Modernizarea 112, obiectul unei plângeri penale la DNA: Miza este un contract IT de peste 184,7 milioane de lei
Licitația de peste 184,7 milioane de lei demarată anul trecut de STS pentru modernizarea 112 este contestată la CNSC de către un consorțiu format din firme românești, americane și italiene, a căror ofertă financiară a fost declarată neconformă, după ce la partea tehnică primise cel mai bun punctaj. Mai mult, consorțiul a făcut plângere penală la DNA împotriva unor angajați ai STS pe care-i acuză de abuz în serviciu pentru că le-ar fi permis și i-ar fi ‘încurajat’ pe alți doi ofertanți să modifice prețurile unitare în timpul licitației, lucru interzis de legea achizițiilor publice.
Informația pe scurt:
- Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a demarat în vara anului trecut o licitație pentru modernizarea sistemului 112 (n.a numărul unic de urgență), contract cu o valoare estimată la peste 184,7 milioane lei (fără TVA).
- Utilizatorii care dețin telefoane mobile echipate cu funcționalitatea Advanced Mobile Location – AML ar putea fi localizați de STS cu o acuratețe între 5 și 50 de metri, atunci când sună după ajutor la 112, potrivit unor noi funcționalități care ar urma să fie implementate în sistemul 112, până la sfârșitul anului 2020.
- În cadrul licitației, STS a primit 5 oferte, însă doar trei au ajuns în etapa finală. Este vorba de ofertele depuse de:
1. Telekom Romania Mobile Communications (având ca terți susținători pe Mediatel Data, World Profesional Services – fostul Teamnet fondat de Sebastian Ghiță, Industrial Computer Group, Trencadis Corp, și ca subcontractanți pe: Nova Tech Integrated Solutions, Industrial Computer Group și All Business Management)
2. Orange Romania (lider de consorțiu) și Atos Convergence Creators (ofertant), având ca subcntractanți pe: Felix Telecom, Atos Spain SA, Radcom și Greensoft)
3. Omnilogic (ofertant – lider de consorțiu), alături de Avaya Enterprise (ofertant), Beta 80 SpA (ofertant)și Starc4SYS (ofertant). - Consorțiul reclamant a avut cel mai bun punctaj la oferta tehnică, dar ulterior STS le-a declarat neconformă oferta financiară, motiv pentru care asocierea de firme a făcut contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
- După obținerea mai multor informații de la STS referitoare la procedura de evaluare a ofertelor de la licitație, asocierea formată din firmele Omnilogic, Avaya Enterprise (SUA), Beta 80 SpA (din Italia) și Starc4SYS a depus și plângere penală la DNA, document obținut și consultat de HotNews.ro.
- Oficialii Omnilogic au confirmat pentru HotNews.ro depunerea plângerii penale pe care o vom prezenta în cele ce urmează.
Inițial, în data de 28 mai 2019, asocierea celor patru firme a depus o contestație la CNSC. În acest document, care are 248 de pagini și a fost publicat de STS în SICAP (Sistemul Electronic de Achiziții publice), consorțiul celor patru firme susțin printre altele că:
‘Motivarea Autorității contractante (n.a STS) în sensul că Asocierea nu ar avea capacitatea de a implementa cu succes acest proiect este nefondată și prin raportare la faptul că toți membrii Asocierii sunt lideri în domeniu la nivel european (Beta 80 SPA, Omnilogic SRL, Starc4sys SRL) și chiar la nivel mondial (Avaya). Doar cu titlu de exemplu, Avaya Inc. (înființată în SUA), ‘societatea-mamă’ a Avaya Enterprises SRL, are o cifră de afaceri anuală de aproximativ 4 miliarde de dolari, iar valoarea ofertată pentru executarea proiectului ce face obiectul prezentei proceduri reprezintă mai puțin de 1% din valoarea cifrei de afaceri a furnizorului Avaya Inc, după cum se poate pbserva din extrasul ‘Avaya Investors Report (Anexa nr. 40). Așadar, afirmația Autorității Contractante că Asocierea nu ar avea capacitatea financiară de a implementa cu succes acest proiect este total nefundamentată.”’
Vezi AICI integral contestația depusă la CNSC
Ce conține plângerea penală la DNA: Acuzațiile aduse angajaților STS care au evaluat ofertele pentru modernizarea 112
CNSC analizează în prezent contestația, dar consorțiul format din firmele Omnilogic, Avaya Enterprise (SUA), Beta 80 SpA (din Italia) și Starc4SYS nu s-a oprit aici. După ce a primit mai multe explicații de la STS referitoare la procedura de evaluare a ofertelor de la licitație, consorțiul a depus în data de 10 iunie 2019 o plângere penală la DNA, document consultat de HotNews.ro.
În plângerea penală, consultată de HotNews.ro, consorțiul susține că s-ar fi fraudat procedura de licitaţie publică astfel încât consorţiul participant cu punctajul tehnic cel mai bun a fost descalificat prin acte încheiate cu încălcarea legii, pentru a fi favorizaţi alţi doi participanţi (n.a consorțiile conduse de Orange și respectiv Telekom), cu ofertă tehnică mai slabă şi cu perioadă de garanţie mai scurtă.
- Redăm mai jos câteva informații din plângerea penală:
Plângerea penală este făcută împotriva „mai multor angajați cunoscuți și necunoscuți pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, precum și a unor eventuale ale infracțiuni ce vor fi identificate de organul de urmărire penală.
Printre angajații cunoscuți îi amintim pe (..) angajaţi în cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi membri ai Comisiei de evaluare a procedurii de achiziţie publică având nr. SEAP: CN1003134/11.08.2018, semnatari ai procesului verbal intermediar de evaluare nr. 34 din 19.04.2019.
Infracţiunile săvârşite au legătură cu fraudarea procedurii de licitaţie publică aferentă anunţului de participare publicat în SEAP sub nr. CN1003134/11.08.2018 (Anexa nr. 1), Autoritatea contractantă Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (numită în continuare „Autoritatea contractantă” şi/sau „STS”), prin care s-a iniţiat procedura de atribuire prin licitaţie publică deschisă a „Contractului de fumizare echipamente şi aplicaţii informatice pentru modemizarea infrastructurii hardware şi soliware a Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă”.
Această licitaţie are o valoare totală de 184.7 milioane lei, importanţa proiectului fiind deosebită pentru România. Este vorba de modernizarea serviciului 112 în asa fel încât apelanţii la 112 să poată fi localizati cu precizie de maxim 50 de metri, aspect ce poate salva numeroase vieţi şi poate contribui considerabil la scăderea numărului de infracţiuni săvârşite datorita intervenţiei prompte a organelor de poliţie. in plus, prin modernizarea tehnică vor fi posibile şi apelurile video precum şi transmiterea de imagini sau alte fişiere către serviciul 112 de către apelanţi.
De menţionat că proiectul este finantat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (85% fără TVA), axa prioritară 5, obiectivul 5.2, deci aportul efectiv al statului este de doar 15%.
Prin infracţiunile sus-menţionate s-a fraudat procedura de licitaţie publică astfel încât consorţiul participant cu punctajul tehnic cel mai bun a fost descalificat prin acte încheiate cu încălcarea legii, pentru a fi favorizaţi alţi doi participanţi, cu ofertă tehnică mai slabă şi cu perioadă de garanţie mai scurtă. Motivul real este o discriminare pe considerente de naţionalitate, în fiecare consorţiu participând furnizori din ţări diferite, respectiv SUA, Franţa, Italia, Romania.
Din informaţiile neoficiale primite din cadrul STS am reuşit să aflăm că s-au tăcut mari presiuni să nu câştige consortiul cu americanii, adică Subscrisa ( făcând referire la societatea americana ce deţine AVAYA ENTERPRYSE S.R.L.). Infracţiunea de abuz în serviciu reiese din încălcarea flagrantă a legii de către membrii comisiei, încălcare ce a generat un prejudiciu atât pentru persoana vătămată (care a fost descalificată, deci a pierdut posibilitatea câştigării licitaţiei în condiţiile în care avea punctajul cel mai mare, deci şansele cele mai mari să câştige) cât şi pentru stat.
Prin eliminarea persoanei vătămate, statul a pierdut contravaloarea a 3 ani de garanţie suplimentară pe care o ofeream, în cuantum de 3.271.051 EURO. Totodată, prin fraudare s-a creat un incident care a dus la contestarea la CNSC ce poate ti urmată de o acţiune în instanţă, acţiune ce va bloca procedura de licitaţie deci va duce la pierderea de către statul român a banilor din Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa priotitară 5, întrucât aceasta expiră în 2020 și nu se poate prelungi. Prin urmare, statul român va fi nevoit să plătească la final 100% modernizarea 112 întrucât prin fraudarea procedurii de licitație s-a pierdut șansa respectării termenelor astfel încât să se poată profita de banii europeni (se pierde cofinanțarea de 85%).”
- În plângerea penală, consorțiul acuză printre altele că angajații STS:
1. ar fi permis celorlalți ofertanți (consoțiile conduse de Orange și respectiv Telekom) modificarea prețurilor unitare, ba chiar i-a încurajat să o facă sub pretextul îndreptării unor erori aritmetice, încălcând legea achiziţiilor publice.
- „Autoritatea contractantă a permis celorlalți ofertanți modificarea prețurilor unitare. Ba chiar i-a încurajat să o facă sub pretextul îndreptării unor erori aritmetice, încălcând legea achiziţiilor publice.
- Aşa cum reiese şi din practica Consiliului cât și din legislația aplicabilă achizițiilor publice modificarea preţurilor unitare nu poate fi acceptată sub pretextul corectării aritmetice a prețului ofertei. Cu toate acestea, Autoritatea contractantă i-a permis ofertantului Orange România SA, ba mai mult i-a şi solicitat să revizuiască Anexa la Formularul de ofertă şi să indice un alt preţ unitar (a se vedea pagina nr. 6 din Procesul-verbal intermediar de evaluare, ultimul paragraf).
- De asemenea și ofertantului Telekom i s-a aplicat același tratament (a se vedea pagina nr. 36 din Procesul-verbal intermediar de evaluare, ultimul paragrat).
- În schimb, în ceea ce priveşte oferta subscrisei, Autoritatea contractantă s-a rezumat de fiecare dată, la aprecieri generale, indicând faptul ca există neclarităţi, însă a menționat în mod clar și fără echivoc faptul că nu există erori aritmetice în cadrul ofertei noastre, iar motivele concrete pentru care a luat decizia de a declara oferta Subscrisei ca fiind neconformă şi implicit inacceptabile au fost aduse la cunoştinta acesteia doar la data comunicarii deciziei de respingere, fără ca aceste motive să fi făcut obiectul concret al unor solicitări clare şi obiective de clarificare.„, se arată în plângerea penală a consorțiului.
2. Angajații STS ar fi aplicat diferit legea în raport cu participanții la licitație, în condițiile în care oferta consorțiului reclamant raportată la costurile aferente furnizorilor săi a fost analizată la un curs de schimb mai mare decât cursul de schimb folosit la analiza ofertelor Orange și Telekom, creând astfel o creștere artificială de costuri și o situatie discriminatorie.
- „Autoritatea Contractantă a aplică diferit legea în raport cu participanții la licitație. Astfel, se analizează oferta depusa de Subscrisa în raport de costurile aferente furnizorilor săi la un curs de 4,76 lei/euro și respectiv 4,22 lei/USD ( a se vedea solicitarea de clarificare nr. 795367/ 16.04.2019) însă celelalte două oferte sunt analizate de Autoritate la cursul din octombrie 2018, respectiv 4,66 lei/euro și 4,06 lei/ USD ( a se vedea Anexa la procesul verbal de evaluare a ofertelor financiare din 06.05.2019, înregistrat sub nr. 795649), creând astfel o creștere artificială de costuri de aprox 3 mil lei şi o situaţie discriminatorie în raport cu consorțiul nostru.”
HotNews.ro a solicitat puncte de vedere referitor la aceste acuzații atât către STS cât și către Orange și Telekom, dar până la publicarea acestui articol nu am primit răspunsuri. Vom reveni cu precizările acestora imediat ce le vom primi.