Sari direct la conținut

Țările UE au ajuns, după 13 ore de negocieri, la un acord pentru reducerea cu 35% a emisiilor medii de CO2 ale mașinilor noi

HotNews.ro
Test consum si emisii cu DS 3, Foto: PSA Peugeot Citroen
Test consum si emisii cu DS 3, Foto: PSA Peugeot Citroen

Țările UE au ajuns marți la un acord pentru o scădere cu 35% a emisiilor medii ale mașinilor noi, acordul final fiind un compromis între țările care voiau ținte mai dure și cele care le considerau prea ambițioase. 20 de țări au votat în favoarea noului acord, iar reducerea emisiilor de CO2 va fi de 35% până în 2030, mai mult față de cât propusese UE, dar mai puțin decât voia Parlamentul European. Pentru stabilirea textului de lege urmează să se poarte negocieri.

Ministrul austriac al Mediului a spus că 20 de țări au votat propunerea prin care emisiile medii ale autoturismelor noi vor scădea cu 35% în 2030, iar pentru utilitare scăderea va fi de 30%. Patru țări s-au abținut și patru au votat împotrivă.

Obiectivul de 35% este superior celui de 30% propus de CE, dar sub cel de 40% votat la început de octombrie de Parlamentul European.

Negocierile au fost dificile, fiindcă Germania și țările din Est nu voiau un obiectiv mai dur decât scăderea de 30% propusă de CE. Germania a fost criticată de mai mulți reprezentanți pentru că nu susține o poltică de mediu mai hotărâtă, dar a votat până la urmă propunerea Austriei. Franța a susținut în continuare o scădere cu 40%.

Regulile ce vor trebui respectate vor fi stabilite după discuțiile care încep miercuri cu Comisia Europeană și cu Parlamentul European care văd lucrurile diferit.

Vor primi o derogare, criticată de unii, companiile care produc mai puțin de 300.000 de mașini/an. Derogarea este gândită pentru companii de nișă care produc mai ales mașini sport ce nu au cum să aibă emisii foarte scăzute, dat fiind că se bazează pe motoare puternice.

Printre țările cel mai nemulțumite de acordul de marți se numără Danemarca, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Slovenia și Suedia.

Surse; AFP, Reuters

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro