Putin spune că doar două state UE nu și-au pierdut suveranitatea: Viktor Orban şi Robert Fico nu sunt pro-ruşi, sunt pro-naţionali / Nu mai există astfel de oameni
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a lăudat, joi, pe premierii Ungariei şi Slovaciei, Viktor Orban şi respectiv Robert Fico, acuzaţi adesea că sunt pro-ruşi, spunând că de fapt ei urmăresc apărarea intereselor naţionale, iar astfel de lideri sunt din ce în ce mai rari, potrivit unei transcrieri a Kremlinului a sesiunii-maraton de întrebări şi răspunsuri pe care liderul de la Kremlin a avut-o cu presa şi publicul larg, relatează News.ro.
Putin a fost întrebat de o jurnalistă de la agenţia oficială TASS despre perspectivele de normalizare a relaţiilor cu Uniunea Europeană, din moment ce, a spus jurnalista, „a devenit din ce în ce mai evident că ţările occidentale s-au săturat să sprijine Ucraina”. Cum evaluaţi acest nou factor?, l-a întrebat ea pe Putin.
Liderul de la Kremlin a dat un răspuns elaborat, aducând vorba despre Ucraina şi spunând cu acest prilej că „toată lumea ştie că Odesa este un oraş rusesc”.
Fico și Orban, admirați de Putin
El a spus că nu Moscova a rupt relaţiile cu Uniunea Europeană, ci blocul european a făcut-o, pentru că s-a supus voinţei Statelor Unite, care vor să împingă NATO la graniţele Rusiei. Putin a acuzat statele UE că şi-au pierdut suveranitatea, cu două excepţii – Ungaria şi Slovacia, graţie liderilor pe care îi au.
- „Ideea este că, într-o mare măsură, (statele europene – n.r.) şi-au pierdut suveranitatea, o vedem acum, iau multe decizii în detrimentul lor. În propriul lor detriment! Dar cu toate acestea, ei o fac. (…) Aproape toată lumea se comportă astfel, cu excepţia câtorva persoane. Robert Fico a apărut acum, după alegeri (în Slovacia), Viktor Orban – în Ungaria. Am spus deja de multe ori: nu sunt politicieni pro-ruşi, sunt pro-naţionali – îşi apără interesele. Dar nu mai există astfel de oameni, pur şi simplu nu există. Nu ştiu de ce. Este legat de o mare dependenţă faţă de „fratele mai mare” – faţă de Statele Unite”, a menţionat Vladimir Putin, în condiţiile în care Ungaria şi Slovacia sunt dependente energetic de Moscova.
Cu toate acestea, „noi suntem gata să construim relaţii cu ei”, a menţionat liderul de la Kremlin, referindu-se la europeni.
Putin așteaptă „schimbări interne” în SUA
El a spus că Moscova este pregătită să construiască relaţii şi cu Statele Unite, „o ţară importantă şi necesară pentru lume”, dar politica SUA şi mentalitatea „absolut imperialistă” îi împiedică pe americani să-şi dorească o normalizare.
- „În conştiinţa publică, ei ar trebui să se comporte ca un imperiu, iar dacă sunt de acord cu ceva sau cedează în faţa cuiva, acest lucru este perceput de electorat ca un eşec sau un derapaj. De aceea, elitele sunt obligate să se comporte astfel”, a explicat Putin.
Liderul rus a semnalat că aşteaptă „unele schimbări interne” în SUA, când americanii „vor începe să respecte alţi oameni, alte ţări, când vor începe să caute compromisuri şi nu vor încerca să îşi rezolve problemele prin sancţiuni şi ostilităţi”.
- „Atunci se vor crea condiţiile fundamentale pentru restabilirea unor relaţii depline. Până în prezent nu există astfel de condiţii. Dar noi suntem pregătiţi pentru acest lucru”, a dat asigurări liderul rus, o subliniere care vine în contextul alegerilor prezidenţiale de anul viitor din SUA.
Odesa aparține Rusiei, spune Putin
Putin a acuzat Washingtonul că a provocat conflictul din Ucraina, organizând în 2014 o lovitură de stat, pe care Europa a sprijinit-o.
- „Înainte de aceasta, am încercat să construim relaţii normale cu Ucraina timp de decenii – vreau să subliniez acest lucru – timp de decenii. (…) Ruşii şi ucrainenii sunt în mod fundamental un singur popor. Iar ceea ce se întâmplă acum este o tragedie uriaşă, similară unui război civil între fraţi, când fraţii se află în tabere diferite. Dar, în mare măsură, ei nu au nimic de-a face cu asta”, a arătat Putin înainte de a trece la justificarea pretenţiilor teritoriale ale Rusiei: „Întregul sud-est al Ucrainei a fost întotdeauna pro-rus, pentru că este un teritoriu istoric rusesc. (…) Întreaga coastă a Mării Negre a fost cedată Rusiei în urma războaielor ruso-turce. Ce legătură are Ucraina cu asta? Nici Crimeea, nici întreaga regiune a Mării Negre nu au nicio legătură cu asta. Odesa este un oraş rusesc. Ştim despre el. Toată lumea îl cunoaşte foarte bine. Nu, ei (occidentalii – n.r.) au inventat tot felul de prostii istorice”, a acuzat Putin.
- „Bine, cândva Vladimir Lenin a dat totul Ucrainei când s-a format Uniunea Sovietică”, a recunoscut liderul rus.
- „Noi am acceptat-o, după prăbuşirea Uniunii Sovietice, şi am fost pregătiţi să trăim într-o astfel de paradigmă. Dar această parte – sud-estul – este pro-rusă şi era importantă şi pentru noi. Întotdeauna au votat în alegeri pentru cei care au urmat sloganurile pro-ruseşti din politica internă şi externă a Ucrainei. Şi, în general, Rusia a fost destul de mulţumită de acest lucru”, a mărturisit liderul de la Kremlin.
- „Dar, după lovitura de stat din 2014, a devenit clar pentru noi că pur şi simplu nu ni se va permite să construim relaţii normale cu Ucraina decât prin forţă. Lovitura de stat, pentru care au cheltuit, după cum au spus americanii, cinci miliarde – au spus public, nici măcar nu s-au sfiit”, a adăugat Putin.
- „Acest lucru, plus dorinţa nestăvilită de a se strecura până la graniţele noastre, luând şi Ucraina în NATO – toate acestea au dus la această tragedie. Plus evenimentele sângeroase din Donbas timp de opt ani. Toate acestea au dus la tragedia pe care o trăim acum. Ei ne-au forţat să luăm aceste măsuri”, a explicat Vladimir Putin.
- „În aceste condiţii, când – spun eu – SUA au conceput şi organizat totul, iar Europa stă şi priveşte în tăcere sau joacă, cântând împreună cu ei – cum putem construi relaţii cu ei? Noi suntem „favorabili” – nu am rupt nimic, dar ei s-au prefăcut că nu ştiu şi nu-şi amintesc. Au menţionat doar de două sau trei ori că au semnat acordurile de la Minsk ca o glumă şi că nu aveau de gând să le îndeplinească. Aceste garanţii, acorduri între guvernul şi opoziţia din Ucraina au fost semnate în 2014, ca şi cum ar fi fost o întâmplare, iar ei au uitat imediat de ele şi au scuipat pe ele. Vedeţi, care este scopul?”, a spus Vladimir Putin în şarja sa antioccidentală prin care a justificat agresiunea rusă din Ucraina.
Citește și:
Urmărește ultimele evoluții din a 659-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.