VIDEO Estimare: Românii trăiesc cu peste opt luni mai puțin din cauza poluării. Țara noastră se află în topul statelor în care cetățenii pierd cele mai multe luni din viață
România se află în topul țărilor în care oamenii pierd luni din viață din cauza poluării, potrivit unei preconizări a raportului internațional Lancet Countdown care monitorizează evoluția sănătății și schimbărilor climatice. Astfel, românii, alături de maghiari și polonezi, pierd peste 8 luni de viață din cauza particulelor în suspensie din aer, în contextul în care media pierderii de viață pe persoană în UE este de 5,7 luni.
Raportul Lancet Countdown 2019 pe sănătate și Schimbare climatică arată că schimbarea climatică afectează deja sănătatea copiilor lumii și configurează starea de bine a unei întregi generații dacă lumea nu atinge țintele din Acordul de la Paris pentru a limita încălzirea globală sub 2 grade Celsius.
Poluarea aerului, deja periculos de mare în 90 la sută din orașe, va distruge inimile și plămânii din momentul în care copiii care se nasc acum trag prima gură de aer, arată raportul Lancet Countdown.
În timp ce copiii cresc, va crește și nesiguranța privind alimentația, iar copiii vor fi afectați de malnutriție.
În acest raport, cercetătorii scriu că în 2016 particulele în suspensie din aer cu diametrul de 2,5 microni au provocat la nivel mondial moartea a 2,9 milioane de persoane.
Poluarea cu particule în suspensie PM2,5 a scăzut între 2015 și 2016 în Europa, în mare parte din cauza reducerii de emisii din sectorul energetic, cu toate acestea potrivit studiului cea mai mare pierdere proiectată de viață per persoană din cauza concentrațiilor mari de particule în suspensie PM2,5 este văzută în Ungaria, România și Polonia (cu peste opt luni de persoană), în timp ce media UE este o pierdere de viață de de 5,7 luni.