Sari direct la conținut

Burduja: Statele UE caută soluții pentru prețul mare al energiei din estul Europei / „Și-au dat seama că azi suntem noi, dar mâine pot fi ei”

HotNews.ro
UE caută soluții pentru prețurile mari la energie Foto: Dreamstime.com
UE caută soluții pentru prețurile mari la energie Foto: Dreamstime.com

Comisia Europeană caută soluții pentru a restabili echilibrul în ceea ce privește prețul energiei la nivel comunitar, în contextul în care de luni bune țările din estul Europei au prețuri mult mai mari decât cele din vest. „Și-au dat seama că azi suntem noi, dar mâine pot fi ei”, a arătat, pentru HotNews.ro, ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja.

Împreună cu omologii săi din Grecia și Bulgaria, Burduja a ridicat această problemă în consiliul de miniștri de marți de la Luxemburg.

„Consiliul de miniștri a solicitat o analiză la ACER (Autoritatea de Reglementare în Energie la nivel european – n.r.) cu privire la fluxurile transfrontaliere de energie în perioadele când prețurile la noi au fost cu mult peste cele din vest. Vrem să vedem dacă s-a folosit la maximum capacitatea de interconectare atunci când piața o impunea sau a fost limitată. Le-am dat zile concrete când energia la noi era și de patru ori mai scumpă decât în Austria. Urmează ca ACER să vină cu această analiză până în decembrie”, a spus Burduja.

În plus, cei trei miniștri au cerut sancțiuni pentru statele care nu respectă obligațiile privind interconectările cu statele vecine.

„Au înțeles pericolul acestei situații. Ministrul Energiei din Belgia chiar a spus că azi sunteți voi, dar mâine putem fi noi”.

Miniștrii UE nu au fost de acord cu suprataxarea producătorilor de energie regenerabilă

Pe de altă parte, presa din Grecia a scris că cei trei miniștri au fost ignorați de către colegii lor când au ridicat necesitatea impunerii unei suprataxe pentru producătorii de energie regenerabilă, taxă din care să fie subvenționați consumatorii finali.

  • „Miniștrii Energiei din România, Grecia, Bulgaria nu au reușit să-și asigure niciun angajament specific din partea omologilor lor din UE pentru acțiuni care ar putea aborda prețurile energiei electrice semnificativ mai mari în sud-estul Europei”.
  • „O solicitare a trio-ului balcanic de miniștri ai Energiei, grecul Thodoris Skylakakis, bulgarul Vladimir Malinov și românul Sebastian Burduja, pentru o taxă extraordinară pe profiturile extraordinare ale producătorilor și comercianților de energie electrică, ale căror venituri fiscale rezultate ar fi redistribuite pentru a atenua povara costurilor energetice asupra consumatorilor, a fost în mare măsură trecută cu vederea de omologii lor europeni”, scriu jurnaliștii de la energypress.eu.

Pe de altă parte, Burduja spune că ideea acestei suprataxe a fost dezbătută, însă s-au opus reprezentanții țărilor care promovează intens energia regenerabilă, precum țările nordice și Germania.

„Este vorba de taxarea producătorilor inframarginali, aceștia sunt cei ieftini – hidro, nuclear, regenerabile – care, atunci când prețul energiei în piață este mare, ei profită și vând tot la acest preț mare. Deci le rămân cumva venituri windfall (din cer – n.r.). O astfel de taxă a fost permisă de Comisia Europeană în timpul crizei energetice, printr-un regulament temporar care a expirat. Am dorit prelungirea acestei taxe, dar au fost state care s-au opus, nordicii, nemții, în principal țările care susțin intens energia regenerabilă. Dar nu este un subiect închis”, a susținut ministrul român.

Burduja a mai spus că cei trei miniștri din Balcani vor continua să marșeze pe subiectul decalajului de prețuri și în următoarele întâlniri ale Consiliului.

„A fost un prim pas în direcția corectă. Nu sunt demersuri ușoare care să se rezolve de pe-o zi pe alta. Vom continua să presăm în această direcție și e bine că nu suntem singuri”, a adăugat el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro