Sari direct la conținut

e-Transport: Cazul unui transport de la vama Borș 2 unde inspectorii ANAF au surprins plăcut o firmă

HotNews.ro
Comert - tir, Foto: Avesun | Dreamstime.com
Comert - tir, Foto: Avesun | Dreamstime.com

e-Transport are efecte negative mai mult asupra contribuabililor buni. Un expert în fiscalitate povestea recent, la o întâlnire informală, că o companie americană din zona tehnologiei și-a informat partenerii că nu mai livrează în România pentru că are probleme în a obține codul UIT (e un cod unic generat de sistemul Ministerului de Finanțe). Acest sistem nu funcționează cum ar trebui, conform experților fiscali.

Mai mult, Ministerul Finanțelor a înțeles că este o problemă, a modificat în primăvară legislația pentru ca Fiscul să nu mai dea amenzi acolo unde nu e cazul, dar inspectorii ANAF interpretează diferit noile prevederi, restricționând aplicarea dispoziției derogatorii care permite neconfiscarea. Pe această temă a scris recent și HotNews.ro: Cum ocolește Antifrauda ANAF o prevedere fiscală ca să dea amenzi la e-Transport.

Există totuși un exemplu pe care ar trebui să-l urmeze și inspectorii ANAF din alte județe. Cei de la Oradea au verificat un transport de la Vama Borș 2. Conform procesului verbal analizat de HotNews.ro, inspectorii au constatat faptul că acel cod (UIT) a fost generat după trecerea frontierei.

„Având în vedere dispozițiile legale, coroborat cu împrejurarea că transportul rutier de bunuri a fost încheiat, iar clientul societății verificate a înregistrat achiziția intracomunitară în documente justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate, sancțiunea complementară a confiscării nu se aplică”, scrie în procesul-verbal.

În acel document inspectorii menționează că nu este nevoie de confiscare (sancțiunea complementară prevăzută de OUG 41/2022 privind sistemul RO e-Transport), deoarece acele bunuri au fost înregistrate în contabilitate.

Acesta este un caz rar în care inspectorii au aplicat prevederile legislației Ro e-Transport, introduse prin OUG 43/2024. Tot la vama Borș a fost un alt caz de care Hotnews a luat cunoștință, dar și alți inspectori, care au decis să aplice diferit prevederile fiscale: au aplicat sancțiunea confiscării contravalorii bunurilor.

Dispoziția derogatorie introdusă în aprilie 2024 prin OUG 43/2024 spune că dacă verificarea se face după ce se încheie transportul bunurilor și se face dovada înregistrării contabile a acestora, deci nu există un risc de pierdere a veniturilor fiscale, și nu ar trebui să se aplice măsura confiscării contravalorii bunurilor.

Totuși, inspectorii, în cele mai multe cazuri, opresc TIR-urile pe traseu înainte de a a junge la destinație, aplicând astfel atât amenda, cât și sancțiunea complementară a confiscării contravalorii bunurilor, ne spune Luisiana Dobrinescu, avocat specializat în drept fiscal și managing partner la Dobrinescu Dobrev SCA.

„Am cunoscut inspectori care au declarat că le este teamă sa aplice acel text, atâta timp cât include sintagma ”verificări ulterioare încheierii transportului”, a mai afirmat Dobrinescu.

Paragraful din OUG la care facem referire: „Prin excepție de la prevederile alin. (2), pentru contravenția prevăzută la alin. (1) lit. a), în ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2), sancțiunea complementară a confiscării nu se aplică în cazul constatărilor rezultate din verificări ulterioare încheierii transportului rutier de bunuri, când acestea au fost înregistrate în documentele justificative care stau la baza înregistrărilor contabile, precum și în contabilitatea utilizatorilor, după caz, în perioada la care se referă operațiunile respective”.

Luisiana Dobrinescu mai spune că de patru luni de zile instanțele de peste tot din țară sunt inundate de plângeri contravenționale împotriva sancțiunilor aplicate în baza legislației RO e-Transport, exprimându-și speranța că Ministerul de Finanțe va veni în sprijinul contribuabililor onești înainte ca toate aceste dosare să își consume parcursul.

Sursă foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro