Proiectul care vizează desființarea Depoului Victoria și transferarea terenului la STB revine pe agendă / După modificarea Codului Administrativ, proiectul ar putea fi aprobat doar cu votul majorității PSD-ALDE
Proiectul de hotărâre prin care Primăria Capitalei vrea să desființeze depoul din Piața Victoriei și să mute tramvaiele la depoul din Titan revine pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General de pe 31 iulie. Potrivit documentului, terenul rămas liber, aproape 35.000 mp, va ajunge la Societatea de Transport București (STB), printr-o majorare de capital. Societatea va decide ce face cu el, respectiv va putea încheia contracte de administrare, asociere în participațiune, parteneriate public-privat, potrivit sursei citate. La ultima ședință de Consiliu General, proiectul a fost retras de pe ordinea de zi, după mai multe acuzații din partea opoziției, că ar fi ”un tun imobiliar”.
Oricum proiectul nu ar fi fost adoptat fiindcă avea nevoie de votul a două treimi dintre consilieri, deci și de opoziție. Noutatea este că după modificarea Codului Administrativ prin Ordonanță de Urgență de către Guvernul Dăncilă proiectul ar putea fi aprobat cu majoritate absolută, doar cu votul majorității PSD-ALDE.
Terenul depoului Victoria este unul dintre cele mai valoroase din București și a fost vânat constant în ultimii 30 de ani de rechinii imobiliari. În mod clar, este discutabil dacă este oportun ca un teren atât de valoros din buricul orașului să fie ocupat de depou, dar transferul unui asemenea bun, al cărui preț poate ajunge și la 2.500 de euro/mp, la STB, fără un plan clar, este controversat și ridică mai multe semne de întrebare.
„Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Bucureşti în domeniul privat al Municipiului Bucureşti a imobilului situat în București, strada Mexic nr. 19 – Depou Victoria, compus din teren în suprafață de 34.748 mp și construcții. Se acordă mandat special reprezentanţilor Municipiului Bucureşti în Adunarea Generală a Acționarilor societății Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. să aprobe majorarea capitalului social în condițiile stipulate în art. 215 din Legea 31/1990 în vederea obţinerii de către STB S.A. de venituri proprii, să aprobe relocarea activității Depoului Victoria pe amplasamentul actualului Depou Titan, precum și să aprobe actualizarea Actului Constitutiv al Societăţii de Transport Bucureşti STB SA”, se arată în proiectul de Hotărâre ce urmează a fi supus aprobării Consiliului General în ședința de miercuri.
În expunerea de motive se arată că depoul trebuie desființat deoarece așa prevede Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 – 2030, dar și pentru ca STB să obțină venituri suplimentare. Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul General, STB va decide ce face cu terenul.
”Scopul majorării capitalului social al Societăţii de Transport București STB S.A. prin aportul în natură a imobilului teren situat în București, strada Mexic nr. 19, sector 1, în suprafață de 34.748 mp, este de a susține activitatea societății. Prin exploatarea eficientă a imobilului teren menţionat anterior, ce urmează a fi adus aport la capitalul social al societăţii, se vor obține venituri suplimentare imperios necesare în vederea asigurării unui serviciu de transport public de călători de calitate. Astfel, STB S.A., în calitatea de proprietar, va putea încheia contracte de administrare, asociere în participațiune, parteneriate public private, etc.”, se arată în raportul de specialitate al proiectului.
În proiectul de hotărâre și anexele sale se face trimitere la articolul 139, alin 3 din OUG57/2019 privind Codul Administrativ, articol care spune că:
Se adoptă cu majoritatea absolută prevăzută la art. 5 lit. cc) a consilierilor locali în funcție următoarele hotărâri ale consiliului local:
- a) hotărârile privind bugetul local;
- b) hotărârile privind contractarea de împrumuturi, în condițiile legii;
- c) hotărârile prin care se stabilesc impozite și taxe locale;
- d) hotărârile privind participarea la programe de dezvoltare județeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră;
- e) hotărârile privind organizarea și dezvoltarea urbanistică a localităților și amenajarea teritoriului;
- f) hotărârile privind asocierea sau cooperarea cu alte autorități publice, cu persoane juridice române sau străine;
- g) hotărârile privind administrarea patrimoniului;
- h) hotărârile privind exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 92;
- i) alte hotărâri necesare bunei funcționări a consiliului local, stabilite prin legi speciale sau regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local.
Cătălin Deaconescu, consilier general PNL, spune că după modificarea Codului Administrativ, proiectul ar putea fi aprobat cu votul a jumătate plus unu din consilieri.
”Doamna Firea profită din plin de cadoul făcut de Guvernul Dăncilă prin ordonața privind Codul administrativ și propune pe ordinea de zi mai multe proiecte care până luna trecută aveau nevoie de votul unei majorități calificate de 2/3 din rândul consilierilor, proiecte respinse de Consiliul General în trecut. Aceasta este și situația depoului din strada Mexic, unde doamna primar dorește să treacă terenul respectiv din domeniul public în cel privat al Municipiului și să îl aducă aport la capitalul sociat al STB, cu votul a doar 50%+1 dintre consilierii generali. Deși art 361 din Codul administrativ obligă primarul general în acest caz să arate în instrumentele de prezentare şi motivare ale hotărârii ” justificarea temeinică a încetării uzului sau interesului public local”, în proiectul de hotărâre nu regăsim niciun cuvânt despre așa ceva. Și nici cum STB va obține venituri proprii utilizând acest teren”, a declarat Cătălin Deaconescu pentru HotNews.ro.
Cătălin Deaconescu, consilier general PNL, a acuzat pe pagina de Facebook, când a apărut proiectul pe ordinea de zi a ultimei ședințe CGMB, că poate fi vorba despre un tun de zeci de milioane de euro.
”Concret, STB (RATB) dorește să renunțe la depoul de tramvaie de lângă Piața Victoriei, pe care îl consideră ”generator de trafic”. Nu discut aici decizia de business a STB, dar nu cred că traficul din zona Victoriei are de suferit dacă câteva tramvaie pleacă în cursă la 4.30 dimineața sau se retrag la depoul după ora 11 noaptea. Prin această decizie a STB se ”eliberează” un teren de aproape 3,5 ha în zona zero a Capitalei, teren care valorează câteva zeci de milioane de euro și pe care la începutul mandatului doamna Firea anunța că va construi locuințe de serviciu. Astăzi însă, Direcția Generală de Investiții ne spune că ”nu are prevăzute proiecte de investiții aprobate sau intenția realizării unor astfel de proiecte”. Adică, deși municipalitatea are la dispoziție un astfel de teren unic în mijlocul Bucureștiului, nu știe ce să facă cu el: nu poate propune realizarea unei parcări, a unei școli sau a unui parc. Toate acestea în condițiile în care jumătate din companiile ilegale ale doamnei Firea își propun să cumpere terenuri și clădiri de zeci de milioane de euro. Primarul general nici măcar nu își asumă realizarea unui parteneriat cu un dezvoltator imobiliar astfel încât să ajungă să primească un număr de unități locative cu care ar mai putea rezolva o parte din cele peste 20.000 de cereri înregistrate! Deși se plânge cu toate ocaziile că a reușit împreună cu guvernul PSD să aducă Bucureștiul în faliment ”nedeclarat”, doamna Firea nici măcar nu își asumă să scoată terenul respectiv la vânzare, printr-o procedură competitivă și transparentă, și astfel să mai echilibreze bugetul municipalității! Așa că primarul general se spală pe mâini și propune ca terenul respectiv să fie ”valorificat” de către STB ”în vederea obținerii de venituri proprii”. Ce fel de venituri proprii? STB nici nu catadicsește să prezinte vreun studiu din care se aflăm ce intenționează, prin ce procedură, ce venituri va obține și pe ce perioadă! După ”afacerea” Verdi, după capitalizarea cu sute de milioane de euro a companiilor ilegale, această propunere mi se pare a fi tunul de sfârșit de mandat al majorității PSD-ALDE! Sau poate că în următoarele luni vom vedea unele și mai și”, a postat Cătălin Deaconescu pe pagina de Facebook.
Și Octavian Berceanu, consilier USR, este de aceeași părere.
”Pe ordinea de zi a CGMB, pct. 29 PMB propune vânzarea depoului Victoria, din spatele Guvernului. Proiectul de Consiliu General propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al terenului de 3.4 ha pe care e amplasat depoul după care acesta devine majorare de capital la STB, iar tramvaiele vor fi relocate la Depoul Titan. Ce omite Firea este chiar litera legii. Legea societăţilor comerciale, 31/90 prevede clar „ART. 16 (2) Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic. Ele sunt admise la toate formele de societate şi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare.” Terenul, evaluat pe piaţa liberă la 100 milioane euro nu a fost evaluat de către PMB, deci procedura contravine legislaţiei, iar Firea ne cere să votăm un proiect care nu respectă legea. Astfel se pregăteşte un tun imobiliar, probabil cel mai important la sfârşit de mandat”, a scris Berceanu pe pagina de Facebook, înainte de ședința CGMB din luna iunie.
Imediat, primarul General, Gabriela Firea, a anunțat că îi va acționa în judecată pe consilierul general USR Octavian Berceanu precum și pe consilierul general PNL Cătălin Deaconescu pentru că au afirmat pe rețelele de socializare că această ar pregăti „un tun imobiliar, probabil cel mai important la sfârșit de mandat”, dar și ”pe cei care au ales să preia întocmai această informație falsă”.
„Este inadmisibil că din ignoranța sau prin ignorarea voită a adevărului, un consilier general USR și un consilier general PNL să facă acuzațîi atât de grave, false și lipsite de fundament. Politică nu scuză mijloacele! Îi voi acționa în judecată pe cei doi domni care, deși se puteau edifica citind cu atenție proiectul de hotărâre sau aveau posibilitatea să îl interpeleze pe directorul STB pentru clarificări, au preferat să arunce în spațiul public acuze injuste și care aduc grave prejudicii de imagine atât mie, că Primar General, cât și Primăriei Municipiului București. De asemenea, îi voi acționa în judecată pe toți cei care au preluat această informație falsă, fără să se documenteze cu privire la realitatea acestui fapt. Subliniez faptul că nu s-a pus nici un moment problema vânzării depoului Victoria, ci se intenționa, conform legislației în vigoare, că acest teren să între în patrimoniul Societății de Transport București”, a declarat Gabriela Firea.
Gabriela Firea spune că directorul general al Societății de Transport București, Andrei Creci, a explicat că nu va vinde terenul, iar cu toate acestea consilierul general USR Octavian Berceanu, a scris că este vorba despre un tun imobiliar.
„Nu s-a pus niciodată problema vânzării acestui teren nici de către Primăria Municipiului București și nici de către STB. Cu acest teren se dorește să se facă aport în natură la capitalul social al STB, adică se propunea intrarea terenului în patrimoniul Societății de Transport București. În opinia mea, așa ar trebui să se întâmple cu toate depourile și autobazele STB: să fie scoase din domeniul public, trecute în domeniul privat și să devină aport la capitalul social al STB. În prezent, niciunul dintre depouri nu este în patrimoniul STB, cu excepția clădirii unde este sediul STB. Nimic altceva nu este în patrimoniul societății de transport, ci în domeniul public al municipalității.
Acest lucru se intenționa prin proiectul de hotărâre respectiv: scoaterea din domeniul public și trecerea în domeniul privat și aducerea că aport în natură la capitalul social al STB, pentru a se dezvolta ulterior și a aduce noi venituri. Subliniez faptul că acest teren nu poate fi înstrăinat nici de către STB și nici de către Primăria Capitalei, pentru că reprezintă capital social”, a explicat Andrei Creci.