Sari direct la conținut

VIDEO Parlamentul a adoptat eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor / Pensiile aflate în plată se suspendă

HotNews.ro
VIDEO Parlamentul a adoptat eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor / Pensiile aflate în plată se suspendă

Plenul reunit al Parlamentului a votat, miercuri proiectul de lege al PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru deputați și senatori, după ce comisia de statut a respins cele două inițiative legislative ale PNL și USR. Cu 357 de voturi pentru și niciun vot împotrivă, eliminarea pensiilor speciale a fost adoptată. Proiectul de lege merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Reamintim că Parlamentul a adoptat anul trecut alte două proiecte de lege în acest sens primul elimina pensiile speciale pentru mai multe categorii profesionale iar al doilea proiect le impozita). Ambele proiecte de lege au fost respinse de Curtea Constituțională.

UPDATE 16.54 Proiectul PSD a fost adoptat cu 357 de voturi pentru și niciun vot împotrivă. UDMR s-a abținut de la vot. Proiectul de lege merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Proiectul poate fi contestat la Curtea Constituțională în termen de cinci zile din momentul adoptării de către Parlament.

Impactul bugetar al plății pensiilor speciale este mic în comparație cu sumele alocate pentru toate pensiile speciale. Mia exact, statul român plătește aproximativ 37 de milioane lei pentru pensiile speciale a 870 foști parlamentari. Amendamentul USR-PLUS care prevede tăierea pensiilor speciale aflate în plată poate fi contestat la CCR pentru că legea fundamentală, Constituția prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

În schimb Coaliția se bazează pe o decizie nr. 458 din 2 decembrie 2003, dată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, care a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.

Reamintim că tema eliminării pensiilor speciale este una care a fost speculată în 2020, an electoral de toate formațiunile politice. În Parlament însă PSD, PNL, USR, UDMR și PMP au adoptat anul trecut două proiecte de lege (primul elimina pensiile speciale pentru mai multe categorii profesionale iar al doilea proiect le impozita). Ambele proiecte de lege au fost respinse de Curtea Constituțională.

UPDATE 16:47 Alfred Simonis, PSD:

  • Amendamentele astea care ar putea fi neconstituționale au fost depuse de USR PLUS. Mă bucur să anunț că inițiativa PSD este cea care va fi supusă pentru aprobare. E un moment important pentru România, pentru această generație.

UPDATE 16.41 Diana Șoșoacă:

  • Nu mi-am imaginat că există cineva care să țipe mai mult decât mine dar se pare că domnul Orban, poate
  • Constat că nu știți Constituția pentru că dacă ați cunoaște-o ați știi că o lege nu se poate aplica retroactiv așa cum se propune astăzi
  • Câtă demagogie ieftină. De ce mințiți poporul român? Legea dispune doar pentru viitor. Ceea ce votați acum se va aplica la următoarea legislatură. Restul pensiilor rămân valabile

UPDATE 16.36 Marcel Ciolacu, PSD:

  • Era normal ca orice politician să reacționăm în acest fel, să nu mai avem indemnizații speciale atâta timp cât filosofia acestei coaliții este de recesiune
  • Nu am înțeles de ce nu ați făcut asta dvs anul trecut, erați premier, aveați o majoritate
  • N-am înțeles, dle Barna, de ce până acum cu dl premier Cîțu nu ați dat o ordonanță de urgență să faceți dreptatea până la capăt
  • Am ajuns în această situație pentru că voi ați înghețat pensiile
  • Singurele indemnizaţii speciale pe care nu puteţi să le schimbaţi erau cele ale parlamentarilor. Cine l-a ţinut un an de zile pe domnul Orban să daţi această OUG, să faceţi dreptatea până la capăt? Vă rugăm frumos, astăzi cred că toţi parlamentarii vom vota să renunţăm la aceste pensii speciale şi vă invită pe voi din coaliţia pierzătorilor să mergeţi până la capăt şi să daţi o ordonanţă de urgenţă”.

UPDATE 16.29 Ludovic Orban, PNL:

  • Suntem astăzi într-un moment în care Parlamentul are ocazia să arate că cine împarte nu-și face parte și că legile trebuie făcute pentru cetățeni și că nimeni nu trebuie să aibă privilegii, chiar dacă este la decizie
  • După 2014, au început să curgă pensiile speciale. A culminat cu nesimțirea ca parlamentarii să-și voteze pensii speciale. Acesta este adevărul istoric
  • Singurul partid politic care a votat în 2015 împotriva pensiilor speciale pentru parlamentari a fost PNL

UPDATE 16.26 Dan Barna, USR:

  • Acum 150, Petriceicu Hasdeu a spus ”răzbunarea cea mai dulce e atunci când dușmanul tău recunoaște că tu ești bun și el e rău. Și azi, Marcel Ciolacu a recunoscut.
  • În campanie cea mai frecventă întrebare era de ce parlamentarii primesc pensii speciale? ce puteam să le spunem oamenilor?
  • Azi reparăm puțin dintr-o reparație uriașă în domeniul pensiilor în România. Piramida demografică se va răsturna în România, nu vor mai fi bani pentru pensiile speciale
  • Ați înțeles că pensiile speciale trebuie eliminate. Ne mai spălăm un pic obrazul față de această țară

UPDATE 16.25 George Simion, AUR:

  • Noi am făcut promisiunea în campania electorală că vom susține eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari prin urmare suntem consecvenți.

UPDATE 16. 20 Lorand Turos, UDMR:

  • Demagogia şi populismul au atins cote maxime. Eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat. UDMR susţine în continuare că este nevoie de eliminarea tuturor pensiilor speciale pentru toate categoriile UDMR solicită abrogarea tuturor pensiilor speciale. Nu putem sprijini decât un sistem de pensii pe bază de contribuţie, dar acest lucru trebuie să fie valabil în mod egal pentru toţi. Pensia specială a membrilor parlamentului este de 1,38% din totalul pensiilor speciale şi 74,09% din aceasta este pensia specială a judecătorilor şi procurorilor. Astfel se ajunge la pensia lunară de 70 de mii de lei. În multe dintre aceste cazuri pensiile speciale se pot cumula cu salariul, uneori primit chiar de la stat. UDMR nu poate sprijini acest sistem nedrept. În mod consecvent, la fel ca în mandatul trecut, solicităm eliminarea tuturor pensiilor speciale pentru toate categoriile, nu doar 1,38 la sută din totalul pensiilor speciale

UPDATE 16.04 Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului s-a reluat. Începe dezbaterea proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Deputatul PSD, Nicușor Halici citește raportul comisei de specialitate.

UPDATE 15.33 Comisia de statut a respins proiectele de lege inițiate de PNL și USR privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor si a dat raport favorabil proiectului PSD. Astfel în plen, intră la dezbatere proiectul depus de PSD în urmă cu două săptămâni.

Prevederi din celelalte inițiative de eliminare a pensiilor parlamentarilor, depuse de USR PLUS și PNL, au fost preluate ca amendamente la proiectul PSD. Unul dintre amendamentele preluate de la USR prevede că se elimină și pensiile speciale ale parlamentarilor aflate în vigoare.

Dacă proiectul de lege se votează în plen cu amendamentul care prevede tăierea pensiilor speciale în vigoare, legea are mari șanse să fie declarată neconstituțională de către judecătorii CCR.

Astfel, demersul eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor riscă să fie blocat la Curtea Constituțională așa cum s-a întâmplat în 2020 când toate partidele parlamentare au votat în consens un proiect de lege care elimina toate pensiile speciale și care a fost respins de CCR.

UPDATE 14.32 Deputații și senatorii au validat miercuri, în ședința de plen reunit, componența mai multor comisii de specialitate, printre acestea numărându-se și comisia de statut care va discuta, în paralel cu plenul, eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban a propus suplimentare a ordinii de zi de miercuri astfel încât să se voteze proiectele de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Decizia a fost luată cu 367 de voturi pentru şi 30 de abţineri.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, în urmă cu o zi să introducă pe ordinea de zi a ședinței comune a Parlamentului dezbaterea privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. În prezent există trei proiecte de lege care propun tăierea pensiilor speciale pentru senatori și deputați.

Deputații și senatorii s-au reunit în ședință de plen comun pentru validarea unor comisii de specialitate. Comisia de statut este una dintre comisiile care trebuie înființată miercuri. Tot comisia de statut este cea care trebuie să dea un raport la proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

În Parlament sunt trei proiecte de lege care elimină pensiile speciale și care se află în diverse stadii de procedură având ca inițiatori parlamentari de la PNL, USR-PLUS și PSD.

La nivelul Coaliției s-a decis să se dezbată proiectul depus de USR-PLUS iar după ce comisia de statut este înființată, să înceapă lucrările și să dea un raport. La nivelul conducerii Parlamentului s-a decis ca lucrările comisei de statut să se desfășoare cu plenul comun astfel încât, eliminarea pensiilor speciale să intre în ședința de plen de miercuri.

Există însă șanse ca adoptarea unui raport în acest sens să se amâne pe săptămâna viitoare din cauza procedurilor legislative.

În prezent bugetul alocat de către Senat pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari este de 18,2 milioane de lei în 2021 iar la Camera Deputaților efortul anual este de aproximativ 37 milioane de lei. Totodată, aproximativ 825 de foști parlamentari primesc pensie specială.

De precizat este că dacă Parlamentul elimină pensiile speciale pentru senatori și deputați legea se va aplica pe viitor.

Liderul USR Dan Barna a anunțat în urmă cu o zi că s-a decis în Coaliție ca la prima ședință de plen reunit, programată miercuri, să fie inclusă pe ordinea de zi inițiativa de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. „Miercuri când va fi o ședință de plen reunit să avem pe ordinea de zi și să votăm eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Un prim pas pe care îl vom duce la îndeplinire”, a declarat liderul USR PLUS.

Tema eliminării pensiilor speciale este una care a fost speculată în 2020, an electoral de toate formațiunile politice. În Parlament însă PSD, PNL, UDMR și PMP au adoptat anul trecut două proiecte de lege ( primul elimina pensiile speciale pentru mai multe categorii profesionale iar al doilea proiect le impozita). Ambele proiecte de lege au fost respinse de Curtea Constituțională.

În luna mai 2020, liberalii au revenit cu un nou proiect de lege, de această dată propuneau eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor.

USR și PSD au depus la rîndul lor alte două proiecte legislative cu același scop.

Aglomerație mare de proiecte de lege depuse în Parlament pe tema pensiilor speciale. Liberalii propun eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro