din ferme și se consumă mai bine date prin mujdei

Un cercetător entomolog de la Muzeul Antipa și un specialist în gastronomie au explicat pentru HotNews.ro ce sunt lăcustele călătoare pe care Comisia Europeană le-a autorizat pentru a fi mâncate în țările UE și, mai ales, cum poate fi consumată această hrană inovativă, dar în același timp foarte exotică pentru români.

De aici, din România, insectele comestibile sună foarte exotic. Cu toate acestea, la data de 12 noiembrie 2021, specia de lăcuste călătoare (Locusta migratoria) a fost aprobată de către Comisia Europeană pentru a fi consumată.

Această insectă este acum considerată hrană inovativă (novel food) și poate fi comercializată și consumată sub trei forme: congelată și uscată (fără aripi și picioare) sau sub formă de pudră.

Comisia Europeană a transmis că această autorizație vine în urma unei evaluări științifice riguroase făcute de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), care a concluzionat că lăcusta migratoare este sigură pentru utilizările în alimentație.

Acest lucru ne-a făcut să ne imaginăm că peste vreo zece ani, în piețele din România, țăranii ar putea avea pe tarabe grămezi de lăcuste uscate de Dăbuleni sau lăcuste călătoare românești, care s-au mișcat doar în interiorul granițelor țării, fără coloranți și fără E-uri, „bune, naturale”.

Lăsând gluma la o parte, am vrut să aflăm mai multe despre această hrană inovativă, mai ales că Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a identificat insectele ca fiind o hrană foarte nutritivă și sănătoasă, și care ar putea să reprezinte pentru omenire o sursă alternativă de proteine ce ar putea facilita trecerea la un sistem alimentar mai durabil.

„În toată lumea sunt 2100 de specii de insecte care se consumă în peste 110 țări”

Iată ce am aflat de la Elena Iulia Iorgu – cercetător, entomolog specializat în studiul odonatelor și ortopterelor în cadrul Compartimentului de Biologie Moleculară al Muzeului Național de Istorie Naturală Grigore Antipa din București.

Ea ne spune că, într-adevăr, această sursă de hrană e una foarte hrănitoare, mai bună decât carnea de pui:

„Se pare că Locusta migratoria (substanță uscată) are o concentrație ridicată de proteine cuprinsă între 50 și 71%, grăsimi între 7-20%, fibre 14-17% și cenuși 3.3%. Concentrațiile pot varia în funcție de dieta lăcustelor.

De asemenea, valoarea calorică poate varia în funcție de dieta lăcustelor și concentrația grăsimilor între 200-500 kcal la 100g. Prin comparație, pieptul de pui, în stare umedă, are o concentrație de proteine de 23%, grăsime între 1-3%, cenuși 1,5%. Și un aport energetic de 165 de Kcal la 100g.”

Tot ea ne mai spune că a consuma insecte nu este o idee nouă și în niciun caz europeană. „Sunt cunoscute aproximativ 2100 de specii de insecte care se consumă în peste 110 țări. Dintre acestea, 500 de specii sunt consumate în Africa, 324 de specii în China, în India- 255 de specii, iar în Thailanda 164 de specii.

După ce lăcustele care formau migrații și produceau pagube însemnate în agricultură treceau, locuitorii zonelor afectate le utilizau ca hrană atât pentru ei cât și pentru animale.”

Lăcustele călătoare pe care le putem mânca provin din ferme, nu din natură

Lăcustă călătoare. FOTO: David Turrell/ Arhivă: SWNS/ Profimedia

Una dintre întrebările mele este dacă consumul în exces, de către oameni, a acestei lăcuste ar putea pune în pericol existența altor animale, prin faptul că le-ar limita accesul la sursa de hrană?

Dar se pare că nu e indicat să mâncăm lăcuste călătoare de capul nostru și nici Comisia Europeană nu și-a dat acordul pentru așa ceva.

„Acestea reprezintă o sursă alternativă de proteină animală pe fondul unei cereri în creștere de consum de carne și unei nevoi crescute de proteină animală în alimentație. Locusta migratoria provine din crescătorii, nu este colectată din natură. În natură de altfel, cel puțin la noi în țară, ea se găsește destul de rar, iar prinderea ei este destul de dificilă.”

Mai aflăm și că multe din speciile de lăcuste sau greieri au fost utilizate ca aditivi proteici în hrană animală. Așa că pisicile sau câinii noștri ar putea să aibă deja în alimentație aceste lăcuste călătoare.

Așadar, lăcustele pe care ar urma să le consumăm în Uniunea Europeană ar proveni de la ferme de lăcuste. Apropo de aceste ferme de greieri/lăcuste, Elena Iorgu ne mai spune că ele au mai multe aspecte pozitive prin faptul că au o amprentă de carbon mai scăzută decât alte ferme, având emisii de carbon mult mai scăzute și producând mult mai puține ape uzate.

Tot Elena Iorgu ne mai spune că în momentul de față, mulți au propus utilizarea roiurilor de lăcuste din invazii pentru consum. „Din păcate în cazul invaziilor contemporane, lăcustele nu prea pot fi mâncate datorită faptului că roiurile sunt tratate cu insecticide sau cu diferiți agenți patogeni pentru reducerea numărului.”

Ce ar mai trebui să știm despre lăcustele călătoare?

Elena Iorgu ne spune că Locusta migratoria este cea mai răspândită specie din lume, în Europa, Asia, Australia și Noua Zeelandă. „Are două forme: o formă „solitaria” și o formă „gregaria” în funcție de densitatea populației. Pe măsură ce densitatea populației crește (numărul de lăcuste crește) lăcustele migratoare se transformă progresiv din faza „solitaria” în faza ”gregaria”.

După ce numărul indivizilor descrește, lăcustele din faza „gregaria” se transformă înapoi în faza „solitaria”. În faza „gregaria”, lăcustele călătoare pot forma roiuri imense și pot zbura cu viteze de până la 20 de km/h și pot parcurge distanțe cuprinse între 5 și 130 km pe zi.

Densitățile dintr-un roi pot atinge valori de 4-80 milioane de indivizi pe un km pătrat.”

Ceea ce este destul de îngrijorător, având în vedere că o lăcustă adultă poate consuma hrană echivalentă cu propria greutate, într-o singură zi.

Mai aflăm și că cea mai mare populație de Locusta migratoria de la noi din țară este în Delta Dunării.

„În trecut, unul dintre cele mai mari focare de L. migratoria din Europa o constituia Delta. De aici porneau, roiuri mari de lăcuste care făceau foarte multe pagube în agricultură, nimicind recolte întregi.

După ele veneau alte molime, cum sunt foametea și diferite boli. Cronicarul Gr. Ureche amintește de o invazie a lăcustelor din anul 1538 care a fost urmată de o foamete cumplită în Muntenia și Moldova. Domnitorul de atunci al Moldovei a primit numele de Ștefan Vodă Lăcustă.”

După lăcusta călătoare, alte nouă specii de insecte așteaptă să fie aprobate

Lăcusta călătoare nu este singura insectă aprobată de Comisia Europeană pentru consumul uman. În luna iunie a acestui an a fost autorizată prima insectă ca aliment nou: viermele galben uscat.

Elena Iorgu ne spune și că mai urmează să fie aprobate și alte insecte: „Am citit că mai sunt în nouă specii de insecte care așteaptă aprobarea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, pentru a fi consumate. Printre ele se află și greierele de casă (Acheta domesticus).”

După ce am aflat aceste lucruri, eu unul aș fi dispus să încerc o lăcustă călătoare crescută într-o fermă, dar câți alți români ar face la fel. Mi-e greu să cred că, la cât de conservatori suntem, vom adopta prea repede insectele în dieta noastră cea de toate zilele.

Specialist în gastronomie: „Ar fi nevoie de câțiva influenceri și apoi o întreagă generație s-ar înfige în bolurile cu lăcuste”

Lăcuste călătoare gătite pentru vizitatorii unui zoo din Praga. FOTO: Vit Simanek/Alamy/ Profimedia

Dar cum se vede acest subiect și din perspectiva specialiștilor în gastronomie? L-am întrebat mai multe pe Cosmin Dragomir, jurnalist specializat în gastronomie, istoric și antropolog amator și, printre altele, fondator gastroart.ro – prima revistă dedicată cercetării istoriei gastronomiei românești.

„Nu știu alții cum sunt, dar eu îmi aduc aminte de gluma: nu te uita în cireașă, mai ales dacă ții post! Cam așa și cu viermii, insectele. Dacă e să vorbim și din punct de vedere gourmet, atenție mare și la trufe: dacă nu le păstrați cum trebuie imediat fac viermi.

Personal nu văd decât lucruri bune în treaba asta cu oficializarea pe lista pentru consumul uman. Cred doar că suntem ușor în întârziere și proteinele din insecte puteau ajuta la combaterea foametei în lume – parțial, dar contează. Există un dezechilibru enorm, vorba profesorului Cristian Carîp: jumătate de mapamond moare de foame în timp ce cealaltă încearcă să slăbească.”

Povestea nu e deloc nouă, ne mai spune Cosmin Dragomir. „Massimo Montanari, în „Foametea și abundența”, o istorie a alimentației în Europa (Polirom 2003), citează din „Alimurgia – sau modul de a face mai puțin gravă foametea pentru alinarea săracilor” (1762) și din „De la ghindă și de la stejar și de la alte lucruri folositoare, la hrană și cultură” (1801).

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mai mulți entomologi anglo-saxoni se străduiesc zadarnic să-i convingă pe europeni de binefacerile consumului de insecte. Pesemne că fuseseră impresionați de consumarea lor confirmată în coloniile engleze, în America, în Africa și în Asia.

Americanul Charles Valentin Riley, «prim entomolog» al statului Missouri, ne sfătuiește să mâncăm lăcuste pentru ca să luptăm împotriva invaziei lor, care decima culturile din Munții Stâncoși. În 1885, entomologul britanic Vincent M. Holt publica „Why not eat insects?” arătând că ele ar putea sluji de completări la alimentația săracilor.

Holt scrie, făcând explicit referință la colonii: «Deși necivilizate, cele mai multe din aceste popoare sunt mai pretențioase decât noi în privința calității alimentelor. Ele ne privesc cu o mult mai mare oroare pentru consumul unui animal murdar ca porcul sau al stridiilor crude, decât o facem noi față de ei când apreciază o mâncare gătită cum trebuie din lăcuste sau din viermi de palmier» (Istoriile alimentației, ce va să zică a mânca?, Jacques Attali, traducere de Dan Petrescu, Editura Polirom 2020)”.

Revenind la lăcustele călătoare aprobate de Comisia Europeană, Cosmin Dragomir ne spune că pentru români, probabil va trebui să mai treacă măcar o generație, două, până să fim confortabili cu consumul lor. „Suntem, din punct de vedere culinar, conservatori și ignoranți în ceea ce privește diferențele culturalo-gastronomice. Probabil că nu le-am accepta (pe lăcuste / insecte) nici măcar sub formă de praf prin mezeluri care nu prea au văzut carnea la viața lor.”

Cu toate acestea, poate există o speranță. „Amicul Cezar Ioan îmi spunea că ar fi nevoie de câțiva influenceri și apoi o întreagă generație s-ar înfige în bolurile cu lăcuste. Nu știu ce să zic, cred că ar fi o modă de moment și ar ajuta ulterior prin diminuarea scârbei. Încă mă mir că nu e plin TikTok-ul de astfel de provocări.”

Pentru că le-a încercat, Cosmin ne spune și la ce ar trebui să ne așteptăm atunci când ne decidem să le gustăm pentru prima dată:

„Am încercat diferite insecte. Ce să zic. Crocante și cam atât. Nu îmi displac, nu îmi plac. Parcă ar funcționa mai bine cu mult mujdei și poate asta ar fi și soluția pentru români: dat prin mujdei nu mai simți nimic și merge. Bagi și o țuică și ai mai mâncat o zi.”