„Intervenția președintelui poate să mai reducă din această grozăvie”, a afirmat luni gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu, după ce Nicușor Dan a transmis un mesaj prin care a condamnat public gestul făcut de susținătorii lui Călin Georgescu la adresa lui CTP.
- Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
- Nu «cumpărați» o lună sau un an de abonament, ci contribuiți la un serviciu de vigilență publică de care beneficiem în comunitățile noastre, indiferent de opțiunile politice diverse.
Într-o reacție oferită Știrilor Recorder, Cristian Tudor Popescu spune că intervenția șefului statului e un semn că Nicușor Dan încă mai ține la principiile democratice.
„Încă mai ține domnul Nicușor Dan la principiile libertății de exprimare care au fost grav încălcate în cazul de față. El spune, niciun jurnalist nu trebuie să fie amenințat sau intimidat în felul acesta, pentru că sesisează tendința din ce în ce mai accentuată încă din perioada pandemiei. A crescut de la an la an acest curent al violenței. Mai întâi, el s-a manifestat pe internet prin amenințări fără număr, de o inventivitate bestială, greu de imaginat”, a declarat Cristian Tudor Popescu, pentru Știrile Recorder.
„Am primit multe de felul ăsta. Iar acum a coborât în stradă. Să nu uităm că suntem foarte aproape recent de violențele susținătorilor lui Călin Georgescu în Piața Victoriei”, a continuat gazetarul.
Întrebat de Recorder dacă el consideră că ne vom îndrepta către „o intensificare” a acestor gesturi, CTP a răspuns: „Probabilitatea e mare. Din păcate, această tendință este încurajată continuu de partidul AUR, care a încercat în ultima vreme să se cosmetizeze, să arate ca un partener politic valabil. Dar nu trebuie să uităm cele pe care le-au comis, începând cu George Simion și alți membri AUR, să nu uităm faptul că acest partid a asaltat Parlamentul României”.
„Intervenția președintelui, după părerea mea, poate să mai reducă din această grozăvie. (…) Nu e vorba de ei (de susținătorii lui Călin Georgescu, n.r.), este vorba de oamenii care nu sunt neapărat susținători AUR sau sunt niște susținători non-violenți. Aici e o speranță, nu printre acești haidamaci violenți ai lui Călin Georgescu și AUR”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.
Reacția lui Nicușor Dan după ce susținătorii lui Georgescu au aprins lumânări cu inițialele lui CTP
Președintele Nicușor Dan consideră „inacceptabil” gestul făcut de susținătorii lui Călin Georgescu, care au scris cu lumânări aprinse inițialele gazetarului Cristian Tudor Popescu.
„Consider inacceptabile gesturile îndreptate împotriva jurnalistului Cristian Tudor Popescu și orice încercare de a transforma un dezacord politic într-un instrument de intimidare. Niciun jurnalist nu trebuie să devină ținta amenințărilor, a hărțuirii sau a violenței pentru opiniile pe care le exprima”, a scris Nicușor Dan luni dimineață, pe pagina lui de Facebook.
Președintele a menționat că libertatea presei este garantatǎ de constituție, „iar ea nu poate exista fără libertatea de a vorbi și de a relata fără teamă”.
„Putem fi în profund dezacord cu un jurnalist și putem critica opiniile sale, dar ceea ce nu putem accepta într-o democrație este transformarea dezbaterii publice în amenințare, intimidare și incitare la ură”, a conchis șeful statului.
Ce s-a întâmplat la Arestul Central
Sâmbătă seară, în a cincea seară consecutivă de proteste în fața Arestului Central, unde Călin Georgescu se află de marți, de când a fost arestat preventiv în dosarul de înșelăciune, susținătorii fostului candidat la prezidențiale au aprins lumânări cu inițialele gazetarului Cristian Tudor Popescu.
Pe rețelele sociale au devenit virale secvențe în care s-a observat că oamenii au scris cu lumânări aprinse CTP pe pavajul de la sediul Arestului Central și i-au cântat „Veșnica pomenire”. Pe fundalul clipului se auzea vocea unei femei, care îl acuză pe gazetar că „dorea moartea domnului Călin Georgescu”.
Cristian Tudor Popescu a reacționat duminică.
„Se pare că am murit. Circulă pe facebook un clip cu titlul: «Lumânări pentru ziaristul CTP», în care se pot vedea inițialele CTP alcătuite din lumânări. O voce comentează: «Salutare tuturor, oameni buni! La arestul central este ora 12 noaptea. Am aprins câteva lumânări ziaristului CTP, adică ziaristul sistemului». O voce feminină din fundal intonează: «Veșnica pomenire, veșnica pomenire!»”, a scris gazetarul, pe pagina lui de Facebook.