Skip to content

Un ministru USR, mesaj criptic adresat lui Adrian Veștea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aceeași frază a fost folosită în 2004 de Traian Băsescu la adresa lui Adrian Năstase, în campania pentru alegerile prezidențiale de atunci. Fraza a rămas de atunci în vocabularul politic.

Ministrul USR interimar al Economiei, Irineu Darău, i-a transmis marți un scurt mesaj premierului desemnat Adrian Veștea, după ce liberalul a anunțat că nu-și depune mandatul, așa cum îl somase PNL.

„Adriane, nici nu știi, cât de mic începi să fii”, a scris Darău, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, fără alte comentarii.

Mesajul ministrului USR vine după ce premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat marți, pe pagina sa de Facebook, că nu își depune mandatul „indiferent de presiunile care se fac asupra mea”.

Liderul PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, îi ceruse luni seară lui Adrian Veștea să-și depună mandatul de premier până astăzi, la ora 10.00.

Veștea a spus însă că poziția lui nu se schimbă și s-a declarat convins că „acest Guvern va trece”.

Adrian Veștea are nevoie de 233 de voturi ca un guvern condus de el să treacă de votul parlamentului. Liberalul a spus duminică seară, la Euronews, că „sunt calcule făcute și am asigurări că vom avea peste 240 de voturi”.

În acest timp, astăzi, liderii UDMR s-au reunit pentru a decide dacă susțin sau nu Guvernul Veștea.