Alianța 2020 USR PLUS anunță că va da în judecată Poșta Română pentru refuzul distribuirii unor pliante electorale
Alianța 2020 USR PLUS a anunțat joi că va da în judecată două filiale ale Poștei Române, din Giurgiu și Tulcea, care ar fi refuzat să distribuie pliantele electorale ale USR PLUS. „Filialele Poștei Române au distribuit ziarele de campanie ale PSD, dar refuză să distribuie pliantele Alianței 2020 USR PLUS deoarece conțin un îndemn la vot pe 26 mai și în opinia reprezentanților instituției reprezintă “propagandă electorală”, se arată în comunicatul de presă.
- UPDATE (19:30) Poșta Română susține că situația se datorează interpretării eronate a unui angajat a ghidului electoral al AEP din 2016. „Managementul companiei a demarat o cercetare internă pentru a stabili care au fost cauzele care au dus la interpretarea eronată a legii. În cazul în care rezultatele vor conduce la concluzia că vinovat este angajatul în speţă, acesta va suporta consecinţele pe ramura profesională prevăzute de legislaţia în vigoare şi de Contractul Colectiv de Muncă. Menţionăm că, ulterior acuzaţiilor de partizanat politic aduse companiei, prin încheierea unui contract comercial cu PSD, Poşta Română a încheiat contracte şi cu alte organizaţii de pe întreg spectrul politic, demonstrându-şi, astfel, imparţialitatea în relaţia cu orice organizaţie politică”, se arată într-un punct de vedere al Poștei.
- UPDATE (14:08) Cătălin Drula (USR) pentru HotNews.ro: „Ca urmare a somației transmise astăzi Poștei Române de către Alianța 2020 USR PLUS, operatorul poștal și-a reconsiderat poziția la Tulcea și ne-au acceptat la livrare pliantele în forma inițială, cu mesajul ‘votează-ne pe 26 mai’, ceea ce dovedește că am avut dreptate și că blocajul la care ne-a supus Poșta a fost unul abuziv.”
Alte detalii din comunicatul USR-PLUS:
„Legea 334/2006 stabilește clar care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca un material să fie considerat material de propagandă electorală. Prezența cuvântului „votează” sau orice alt îndemn de a vota cu un anumit competitor electoral nu este un criteriu pe baza căruia să se stabilească dacă un material este propagandă electorală sau nu.
“Poșta Română acționează discreționar deși este o instituție de stat, iar în perioada electorală toate partidele ar trebui să beneficieze de aceleași servicii. Suntem puși la zid din cauza ordinelor politice de la București pe care le primesc cei din teritoriu. Refuzăm abuzul la care suntem supuși, astfel că vom da în judecată Poșta Română. Legea este de partea noastră”, transmite Cătălin Drulă, coordonatorul campaniei din USR.
În comparație, lipsa cuvântului “votează” de pe materialele PSD distribuite de Poșta Română nu exclude caracterul electoral, care identifică clar un partid, care se adresează publicului larg și care depășește limitele activității jurnalistice de informare a publicului. În concluzie, Poșta Română aplică condiții diferite partidelor politice în campania electorală.
“Ziarul PSD distribuit către pensionari de Poștă este o maculatură de propagandă de cea mai joasă speță iar Alianței 2020 USR PLUS i se interzice să distribuie un pliant de informare. Aici nu este doar o problemă de dublu standard ci un simptom al vremurilor pe care le trăim în care PSD-ul a pus sub control majoritatea instituțiilor statului. Acest lucru este inacceptabil pentru noi.”, conchide Vlad Voiculescu, coordonatorul campaniei din PLUS.”
- HotNews.ro a solicitat un punct de vedere Poștei Române și vom reveni cu detalii imediat ce vom primi un răspuns.
Poșta Română se află deja în mijlocul unui scandal în contractul prin care livrează pliantele PSD de promovare la alegerile europarlamentare din acest an
Autoritatea națională pentru protecția datelor personale (ANSPDCP) a declanșat o investigație pentru a vedea dacă Poșta Română respectă legea prin livrarea pliantelor PSD de promovare la alegerile europarlamentare în cutiile poștale ale pensionarilor, informație furnizată în premiră de HotNews.ro. Poșta susține că pliantele PSD au fost distribuite în cutiile poștale și nu direct pensionarilor, numărul acestora fiind inferior numărului de pensionari existenţi și că nu a transmis către PSD nicio bază de date.
Poșta Română a precizat anterior că „în perioada de precampanie pentru alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, a trimis oferte fiecărei formaţiuni politice pentru promovarea serviciilor de distribuire neadresată (Postmesager, Postmesager Plus si Postcatalog). Până în prezent, doar reprezentanţii Partidului Social Democrat au solicitat acest serviciu din partea companiei.” Vezi AICI integral precizările Poștei Române.
Poșta a mai spus că „de la lansarea produsului Postmesager Plus, din anul 1996, în portofoliul companiei, Poşta Română a încheiat mii de contracte comerciale, cu firme din diverse domenii (IFN-uri – credite pentru angajaţi şi pensionari, turism şi bilete de avion, telecomunicaţii, produse suplimente alimentare, servicii şi instalaţii gospodării, HORECA, cabinete stomatologice, edituri etc.) cât şi cu toate partidele politice care au solicitat acest lucru, atât la nivel central, cât şi la nivel de filiale judeţene. Printre acestea s-au numărat: Partidul Naţional Liberal – PNL, Uniunea Democrată Maghiară din România – UDMR, Unuinea Salvaţi România – USR, Partidul Mişcarea Populară – PMP, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – ALDE, Partidul Social Democrat – PSD, dar şi candidaţi independenţi.„