Utile: Ce se intampla cu amintirile noastre noaptea?; Îngrijirea pielii în funcţie de vârstă: sfaturi de la un chimist cu experienţă; Parintii sunt de vina pentru greutatea copilului?
Cât e de benefică lintea pentru organism. La ce te ajută mai ales în perioada postului. Bogată în fibre, vitamine şi minerale, lintea nu ar trebui să lipsească din dieta ta, mai ales dacă te preocupă sănătatea sistemului digestiv. Pe lângă amidonul rezistent (cu beneficii asupra sănătăţii), lintea aduce o cantitate mare de fibre solubile şi insolubile, vitamine din grupul B, mai ales folaţi (acid folic) şi vitamina E, antioxidanţi, precum şi minerale (magneziu, fier, molibden şi multe altele), spun nutriţioniştii. O cană de linte fiartă, de exemplu, conţine 16 grame de fibre, potrivit Click Sanatate.
Îngrijirea pielii în funcţie de vârstă: sfaturi de la un chimist cu experienţă. Chiar şi la o vârstă atât de fragedă, expunerea la soare produce daune pielii, iar stratul superior al acesteia devine mai gros. De aceea este foarte important şi recomandat să începem să avem grijă de piele încă de la vârsta de 20 de ani, cu produse care stimulează rejuvenarea şi subţiază stratul superior al dermului. Cel mai bun ingredient pentru acest proces este acidul lactic – este important să căutăm produse în care acidul lactic să aibă un PH scăzut, altfel nu va funcţiona. De la această vârstă este recomandat să se înceapă o îngrijire a pielii bazată pe o formulă care conţine în proporţie de 20% acid lactic, pentru că acesta este parte din factorii naturali de hidratare ai pielii, potrivit CSID.ro.
Ce se intampla cu amintirile noastre noaptea? Cand stocheaza amintirile, creierul nostru ofera prioritate experientelor care ne-au adus cele mai multe satisfactii. Specialistii de la Universitatea Columbia au descoperit, printr-un nou studiu, ca peste noapte creierul pastreaza automat amintirile evenimentelor importante, iar pe restul le filtreaza. Potrivit acestui studiu, creierul reda si acorda prioritate evenimentelor satisfacatoare pentru recuperarea ulterioara si filtreaza evenimentele neutre, pastrand amintirile care vor fi utile pe viitor, cand vom lua decizii, potrivit medlife.ro.
Hipertrigliceridemia, boala ”tăcută” care crește riscul de infarct și atac cerebral. Verificarea trigliceridelor se poate realiza printr-o simplă analiză de sânge. Medicii ne recomandă să monitorizăm constant valoarea lor, deoarece astfel putem preveni eventualele riscuri, ca de exemplu apariția unui infarct miocardic sau a unui accident vascular cerebral, dar și obezitate, hipertensiune arterială sau diabet zaharat și sindrom metabolic – factori majori de risc cardiovascular, scrie doctorulzilei.ro.
Sistemului imun la copii: semnale de alarmă şi tipuri de boli frecvente. Artrita juvenilă. Această boală asociază tumefacţia articulară cu durera şi limitarea mişcărilor. Orice copil care se confruntă cu aceste simptome înaintea vârstei de 16 ani primeşte acest diagostic corect, dacă artrita persistă mai puţin de şase săptămâni la mai mult de o articulaţie sau trei luni la aceeaşi articulaţie, fără o altă explicaţie. În cazul artritei juvenile şi a altor boli conexe, pot fi afectaţi ochii, chiar dacă nu prezintă semne alte unei boli articulare active, scrie CSID.ro.
Parintii sunt de vina pentru greutatea copilului? Obezitatea in randul copiilor este tot mai frecventa, astfel ca specialistii cauta factori de mediu care ar putea explica acest fenomen. Modul in care parintii isi hranesc copilul este considerat un model puternic al comportamentului alimentar. Daca acestia sunt restrictivi, se considera ca influenteaza cresterea in greutate deoarece copilul va manca prea mult in momentul in care restrictia va disparea. In schimb, daca acestia isi obliga copilul sa manance tot din farfurie ii pot provoca anxietate si apetit scazut, potrivit medlife.ro.