Fâneața din curtea lui Nicușor Dan
Dan Duca
Director editorial
În toată graba de a găsi formula unui guvern care să treacă de votul Parlamentului, președintele Nicusor Dan a ales să desemneze premier un om lângă care fostul primar Nicușor Dan ar fi evitat să se afișeze, darămite să-i dea pe mână bugetul țării. Adrian Veștea se află într-un conflict de interese cât cetatea Râșnovului de mare, care însă nu se vede prin ceața de Cotroceni.
Investigația jurnaliștilor de la Snoop, continuată vineri cu noi dezvăluiri, ne arată schemă clasică. O știe și un copil de clasa a opta.
Așa au mers lucrurile vreme de 30 de ani: un baronaș local mai întâi vinde un teren unei firme pe un sac de bani. Iar apoi, pentru că e și primar, face ce trebuie ca firma să primească în timp record toate actele necesare ca să înceapă construcția unui complex de lux. Etajele se înmulțesc pe măsură ce primarul semnează hârtiile.
De ce arată ca o combinație, ca o șmecherie? Pentru că modelul edilului de comună sau de oraș care ajunge să stăpânească prin tot soiul de afaceri pământuri în localitățile pe care le conduce și apoi reușește o afacere, o schemă, e familiar românilor.
Dezvăluirile Snoop sunt actuale. Lista e însă mare. Ea conține câteva figuri și povești savuroase.
Combinație în numele familiei
Să ne amintim bunăoară de cazul recent al primarului sectorului 3, Robert Negoiță, cel care a ajuns să fie vizat de DNA pentru fapte de corupție (că tot e modă prin primăriile Bucureștiului). La Negoiță a venit după ce primarul că a dispus ilegal lucrări de construire și asfaltare pe 12 străzi, întâmplător pe un teren deținut de firma fratelui său, Ionuț Negoiță, după cum a dezvăluit Recorder anul trecut.
Sigur, până la proba contrarie, domnul Negoiță e nevinovat, ba chiar, după o scurtă perioadă de interdicție, s-a întors la Primărie. Nimeni din PSD nu s-a gândit să-i ceară demisia, cum însă o fac social-democrații în cazul lui Ciprian Ciucu.
Combinație pe lângă scutul anti-rachetă
La câteva sute de kilometri de București, în soarele Olteniei, un alt primar făcea și el afaceri de succes. Până la un punct.
Eroul este primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză (PSD). Cu spirit de întreprinzător și el, acesta aflase de interesul Lidl de a ridica un depozit în zonă, așa că, împreună cu familia, a început să cumpere terenuri. Dezvăluirea a fost făcută în 2022, într-o investigație, jurnalista Mirela Neag, pe atunci la Libertatea, acum la Snoop.
Apoi, primarul a vândut pământurile către Lidl, într-o afacere de 8 miliioane de euro și…. atenție!, se angaja prin contract „să facă toate demersurile pentru obținerea autorizației de construcție pentru proiect și a autorizației pentru realizarea accesului auto, inclusiv de tonaj mare”.
Iar primarul Pupăză a livrat ceea ce promis omul Pupăză. Așa cum primarul Veștea a livrat după ce a încasat banii proprietarul Veștea.
Pe 28 iunie 2021, Consiliul Județean Dolj, la solicitarea lui Pupăză, a emis autorizația de construire nr. 206 „pentru Centrul logistic Lidl. Practic, Pupăză era și vânzător de terenuri, și administrator al comunei care elibera o parte a acestor aprobări necesare cumpărătorului terenului.
Vă sună un pic familiar?
Ghinionul a făcut ca terenul să fie în dreptul scutului anti-rachetă de la Deveselu, deși culmea, Ministerul Apărării s-a oferit să-l mute puțin, doar că un judecător s-a împotrivit.
Adevărata dinastie din jurul Viscri
Un alt caz a fost descoperit chiar în aceste zile, în paralel cu investigația colegilor de la Snoop, de publicația Public Record.
În comuna Bunești, din care face parte și Viscri, satul pus pe harta lumii de actualul Rege Charles. Numai că adevărata familie domnitoare din comună pare alta. Una garantată de chiar Veștea, după cum dezvăluie Public Record.
În Bunești, Mircea Pălășan, fostul primar, a fost la putere două decenii. Apoi în funcția de primar a ajuns fiica sa, Roxana Voica Pălășan, cea care a fost susținută chiar de Adrian Veștea în campania electorală.
Nu doar puterea a rămas în familie, notează publicația. Ci și pășunile comunale.
E vorba despre câteva sute de hectare, care sunt închiriate de la primărie de familia fostului primar și de consilieri locali. Cu ajutorul terenurilor au încasat și încasează milioane de lei în subvenții de la APIA, bani publici încasați an de an.
Recent, sătenii s-au trezit că nu mai sunt proprietari pe propriile curți și case, după noua cadastrare. Iar fostul edil Mircea Pălășan apare cu posesii pe case și loturi pe care nu le-a declarat niciodată în declarațiile de avere, subliniază jurnaliștii.
O altă mică ironie a sorții
În toată această listă și țară plină de combinații, există și o altă mică ironie a sorții în ceea ce-l privește pe Nicușor Dan. Aceea că nici olimpicul internațional de odinioară nu ar trebui să fie fericit cu alegerea președintelui, dacă ar fi avut curiozitatea să se uite la studiile domnului Veștea.
Dar așa-i în politică mare, mai treci cu vederea, mai înghiți broasca, cum spunea fostul pd-ist de odinioară Ioan Oltean.
Poți spune cetățenilor și presei că ești cel mai bine informat și deși te poți jura că urăști trădarea, îi poți iubi sau folosi liniștit pe trădători. E ca-n Caragiale. Dar Caragiale a spus: „Copiii noștri vor avea poate de ce să plângă – noi am râs destul”.