Sari direct la conținut

Robert Cazanciuc, noul preşedinte interimar al Senatului, după ce Titus Corlăţean a renunțat la funcție

HotNews.ro
Robert Cazanciuc, Foto: Agerpres
Robert Cazanciuc, Foto: Agerpres

Vicepreşedintele Senatului Robert Cazanciuc a preluat, joi, de la colegul său, social-democratul Titus Corlăţean, atribuţiile de preşedinte interimar al acestui for legislativ, anunță Agerpres.

Potrivit lui Cazanciuc, Corlăţean a anunţat în şedinţa Biroului Permanent că renunţă la funcţia de preşedinte al Senatului din motive personale, solicitând ca funcţia să fie preluată de unul dintre vicepreşedinţi. L-a propus în acest sens pe Robert Cazanciuc.

Noul preşedinte al Senatului a pledat pentru dialog între instituţii, autorităţi şi între grupurile parlamentare.

„Voi dialoga şi colabora cu toate grupurile parlamentare, astfel încât legile trimise de Senat să facă mai bună viaţa tuturor românilor. E o preluare de atribuţii într-un moment dificil pentru întreaga ţară şi, mai mult ca niciodată, avem nevoie să stăm în jurul mesei rotunde indiferent din ce partid provenim pentru a stabili priorităţile pentru ţară, fără patimă, fără orgolii. Trebuie să ne asumăm în momente dificile decizii care să schimbe în bine viaţa românilor”, a afirmat Cazanciuc, joi, pentru Agerpres.

Titus Corlăţean anunţa, la începutul lunii februarie, că este desemnat de conducerea Senatului, în urma demisiei lui Teodor Meleşcanu, să exercite atribuţiile de preşedinte al acestui for legislativ până la alegerea unui nou preşedinte.

Teodor Meleşcanu a demisionat pe 3 februarie din această funcţie, după ce, pe 22 ianuarie, Curtea Constituţională a stabilit că este neconstituţională alegerea sa la conducerea Senatului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro