Saga Corona și destinul Europei unite
“Când vifornița porni,/ Greierele se trezi/ Fără muscă, fără râmă,/ Fără umbră de fărâmă./ Ce să facă? Hai să ceară/ La Furnică, pân‘ la vară,/ Niscai boabe de secară.“
La Fontaine, Fabulă
Îmi aduc aminte, în vremea guvernelor Viorica Vasilica Dăncilă (apropo, își mai aduce cineva aminte de acest personaj alecsandrian și de păpușarul ce-o manevra pe scena politică, Liviu Dragnea?), cum mai multe voci de economiști, mai ales de pe la Consiliul Fiscal, avertizau că România după 3-4 ani de creștere economică formidabilă riscă totuși să rămână fără linii de apărare în cazul unei crize financiare, care poate să apară oricând?
Aceste voci erau puse în surdină de elanul unor teoreticieni care continuă și acum, fără prea multe mustrări de conștiință, să își exercite misiunea de formatori de opinie, așa cum este cazul lui Cristian Socol, sau de voioșia de om sigur oricând de orice a lui Eugen Teodorovici: Ce criză, care criză? Totul este sub control, economia duduie, viitorul este luminos!
M-am întors cu istoria recentă în timp din două motive: în primul rând pentru că, iată, aproape din senin, România, Europa, lumea se trezește în plină criză globală, care zguduie din temelii toate economiile și va avea implicații aproape de neimaginat asupra echilibrelor dintre state; în al doilea rând, pentru că suntem din nou, după zece ani, puși în situația de a face față unei crize economice globale cu visteria goală, sau mai bine zis golită.
Tema acestui articol nu este despre economia României, ci despre economia Europei unite pusă în fața crizei. Am trecut prin exemplul românesc, care ne este mai aproape, pentru a înțelege frământările în fața cărora sunt puși liderii europeni, în contextul în care ipocrizia este la ea acasă în multe din capitalele Statelor Membre ale Uniunii. Am să focalizez în schimb pe o scurtă succesiune de episoade derulate în zilele de 26 și 27 martie ac.
Pentru început, bonomul Charles Michel, președintele Consiliului European, face o prezentare a unui plan de măsuri europene de intervenție financiară destinată traversării Crizei Covid-19, dar întâlnește opoziția Italiei, Spaniei, dar și a altor State Membre precum Portugalia, de exemplu. Susținute în parte și de Franța, aceste state insistă pe mecanisme noi de intervenție financiară, cum ar fi posibilitatea de a emite un anumit tip euro-bonduri, denumite corona-bonduri, care să finanțeze relansarea economiei unionale post-criză.
Germania, Olanda, Danemarca, Suedia și Austria nu sunt însă de acord. Iar ministrul olandez de finanțe, Wopke Hoekstra, merge chiar mai departe și sugerează că nu ar fi rău dacă Comisia Europeană ar deschide o anchetă pentru ca toată lumea să înțeleagă de ce unele țări membre nu dispun de marja bugetară pentru a răspunde crizei pandemice. Desigur, premierul olandez Mark Rutte îi împărtășește (mai mult sau mai puțin tacit) poziția.
Cel care a sărit ca ars la dubiile formulate de ministrul olandez a fost premierul Portugaliei, Antonio Costa, care a acuzat imediat, fără să-și aleagă prea mult cuvintele, poziția “dezgustătoare” și “meschinăria recurentă” a Olandei.
Wopke Hoekstra
Ajuns aici și înainte de a trece mai departe, nu pot să nu formulez întrebarea: dar de ce ar avea încredere olandezii în chibzuința și bunele intenții ale liderilor politici ale unor țări precum Italia, Portugalia, Grecia sau România (am inclus în enumerare și țara noastră deși nu face parte din Eurogrup, pentru că vreau să bat șaua să priceapă iapa), care nu și-au bătut capul cu politicile financiare prudente?
Nu cred ca voi putea formula vreun răspuns în articolul meu. De altfel o parte din răspunsul așteptat ar trebui să vină după reuniunile programate pentru 23-24 aprilie [1]. Încerc totuși să creionez dimensiunea problemei și să conturez așteptările la care, în mod realist, ar trebui să se raporteze statele membre ale Uniunii Europene. E cert că, după Criza Covid-19, Eurogrupul și Uniunea nu au alternative: fie se vor consolida, fie va începe destructurarea.
MEMENTO PRIVIND CRIZA COVID-19 ȘI ROLUL INSTITUȚIILOR EUROPENE
Criza Covid-19 a găsit Statele Membre ale Uniunii Europene și chiar birocrația de la Bruxelles pe nivele diferite de pregătire pentru răspuns. Așa se face că unele state au reacționat prompt de la început, pe baza unor scenarii de intervenție despre care s-a văzut că fuseseră testate anterior și bine calibrate, în timp ce alte state au reacționat cu întârziere și ezitant.
Criza Covid-19 a fost oficial anunțată de China la finele lunii decembrie 2019, iar în Europa primele semne ale debutului epidemic s-au arătat la finele lunii ianuarie. Timp de reacție ar fi fost… Germania a construit și testat, în anul 2012, un plan național de intervenție pentru o amenințare pandemică tip SARS. Faptul că a luat lucrurile în serios a ajutat guvernul federal și landurile să reacționeze rapid și cu folos, așa cum se vede și din tabelul de mai jos.
Criza pandemică presupune o urgență sanitară, dar implică și o criză de sistem medical, în condițiile în care transmiterea rapidă a infecțiilor copleșește unitățile medicale cu cazuri care ajung să nu mai poată fi rezolvate din tot felul de motive. Statele Membre au luat, în aceste condiții și la recomandarea OMS, măsuri pentru distanțarea socială și izolarea cetățenilor, astfel încât lanțul de transmitere a virusului să poată fi pus sub control.
Din acest punct urgența sanitară și criza medicală au transgresat în plan economic și politic. În statele nordice ale Europei, unde există un anume grad de disciplină civică, dar și resursele aflate la îndemâna guvernului au fost mai importante (pentru că existau rezerve bugetare), distanțarea socială a funcționat în bună parte auto-asumat, iar intervențiile statului au fost mai bine calibrate.
În sudul Europei disciplina civică este o noțiune relativă și, pentru a se impune distanțarea socială a fost nevoie de intervenții hotărâte ale statului, nu în puține cazuri fiind scoasă în străzi inclusiv armata. Dar state ca Italia, Spania sau Portugalia s-au mai confruntat și cu probleme legate de disponibilitatea resurselor financiare; Italia, de exemplu, a acceptat cu greu încadrarea în nivelul de deficit de 3% în anul 2019, cerută de Comisia Europeană, așa că spațiul bugetar avut la-ndemână este restrâns.
S-a mai observat un fenomen: neîncrederea generată de diferențele de acțiune dintre guvernele Statelor Membre a condus la decizii unilaterale de închidere de frontiere, anulări de zboruri, protecționism etc. Așa stând lucrurile, condițiile unei crize economice grave au fost deja create, ramuri de bază ale producției și serviciilor la nivel pan-european fiind greu lovite: transporturi, turism, agricultura, micul antreprenoriat, sectorul financiar- bancar.
Așa cum deja se cunoaște din relatările mass media, efortul guvernelor Statelor Membre de a se corela în măsurile luate pentru controlul pandemiei a fost minim, dacă nu cumva inexistent. Și așa am ajuns să înțelegem cât de importantă este suprastructura instituțiilor unionale europene, fără de care cooperarea în consolidarea unui răspuns european comun, atât la criza sanitară și medicală, cât și la cea economică deja instalată, nu ar fi posibil.
Și ca să fie mai clar la ce mă refer, exemplific aici cu două tipuri de intervenție ale Comisiei, respectiv: (i) organizarea răspunsului la criza pandemică și (ii) ghidul propus de Comisie Statelor Membre pentru coordonarea măsurilor de revenire din izolare și repornirea economiei europene. În capitolul următor am să mă refer pe scurt și la a treia dimensiune a intervenției, anume la măsurile de ordin financiar și economic, destinate relansării economiei europene.
(A) Răspunsul instituțiilor Uniunii Europene la criza provocată de pandemia SARS-CoV-2: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus un plan cuprinzător de măsuri prin care să se asigure: (i) aprovizionarea adecvată cu echipamente medicale și de protecție sanitară pe între teritoriul Uniunii; (ii) atenuarea impactului asupra populației și a economiilor europene prin flexibilizarea regulilor fiscale la nivelul Statelor Membre ale Uniunii; (iii) proiectarea unui fond de 37 miliarde de euro destinat Inițiativei de Investiții pentru Răspunsul la pandemia de Coronavirus, care să ofere lichiditățile necesare micilor afaceri și sectorului de sănătate; (iv) oferirea unui Ghid pentru Statele Membre privind protecția frontierelor naționale și asigurarea unui flux de transport pentru bunurile esențiale, în special medicale, hrană etc.; (v) suspendarea călătoriilor ce nu sunt esențiale pe teritoriul Uniunii.
Janez Lenarčič
Mecanismul de coordonare al Comisiei Europene pentru situații de criză a fost activat și Comitetul de Coordonare de Criză are întâlniri periodice, pentru a coordona acțiunile tuturor departamentelor și serviciilor relevante din cadrul Comisiei și ale Agențiilor Europene. Comitetul este condus de comisarul Janez Lenarčič, care deține portofoliul managementului în situații de criză (coordonatorul Răspunsului European pentru Situații de Urgență).
Ceilalți membri ai Comitetului de Coordonare sunt comisarii: Ursula von de Leyen; Margrethe Vestanger (portofoliul Europei digitale); Valdis Dombrovskis (economie piața muncii); Paolo Gentiloni (macroeconomie); Thiery Breton (piața internă); Stella Kyriakides (sănătate); Ylva Johansson (frontiere interne) și Adina Vălean (transporturi).
(B) Foaia de parcurs europeană comună destinată ridicării măsurilor de limitare a răspândirii infecțiilor cu virusul Covid-19:
Ca răspuns la solicitarea membrilor Consiliului European de a elabora o strategie de ieșire din izolarea socială coordonată cu Statele Membre, președinții Comisiei Europene și a Consiliului European au prezentat un document/ghid, o foaie de parcurs [2], care să pregătească terenul pentru un plan de redresare cuprinzător și pentru investiții.
Foaia de parcurs se bazează pe expertiza și consultanța oferite de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și de Comitetul consultativ al Comisiei privind Covid-19 și ține seama de experiența și perspectivele mai multor state membre, precum și de orientările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Foaia de parcurs le oferă statelor membre recomandări în vederea protejării sănătății publice odată cu ridicarea treptată a măsurilor de limitare a răspândirii pentru reluarea vieții în comunitate și redemararea economiei.
Documentul recomandă trei criterii pentru a evalua dacă este momentul potrivit pentru a relaxa măsurile de izolare:
(a) Criteriile epidemiologice, care arată că răspândirea bolii a scăzut semnificativ și s-a stabilizat pe o perioadă îndelungată.
(b) Capacitatea suficientă a sistemului de sănătateindicată, de exemplu, de rata de ocupare a unităților de terapie intensivă, numărul adecvat de paturi de spital, accesul la produsele farmaceutice necesare în unitățile de terapie intensivă etc.
(c) Capacitatea de monitorizare adecvată a cazurilor de infectare, inclusiv capacitatea de testare pe scară largă, combinată cu depistarea contacților și cu posibilitățile de izolare a persoanelor în cazul reapariției și răspândirii în continuare a infecțiilor.
Principiile recomandate de liderii instituțiilor europene în stabilirea măsurilor de reluare normală a activităților economice și sociale sunt tot trei:
(a) Acțiunile ar trebui să se bazeze pe știință și să se axeze pe sănătatea publică;
(b) Acțiunile ar trebui să fie coordonate între statele membre;
(c) Respectul și solidaritatea dintre Statele Membre.
Raportat la cele menționate, recomandările formulate în foaia de parcurs sunt următoarele:
(1) Acțiunea va fi treptată;
(2) Măsurile generale se înlocuiesc treptat cu măsuri specifice;
(3) Procesul de ridicare a măsurilor ar trebui să pornească de la măsurile cu impact local și să fie extins treptat la măsurile cu o acoperire geografică mai largă, ținând seama de specificul național;
(4) Se abordează etapizat și deschiderea frontierelor interne, dintre Statele Membre, respectiv externe, Unionale;
(5) Tot în etape va fi abordată și relansarea activităților economice;
(6) Adunările de persoane se vor autoriza treptat;
(7) Eforturile de îngrădire a răspândirii virusului trebuie să fie continuate;
(8) Monitorizarea permanentă a tuturor măsurilor inițiate.
CORONA-BONDURI DA, MAI MULTĂ INTEGRARE BA! SAU… INVERS?
Coronavirusul care provoacă sindromul SARS-CoV-2 va rămâne o prezență cu care trebuie să încercăm să trăim în anii următori și pe care vom învăța să o gestionăm din punct de vedere sanitar și medical, prin adoptarea unor reguli suplimentare de comportament social și identificarea unor tratamente antivirale eficace, inclusiv a unui vaccin eficient.
De fapt, dacă este să ne raportăm corect la realitate, de aici încolo gestionarea sanitară și medicală a SARS-Cov-2 va fi cea mai mică dintre problemele Europei. Provocările majore pe care toată lumea le vede în față sunt legate de gestionarea crizei economice pe care a declanșat-o în plan global pandemia, continentul european fiind la acest moment cel mai afectat, se pare, în paralel cu problemele rămase nerezolvate pe două planuri: (i) modul în care continuăm procesul de integrare în cadrul Uniunii și (ii) rolul Uniunii Europene în plan global, într-o lume în plină schimbare.
Pentru ca problemele endemice ale Europei să aibă totuși o rezolvare și Uniunea să nu ajungă să se destrame – pentru că, să nu uităm, criza migrației din anii 2015-2016 a marcat deja drept consecință separarea de Marea Britanie și șocul nu s-a stins – este foarte important să fie găsită urgent cea mai bună soluție de revenire a economiei europene (egal importante fiind aici economiile naționale și economia unională) după recesiunea provocată de Criza Covid-19.
Aici intervin în discuție și alte specificități: (i) nivelul diferit de dezvoltare pe care se găsesc economiile Statelor Membre; (ii) nivelul diferit de integrare dintre Eurogrup și Statele Membre exterioare acestui grup și (iii) diferențele de abordare socio-politico-economice nord-sud și est-vest. Toate acestea au ajuns să forțeze până la limita de rupere dialogul intern din cadrul Uniunii, așa cum s-a văzut în videoconferința liderilor europeni din data de 26 aprilie, sau succesiunea de videoconferințe a miniștrilor de finanțe din 7, 8 și 9 aprilie ac.
La început au existat reproșuri naționale individuale privind lipsa de solidaritate între Statele Membre cu privire la punerea în comun a mijloacelor și resurselor de intervenție sanitară și medicală. Apoi a venit solicitarea comună a Italiei, Spaniei, Portugaliei, Greciei, Maltei, Luxemburgului, Irlandei și Franței privind emiterea de datorie publică a UE, așa numitele “corona-bonduri”, ca măsură de finanțare a relansării economice, care a întâlnit rezistența serioasă a Germaniei, Olandei, Danemarcei, Suediei, Austriei și Statelor Baltice.
“A emite coronabonduri înseamnă a traversa frontiera spre o uniune de transfer…”, își motivează premierul olandez Mark Rutte poziția de refuz: “…iar noi nu vrem acest lucru.” “Nu poți avea o piață unică în care unii sunt sacrificați. Nu mai este posibil să avem finanțare care să nu fie mutualizată pentru cheltuielile făcute în lupta contra Covid-19 și pentru acțiunile de relansare economică“, a replicat Emmanuel Macron, care vede necesitatea creării unui fond suplimentar de 400 miliarde de euro, care să completeze planul actual de finanțare al Băncii Centrale Europene [3].
Până acum, avem pe masă ca acceptate următoarele propuneri formulate de Comisia Europeană și susținute de președintele Consiliului European privind finanțarea revenirii economice din Criza Covid-19:
(1) Împrumuturi acordate statelor ce se vor afla în dificultate, ce pot ajunge până la 2% din PIB, din fondul creat prin Mecanismul European de Stabilitate (circa 500 miliarde de euro);
(2) Crearea unui fond gestionat de Banca Europeană de Investiții, de 200 miliarde de euro, susținut de garanțiile acordate de Statele Membre și pus la dispoziția companiilor;
(3) Planul privind susținerea schemelor de șomaj (tehnic, sau parțial) dezvoltate de statele naționale (100 miliarde de euro).
Completarea acestor măsuri cu un nou instrument de finanțare, bazat pe mutualizarea datoriilor în cadrul Eurogrupului este cerut de Italia și Spania, susținut de Franța, care acuză Germania și Olanda că “se uită nepăsătoare la miile de cetățeni care mor zilnic“, dar și că “vor să se îmbogățească de pe urma crizei“, prin atragerea de investiții în obligațiunile de stat naționale, în loc să accepte obligațiuni la nivel european (corona-bonduri).
Germania și Olanda, în special, pe de altă parte, îi acuză pe susținătorii proiectului mutualizării datoriilor în Eurogrup că folosesc teoria ”hazardului moral”, pentru că o asemenea inițiativă ar încuraja ”practicile imorale” ale laxismului bugetar în țări deja supra-îndatorate.
Ambele părți se uită cu reproș la Comisia Europeană, care ar purta responsabilitatea pentru situația actuală de blocaj, pentru că nu a reușit să creeze instrumentele inovatoare necesare pentru a lupta contra crizei sanitare și a celei economice.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a promis că șefii de stat și de guverne din cele 27 de țări membre vor elabora la summitul ce va avea loc în 23-24 aprilie ac. un plan de reconstrucție a economiei europene. “Nimeni nu poate spune acum de cât de mulți bani va fi nevoie în cele din urmă“, a subliniat el, iar Ursula von der Leyen a ținut să precizeze că țările membre și UE luate la un loc ar fi putut mobiliza până acum enorma sumă de 3000 de miliarde de euro, pentru a salva locurile de muncă și a permite economiei un fel de “hibernare” pe timpul crizei; sumă ce ar fi fost finanțată prin contractarea de noi datorii de stat.
INTERVIURILE HotNews.ro