Presa greacă: La cinci ani de la tentativa de puci, Turcia lui Erdogan este pe marginea prăpastiei

„Sultanul” a descris tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016 ca fiind un „dar de la Allah” și a folosit-o pentru a-și consolida dominaţia, debarasându-se de adversarii săi. Cu toate acestea, istoria și economia se răzbună, scriu grecii de la OT.

15 iulie nu este o dată asociată doar cu lovitura de stat din Cipru, din 1974 pentru răsturnarea președintelui ales Makarios, o lovitură care a fost organizată de junta de la Atena și care a deschis ușa invadării ulterioare a insulei și a ocupării părţii de nord de către Turcia. Este o dată pentru care şi Turcia are propriile sale amintiri, şi încă mult mai recente.

În urmă cu cinci ani, în 2016, a avut loc cea mai recentă dintre numeroasele lovituri de stat prin care țara a trecut. Scopul și de această dată a fost răsturnarea guvernului și a președintelui ales, adică a lui Tayyip Erdogan.

Dar a existat o diferență crucială faţă de loviturile de stat anterioare: de data aceasta, organizatorii nu numai că au eșuat lamentabil, dar au acționat atât de inabil, încât ne-au făcut să ne întrebăm dacă nu cumva au căzut într-o capcană întinsă de Erdogan însuși și de aparatul de stat pe care îl controlează, citează Rador.

Întrebări fără răspuns

Nu e vorba de speculații sau exagerări jurnalistice, cum poate mulți s-ar grăbi să gândească. Şi asta pentru că desfășurarea evenimentelor – din seara zilei de 15 iulie până la puțin după miezul nopții, când situația s-a lămurit efectiv și tentativa a eșuat – precum și datele și mărturiile care au ieșit la iveală ulterior, dovedesc că „victimele” știuseră din timp ce urma să se întâmple și avuseseră suficient timp pentru a-și organiza răspunsul.

În orice caz, un lucru este sigur – şi l-a spus mai clar decât toţi însuşi Erdogan, în declaraţia făcută în zorii zilei următoare tentativei de puci, de pe aeroportul din Istanbul: „Aceată insurgenţă a fost un dar de la Allah pentru noi”, anunțând, practic, ceea ce urma să se întâmple: un adevărat pogrom de persecuții împotriva oponenților săi politici și a minorităților, a kurzilor, în special, restricționarea libertăților democratice și controlul sufocant al mass-mediei, abolirea independenței tuturor instituțiilor, inclusiv a băncii centrale, ai cărei nu puțini guvernatori au avut de-a face cu mânia „sultanului” și au fost demişi peste noapte, pentru că nu au fost de acord și au refuzat să respecte indicaţiile lui.

Erdogan și economia

Asupra acestui domeniu merită să insistăm puțin mai mult. Și mai ales asupra următoarelor întrebări: Ce anume a urmărit Erdogan şi de ce s-au temut guvernatorii băncii centrale? Și cui i-au dat dreptate, în final, evoluțiile? Adevărul este că, în anii care au urmat, economia turcă s-a aflat literalmente în pragul colapsului. Şi alături de ea, desigur, şi lira, care între timp a pierdut mai mult de două treimi din valoarea sa față de dolar și euro – şi asta, în ciuda faptului că, practic, toate rezervele valutare ale țării s-au evaporat în încercarea de a o susţine.

Apariţia pandemiei și marea criză, de proporţii globale, pe care a provocat-o, par să fi dat o altă lovitură severă economiei turceşti, şi probabil lovitura de graţie viitoarelor planuri politice ale lui Erdogan, care peste doi ani va împlini două decenii de dominație pe scena politică.

„Creșterea economică a revenit anul acesta, Turcia fiind una dintre puținele țări care au evitat recesiunea în 2020”, și acesta este, fără îndoială, rezultatul banilor abundenți și ieftini care încă circulă în țară şi care, pe tot parcursul crizei, au permis gospodăriilor și companiilor să continue să se împrumute, dar și să acopere obligaţiile legate de împrumuturile existente, notează Reuters.

Consecințe tragice

Cu ce ​​cost, totuși? „Regresul din ultimii ani include şi revenirea la o rată a inflației de 20% sau chiar mai mult pentru produsele alimentare și alte bunuri de bază”, se mai arată în analiza Reuters, care prezintă şi evaluarea unui economist cu privire la ce urmează să se întâmple din punct de vedere politic.

„Dacă ne uităm la procentele președintelui Erdogan, în contextul economic dificil, este cu adevărat greu să ne imaginăm condițiile care vor predomina în următoarele 12 luni și care i-ar putea face pe cei optimişti să creadă că o confruntare electorală ar putea avea un rezultat salvator”, spune Douglas Winslow, șeful diviziei pentru datoria publică a Europei din cadrul Fitch. El are în vedere atât previziunile care se fac pentru alegerile din 2023 (când sunt programate să aibă loc în mod normal), cât și la scenariile legate de organizarea de alegeri anticipate, care nu încetează să circule în Turcia de câteva luni.

Baza AKP este în mare suferinţă

La urma urmei, nu ar putea fi altfel, având în vedere tabloul predominant în societate: Banca Mondială estimează că doar anul trecut, cel puțin 1,5 milioane de turci au scăzut sub pragul oficial de sărăcie. Veniturile medii continuă să scadă începând cu anul 2013 și se apropie de nivelurile din 2007, indicând că pentru majoritatea cetățenilor, câştigurile din primul deceniu al guvernării Erdogan și AKP tind să se evapore.

De asemenea, rata șomajului este oficial de 14%, cea mai mare rată din ultimii 13 ani. În ceea ce privește indicele Gini, care reflectă inegalitățile sociale, şi acesta a crescut semnificativ în ultimii ani. Aceste date au, evident, costuri politice uriașe.

La urma urmei, nimeni nu poate uita că baza electorală a lui Erdogan, care i-a asigurat dominaţia, a fost constituită în principal din clasele sărace și mijlocii, care sunt acum cele mai afectate de criza din economie – acolo unde, în ultimă instanță, se şi decide totul. Pe de altă parte, nimeni nu poate contesta realizările uriaşe ale administrației Erdogan, care a reușit să urce Turcia „în altă ligă” – atât la nivel economic, cât și geopolitic. Şi nici nu trebuie să subestimăm potențialul rețelei puternice înființate de AKP, și nici impactul isteriei naționaliste care a cuprins președintele și guvernul său. Cu toate acestea, totul are o limită. Pentru că, după cum toată lumea știe acum, „este vorba de economie!” (RADOR)