Festivalul George Enescu. Habemus Director Artistic: Cristian Măcelaru

​Cristian Măcelaru a fost numit Director Artistic al Festivalului George Enescu. În sfârșit! Ceea ce anunțam chiar în timpul festivalului, la nivel de sursă, ulterior „am scos” pentru că nu s-a confirmat, s-a dovedit, în final, a fi real. Asta dovedește, încă odată, deși nu mai aveam nevoie, că nimic nu e planificat, nimic nu decurge firesc la noi. Cum se spune, să zicem merci că e și așa. Cristian Măcelaru a fost numit Director Artistic al Festivalului George Enescu.

Cristian Măcelaru, indubitabil, dirijiorul din tânăra generaâie cu cariera cea mai prodigioasă. Nu e format în țară, nu și-a câștigat prestigiul în țară. A început studiul viorii la Timișoara, iar după revoluție, odată cu deschiderea granițelor, a ajuns în SUA, unde a absolvit Interlochen Arts Academy din Michigan, University of Miami din Florida and Rice University din Houston. A urmat numeroase cursuri de măiestrie în dirijorat. A fost cel mai tânăr concertmaistru al Miami Symphony Orchestra cu debut la Carnegie Hall la 19 ani. În foarte scurt timp, cariera sa a explodat în America. A primit numeroase invitații să dirijeze mari orchestre, a abordat destul de repede și opera, cu debut la Houston Grand Opera. N-au întârziat nici premiile, colaborările cu marii soliști ai lumii. Succesul de peste ocean n-avea cum să lase Europa indiferentă.

Foarte repede au apărut invitațiile unor orchestre europene renumite ca Bayerischen Rundfunk Symphonieorchester, Royal Concertgebouw Orchestra, Dresden Staatskapelle, Leipzig Gewandhausorchester, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, City of Birmingham Symphony Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Orchestre Philharmonique de Radio France, Hallé Orchestra, Scottish Chamber Orchestra and Danish National Symphony Orchestra. În 2019 este numit director artistic al Cabrillo Festival of Contemporary Music. Și, tot cam pe atunci, e numit directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței, după ce primise această poziție și din partea WDR Sinfonieorchester.

În fine, lista e lungă și se adaugă câteceva în fiecare zi. Probabil, ar trebui menționat premiul Grammy luat împreună cu Wynton Marsalis – compoziție și Nicola Bendetti – cel mai bun muzician instrumentist-vioară, iar discul a fost înregistrat cu The Philadephia Orchestra, avându-l la pupitru pe Cristian Măcelaru. Acum, un sfert din drum a fost parcurs. Iarăși din fugă și de gura lumii, în loc să fi fost un moment solemn, anunțat în festival, măcar păstra aparența că a fost suficent cântărit, s-a transformat într-o șuetă în biroul dreptunghiular (cu formele perfecte stăm mai prost).

Numirea, în sine, nu înseamnă nimic. Asta pentru că ministrul nu ne-a spus dacă a stabilit bugetul și când va fi în conturile Artexim, organizatorul festivalului. Vestea bună e că, Mihai Constantinescu, după ce fără nicio remușcare fusese trimis în pensie, este rugat, acum, să-și ofere know-how-ul în continuare. Repet, era singura cea mai bună soluție. Pe de-o parte, probabil, cu un novice nici Cristian Măcelaru n-ar fi acceptat, deoarece, automat ar fi fost implicat, chiar făcut răspunzător de probleme administrative, pe de altă parte, ar fi fost foarte ușor ca festivalul să alunce în jos pe motiv de incapacitate organizatorică. Precizasem deja că logistica, contractarea etc sînt extraordinar de complicate și pentru că, neavând buget din vreme, trebuie să adaptezi și să improvizezi la fiecare ediție. N-ai ca în alte părți o echipă dedicată și suficientă numeric. Mulți vor zice că nici nu e un eveniment anual ca în alte părți. Da, și iată una din noile provocări.

Ce ar fi dacă Festivalul ar deveni anual? Rapid, iată câteva răspunsuri. Ar intra în agenda tuturor artiștilor, tuturor melomanilor. Nu ar mai fi presiune așa mare pe prețul biletelor, s-ar putea reduce prețul. Și, bineînțeles, o regândire a tipurilor de abonamente. HoReCa, industria aviatică etc ar beneficia de venituri anuale venite dintr-un segment, de obicei, fidel dacă calitatea se menține. Iar pachetele turistice se pot extinde. Creșterea frecvenței ar fi marea provocare. După care, revenirea la formatul complet de serii, dar și la regândirea Pieței Festivalului. Spectacolele nu se pot desfășura între claxoane și gaze de eșapament cu o sonorizare sub standarde. Nici n-ar fi foarte greu, există, și se folosesc în alte părți, cupole capsulă cu amfiteatru, demontabile. Una se poate pune pe perioada festivalului, fiind o modalitate civilizată de a promova tineri muzicieni, artiști, balerini români.

Un prim contact cu festivalul nu strică nimănui ca viitor artist. Dar să nu se creadă că am uitat lucrul cel mai important. SALA. În 31 de ani de-acum, lumea s-a umplut de noi săli de performing arts. Adică, unde se produc spectacole (muzică, opera, balet, teatru…). Noi ne-am umplut de stadioane. La noi au existat vorbe. Chiar și o propunere fezabilă ca preț de refacere și transformare a Sălii Palatului, pe vremea ministrului culturii Romașcanu (suma era de 50 mil de euro, aproape de adevăr), moartă în fașă, și a existat o propunere clară a maestrului Christian Badea, o propunere de nivel european.

Proiectul lui Badea avea denumirea generică de Brâncuși National Arts Center, iar architectural toate clădirile din Centru ar fi inspirate din sculpturile lui Brâncuși (foto). Conglomeratul este inspirat de Lincoln Center, unde se regăsesc numeroase săli de concerte, opera (MetOpera), balet (NYCB) etc. Automat, centrul va dispune de infrastructura necesară pe parte artistică, hotel, săli de repetiții etc, dar și de ceea ce presupune prezența spectatorilor, resturante, cafenele, promenade. În poză este schițată o structură, normal, în 2017, când a prezentat-o publicului era doar la nivel de exemplificare. În interviurile de la acea vreme, Badea spunea că se consultase deja cu specialiști arhitecți, cu membrii ai băncilor internaționale care evaluaseră deja complexul la suma de 1,2 miliarde de euro și care erau deschiși și finanțării. Ca la noi, totul s-a încurcat în terenuri, unde să fie amplasat. Fusese propusă esplanada din fața Ministerului Culturii și Bibliotecii Naționale, sau locul fostei Case Radio, începute pe vremea lui Ceaușescu și niciodată finalizată. Nu e nimic nici acum. În același tipar, timpul a trecut, miniștrii ai culturii au venit și au plecat, dar nici unul n-a făcut pentru cultură nimic. Pe esplanada respectivă au venit unii să zică să facă cartierul justiției ?!?

Poate că ar fi timpul ca populația Bucureștiului să ceară un referendum, să vedem cum stăm, nu? Vrem un centru cultural reprezentativ la nivel național și internațional sau vrem niște blocuri pentru cei care nu vor sta în ele, ci, le vor închiria că doar au deja case. Nu știm. Niciodată nu știm ce urmează. Acum când scriam aceste rânduri, guvernul tocmai a picat. Poate că e un semn bun, dacă ministrului, fost deja, al culturii, pe lângă amânarea finanțării festivalului până în ultima clipă, îi numărăm și negestionarea situației licitației cu bunuri și documente aparținând marelui nostru George Enescu și alte lucruri făcute împotriva patrimoniului. Poate că de la predicarea în pustiu a nevoii de cultură mai trecem și la fapte