Facturile la gaz, în fața unor scumpiri de până la 35%. Primele oferte pentru perioada de după liberalizare / Un nou furnizor se pregătește de intrarea pe piață
Mai mulți furnizori de gaze au început să publice ofertele pentru populație pentru perioada de după 1 aprilie 2026, când piața va fi liberalizată. Acum, compania PPC (fostul Enel) are cel mai ridicat preț. În același timp, compania de stat Romgaz se pregătește să preia rolul jucat de Hidroelectrica atunci când a fost liberalizată piața de energie.
Prețul gazelor pentru români a fost plafonat în 2022 la nivelul de 0,31 lei/MWh (prețul final în factură). Acest plafon trebuia eliminat la 1 aprilie 2025, însă Guvernul a decis prelungirea cu un an, până la 1 aprilie 2026. Guvernul va liberaliza piața gazelor naturale de la 1 aprilie 2026, conform calendarului stabilit, a anunțat Ministerul Energiei, într-un răspuns pentru HotNews.
Unii furnizori au publicat deja ofertele care includ și perioade de după 1 aprilie. Prețurile sunt ușor diferite pentru fiecare dintre cele 27 de zone de distribuție a gazelor din țară. HotNews le-a analizat pe cele din București, unde distribuitor este Distrigaz Sud Rețele.
Engie, facturi cu 16% mai mari
Astfel, Engie are o ofertă de electricitate + gaz, unde prețul gazelor este 0,31 lei/kWh (cel din plafon) până la 1 aprilie și 0,36 lei/kWh pentru perioada de după 1 aprilie, deci cu 16% mai mare. O factură medie pentru un apartament de două camere, care acum este 235 lei (iarna aceasta prețul este plafonat), va ajunge astfel la 272 lei într-o lună de iarnă după eliminarea plafonului.
Această ofertă vine la pachet cu un contract pentru electricitate, unde prețul este 1,35 lei/kWh.
PPC – o scumpire de 35%. Electrica Furnizare – cu 6,5% în plus
O altă companie care a publicat un preț pentru perioada de după liberalizare este Electrica Furnizare. Pentru clienții din București, racordați la Distrigaz Sud, compania vine cu un preț de 0,33 lei/kWh pentru perioada 1 aprilie – 1 iulie 2026, cu 6,5% mai mare față de plafon. Factura medie pentru un apartament de două camere va crește de la 235 lei pe lună la 250 lei.
Totodată, PPC oferă un preț final de 0,42 lei/kWh pentru perioada de după liberalizare, respectiv cu 35% mai mare decât plafonul. În acest caz, factura medie pentru un apartament cu două camere poate ajunge iarna la 317 lei pe lună.
Oferta de la E.ON, încă așteptată
Un alt mare furnizor de gaze, E.ON Energie România, nu a afișat un preț final pentru perioada de după liberalizare, însă a trimis consumatorilor informări potrivit cărora, după liberalizare, prețul gazelor propriu-zis va fi de 0,21 lei/kWh. Aceasta înseamnă un preț final de 0,35 lei/kWh în factură, similar cu cel al Engie, potrivit publicației e-nergia.ro.
Prețul final din factură este compus din prețul propriu-zis al gazului, tarifele de înmagazinare, distribuție și transport, la care se adaugă TVA.
Romgaz se pregătește să joace rolul Hidroelectrica pe piața gazelor
Acestea sunt însă doar primele oferte. Un nou mare furnizor de gaze se pregătește să intre pe piața clienților casnici de la începutul anului. Este vorba despre Romgaz, care până acum s-a concentrat pe activitatea de producție a gazelor și de furnizare către consumatorii industriali.
Compania poate avea rolul pe care l-a jucat pe piața de electricitate Hidroelectrica, furnizor care este de asemenea și producător și care a venit către populație cu prețuri mult mai mici decât restul companiilor. Acest lucru i-a determinat și pe ceilalți furnizori să scadă prețurile.
Pașii făcuți de Romgaz
Gabriela Trâmbițaș, directorul financiar al companiei, a anunțat că primele livrări de gaze către persoane fizice sunt estimate să aibă loc în aprilie 2026, odată cu liberalizarea prețurilor.
„Dezvoltăm în prezent platforma care va facilita relația cu clienții din această nouă piață. În paralel, purtăm discuții cu băncile și procesatorii de plăți pentru a implementa plăți online, integrate direct în această platformă. De asemenea, desfășurăm proceduri de achiziție pentru alte soluții software necesare acestei activități, pentru contractare online, call-center etc”, a spus Gabriela Trâmbițaș, citată de Curs de Guvernare.
„Romgaz va deveni astfel a doua mare companie din portofoliul Ministerului Energiei care intră pe piața românească de furnizare, după Hidroelectrica. Suntem hotărâți să transformăm acest proiect esențial într-un pilon de competitivitate pe piața de furnizare, stabilitate economică și socială”, spunea fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, în ianuarie 2025.
Asociația Furnizorilor estimează scumpiri de aproximativ 5%
Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER) estimează că factura la gaze pentru populație ar putea crește cu aproximativ 5% de la 1 aprilie, având în vedere prețurile de pe piața angro.
„În acest moment, furnizorii cumpără gaze la prețul plafonat de 120 de lei pe MWh. La acest preț se adaugă și partea de înmagazinare, care este de 30 de lei pe MWh aproximativ. Prețul pieței în acest moment este undeva la 170 de lei”, a declarat Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.
El a adăugat că o factură medie pentru un apartament de bloc cu centrală este de circa 400 de lei într-o lună de iarnă.
Negocieri pentru un nou mecanism de protecție pentru consumatori
În anul 2024, Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României, pentru că țara noastră a prelungit prea mult timp plafonarea prețurilor la energie și gaze, în comparație cu alte țări. Continuarea plafonării prețurilor poate trimite țara noastră în fața Curții de Justiție a UE, a argumentat Ministerul Energiei, într-un răspuns pentru HotNews.
Autoritățile române negociază însă cu reprezentanții Comisiei Europene introducerea unui nou mecanism de protecție pentru consumatorii casnici și acordarea unor ajutoare de stat pentru consumatorii industriali, au adăugat reprezentanții ministerului.
„Cred că se poate lua în considerare susținerea categoriilor care sunt vulnerabile și pe mai departe”, a spus premierul Ilie Bolojan, la finalul săptămânii trecute.
