Jurnalistul român, arestat în lipsă de Rusia, mesaj către Ciucă, Ciolacu și Geoană, după ce aceștia l-au apărat: „Nu veniți la un interviu?”. La ce se referă
- Mircea Barbu
Îndeplinind o cerere a FSB, urmașul KGB, un tribunal din Rusia a emis mandat de arestare pentru corespondentul HotNews Mircea Barbu, acuzat pentru că a relatat din Kursk fără să aibă permisiune de trecere a graniței. Ziaristul trebuie să aibă grijă unde călătorește, și nu e vorba doar despre Rusia, ci și despre statele cu care există tratat de extrădare.
Un mandat de arestare emis de Rusia împotriva unui jurnalist român, subsemnatul, înseamnă, printre altele, și o atenție sporită asupra libertății de exprimare. E o discuție necesară și stringentă despre cât de vulnerabili suntem ca jurnaliști în fața puterilor care nu tolerează adevărul. S-a întâmplat și cu colegi de la CNN. Când expunerea faptelor devine infracțiune, publicul însuși e în pericol.
Reacțiile din ultimele 24 de ore ale politicienilor din România la acest mandat sunt o lecție despre cum ipocrizia poate umbri discursul pro libertate. Mai ales atunci când vorbim despre figuri publice ce au mari probleme cu informarea publicului. Le spun, sincer, ”mulțumesc”, orice sprijin contează. Nu neg intențiile lor în cazul meu. Dar faptele ne încurcă și publicul merită să le afle.
„Susținătorul” Nicolae Ciucă
Generalul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a ieșit public pe Facebook, clamând susținerea libertății presei. El a condamnat vehement decizia Rusiei de a mă da în căutare internațională pentru simplul fapt ca mi-am făcut meseria și am transmis din Kursk cu armata ucraineană.
Ciucă scrie: “Trebuie să apărăm dreptul la adevăr și la libertate! Nu vom tăcea!”. Este ironică însă această ieșire publică, mai ales venind de la același politician care evită orice dialog despre propria carieră și își asumă mitul eroului de la Nassiriya, construit pe povești neconfirmate.
Recorder a dezvăluit clar cum Ciucă a evitat adevărul atunci când s-au ridicat semne de întrebare legate de evenimentele din Irak. Este curios cum generalul Ciucă are “curajul” de a condamna abuzurile Rusiei, dar refuză să răspundă acuzațiilor din presă și evită orice dialog direct cu jurnaliștii români pe acest subiect sensibil.
Domnule general, nu veniți la un interviu la HotNews?
Nu pot să nu mă întreb: când libertatea presei devine un subiect personal, curajul de a apăra “adevărul” dispare brusc? De ce candidatul Nicolae Ciucă declină constant invitația la dialog, inclusiv în podcastul HotNews.ro, preferând în schimb o declarație de PR bine lustruită pe Facebook?
Domnule general, dacă nu veniți la un interviu la HotNews cu colegul Laurențiu Ungureanu, un ziarist echilibrat și neagresiv, atunci ce interviuri vă convin?
Cât de autentică este susținerea politicianului liberal Nicolae Ciucă pentru libertatea presei, dacă el însuși evită să discute, asta publicul cântărește.
Premierul Marcel Ciolacu – cel care nu oferă informații publice
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat pe tema mandatului rusesc, printr-o postare în care condamnă “atacul flagrant” asupra libertății de exprimare.
E un mesaj ferm, indiscutabil, dacă nu ar fi complet deturnat de realitatea pe care o ascunde. Acel “nu voi accepta nicio imixtiune a Rusiei” se colorează în retorică când știi că PSD, partidul pe care Ciolacu îl conduce, s-a folosit ani de zile de fonduri publice pentru a-și cumpăra imaginea și tăcerea unor televiziuni și publicații.
În timp ce liderul social-democrat proclamă dreptul jurnaliștilor de a căuta necontenit adevărul, partidul său a alocat milioane de euro presei pentru a-și netezi imaginea publică. Investigațiile făcute de Cristi Andrei de la siteul de investigații Snoop sunt clare – PSD a plătit de 33 de ori mai mult decât alte partide pentru “publicitate” și articole laudative, în timp ce presa independentă se luptă pentru fiecare resursă.
De ce au trecut luni de zile de la cererile repetate ale ziaristului Cristian Andrei fără ca Marcel Ciolacu să ofere informațiile publice ale banilor cheltuiți? Este primul președinte din PSD care e atât de opac.
Marcel Ciolacu îmi transmite că este „alături de tine, Mircea Barbu!” – dar oare când va fi alături de colegii mei, care încearcă să facă presă liberă? Când va fi alături de o presă care nu depinde de bugetele partidelor pentru a supraviețui?
Mircea Geoană – Attila Biro și o conversație refuzată
În fine, vine și mesajul lui Mircea Geoană, care se poziționează rapid ca apărător al libertății presei. Politician versat și diplomat realmente calificat, Geoană condamnă Rusia și susține vehement libertatea de exprimare.
Este greu de înțeles cum, deunăzi, același Geoană se ocupa cu discreditarea colegului jurnalist Attila Biro de la Context, care a publicat o investigație despre conexiunile de afaceri ale șefului său de campanie cu un propagandist rus. Ce tentativă eșuată de discreditare de la politician la jurnalist!
Nici Mircea Geoană nu vrea să vină la podcastul HotNews. Doar el și Nicolae Ciucă au refuzat un dialog corect. Ai fost în conducerea NATO și te temi de o discuție cu o publicație cunoscută pentru moderația sa?
Nici în cazul lui Geoană, și nici în cazul celorlalți doi candidați la Cotroceni, nu pun la îndoială bunele intenții.
Dar fostul secretar general adjunct al NATO se comportă ca și cum libertatea presei e binevenită doar atunci când nu interferează cu planurile politice. Care este, deci, poziția reală a lui Mircea Geoană asupra presei? Când condamnă Federația Rusă, discursul său sună bine; dar când adevărul iese la iveală, reacția lui e una de discreditare, atac sau fugă de conversație cu argumente.
Între PR și realitate
Susținerea primită de la acești politicieni ar fi putut însemna ceva dacă ar fi fost completată de fapte, de transparență și de o atitudine consecventă.
Însă e legitim să te întrebi dacă mesajele lor nu sunt altceva decât reacții reflexe, menite să puncteze rapid într-o criză care aduce vizibilitate. Realmente nu-ți dai seama: ei înțeleg rolul presei?
Așadar, mulțumesc pentru sprijin, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Mircea Geoană! Când dosarul e deschis de FSB și nu de procurori, atunci toți suntem de acord că aceasta nu e justiție. Dar important e să dialogăm mai ales când nu suntem de acord.