Sari direct la conținut

Programul Rabla a fost lansat oficial – Înscrierile încep pe 12 aprilie, iar bugetul permite casarea a 35.000 de mașini vechi

HotNews.ro
Rable, Foto: AGERPRES
Rable, Foto: AGERPRES

​Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat miercuri, la Titu, lansarea programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, ediţiile din 2019, înscrierile urmând să înceapă în 12 aprilie. Suma alocată este de 320 milioane lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 lei și se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km.

Începând de vineri 12 aprilie, persoanele fizice pot merge la producătorii validați în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere pentru a-și achiziționa un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. Tot de vineri, persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu.

Graţiela Gavrilescu a precizat că va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, la care se poate acumula în funcţie de motoare, un ecobonus de 1.000 de lei, sau de 1.700 lei pentru cele hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice.

„Îmi doresc aşa cum am făcut şi anul trecut să reuşim cu ajutorul Guvernului să dublăm suma pe care acum o avem înscrisă în buget, de 320 milioane lei pentru circa 35.000 de prime de casare. Îmi doresc foarte mult ca programul pe care azi îl lansăm să se dovedească şi în această ediţie a fi unul iubit de români şi care să poată să aducă un plus din toate punctele de vedere pentru noi toţi”, a spus ministrul Mediului, citată de Agerpres.

Ministrul a făcut referire și la scoaterea obligativității ca mașina care se casează să aibă ITP valabil, măsură care la acel moment a fost criticată/

”Pentru că suntem în anul 2019, care am spus că este anul de debut pentru pornirea în adevăratul sens al cuvântului al motoarelor reciclării în România şi pentru că dorim ca aceste autovehicule vechi să fie duse acolo unde trebuie şi fiecare componentă să poată să fie reciclată, am hotărât acum două săptămâni ca ITP să fie scos din ghidul de finanţare, astfel încât tot ce e vechi de care nu ne mai putem folosi, dar care are capacitatea să fie reciclat să poată fi reciclat. Am promis data de 5 pentru lansarea proiectului şi a programului Rabla, dar scoţând ITP şi respectând legea a trebuit să întârziem câteva zile, dar cred că totuşi românii se bucură că azi noi lansăm cel mai longeviv program guvernamental”, a afirmat Gavrilescu.

Prin Programul Rabla Clasic, aflat la a 15-a ediție, au fost casate peste 550.000 de autovehicule vechi și au fost achiziționate peste 300.000 de mașini noi. Datele sunt valabile pentru perioada 2005-2018.

”Anul trecut, printr-un efort guvernamental substanțial, Programul a beneficiat de un număr-record de prime de casare – 50.000 de unități, În premieră, pe lângă cele 27.000 de vouchere pe care Ministerul le-a alocat beneficiarilor Programului Rabla, prin Fondul pentru mediu, Guvernul a suplimentat suma, până la 50.000 de vouchere”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu.

Programul Rabla Plus, pentru stimularea achiziției de mașini electrice, a crescut mult în 2018, dar vânzările nu sunt foarte mari.

În anul 2016, programul a demarat cu 150 de unități vândute, iar în 2017 a fost reconfigurat, prin acordarea unui eco-voucher de 10.000 de euro pentru mașinile 100% electrice, sumă mult peste media europeană.

Urmare a acestui fapt, în anul 2018, prin programul Rabla Plus, s-au acordat peste 1.400 de eco-vouchere.

Pentru anul 2019, suma alocată pentru finanțarea acestui program este de 93 milioane lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro