Sari direct la conținut

Grecia propune folosirea de bani din PNRR pentru intervenții chirurgicale gratis

HotNews.ro
Grecia propune folosirea de bani din PNRR pentru intervenții chirurgicale gratis
Imagine ilustrativă. Inquam Photos / Virgil Simonescu

Un total de 37.000 de intervenții chirurgicale gratuite vor începe să fie efectuate în spitale începând cu 28 noiembrie, folosind finanțare din Fondul de redresare și reziliență al UE (PNRR), a anunțat marți prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, adresându-se plenului Parlamentului în timpul dezbaterii unui proiect de lege care vizează reformarea sectorului sănătății publice din Grecia, potrivit publicației elene Ekathimerini.

„Promovăm operațiile de seară. Un proces care a fost anunțat în 2017, dar nimic nu a fost făcut. Acum am creat o listă unică, astfel încât să poată fi monitorizată de stat și de societate, începând de la concetățenii noștri care au așteptat mai mult pentru a fi operați”, a spus el.

Planul vizează accelerarea serviciilor pentru pacienții aflați pe listele de așteptare pentru intervenții chirurgicale regulate la Serviciul Național de Sănătate.

În baza noilor reforme, premierul grec Mitsotakis a insistat, de asemenea, pe importanța medicului personal.

„El este în primul rând cel care va actualiza și monitoriza dosarul digital al pacientului pe care îl vom avea cu toții în curând”, a spus el. „Cred că nu are precedent în istoria sistemului național de sănătate, prin urmare necesită timp și multă perseverență în execuția sa. Fără îndoială, însă, este un proiect care se implementează zi de zi”.

„Proiectul de lege pe care îl discutăm face parte dintr-o cale stabilă care modernizează sănătatea publică, servind trei obiective centrale: prevenirea extinsă, organizarea asistenței medicale primare, renovarea a 93 de spitale și a 156 de centre de sănătate”, a spus el.

De ce operații pe timp de seară?

În ultimele luni, Grecia s-a confruntat cu un deficit critic de personal, ceea ce a dus la închiderea inevitabilă a multor clinici chirurgicale, chiar și a celor din spitalele pentru copii.

Scopul operațiilor pe seară este de a încuraja medicii să crească numărul operațiilor, dar și de a reduce timpii lungi de așteptare, care s-au intensificat și din cauza pandemiei.

Aceasta a stârnit însă reacții din partea lucrătorilor din domeniul sănătății, a sindicatelor medicale și a partidelor de opoziție. Asociația Medicală Greacă a declarat că aceste măsuri „nu numai că nu vor rezolva problemele, dar vor crea și altele noi”.

Conform unui studiu citat de The Guardian, pacienții care sunt operați pe timp de noapte sunt mult mai predispuși să dezvolte complicații grave decât cei operați în timpul zilei.

Evenimente care pot pune viața în pericol, cum ar fi o scădere periculoasă a tensiunii arteriale sau ritmuri cardiace anormale, apar la 44% dintre pacienții a căror intervenție are loc între orele 20.00 și 7.59 dimineața.

Potrivit unui studiu global major, acest lucru se compară cu o incidență mai scăzută de 34% a unor astfel de „evenimente adverse” în rândul pacienților care sunt supuși unei intervenții chirurgicale între orele 8.00 și 19.59.

INTERVIURILE HotNews.ro