Filmul protestului Diasporei, povestit de românii veniți în Piața Victoriei din străinătate: Ne-am simțit ca niște mici eroi care au reușit să transmită ceva / Restul e istorie

Daniela, Magda, Alina, Elena, A.P., Ilonka, Rodica, Irina și Dan: toți sunt români din diaspora care pe 10 august au ieșit să protesteze, la București si Roma. Hotnews.ro a stat de vorbă cu fiecare dintre ei pentru a reconstrui, din mărturiile lor, pas cu pas, o zi care va rămâne în istoria contemporană ca Mitingul Diasporei. Ne-au povestit de ce au ieșit în piață, cum au decurs violențele de la București și ce consideră că s-a schimbat după data de 10 august.

• DE CE AM AJUNS ÎN PIAȚĂ „O țară în care să mă pot întoarce”

A. P., 45 de ani, este profesoară de limba română în Spania unde trăiește de 12 ani. Preferă să rămână în anonimat. „Am venit la protest cu sentimentul că trebuie să fiu acolo, că țara are nevoie de noi toți. Nu aș fi putut pune capul pe pernă dacă nu veneam. De ce? Îmi doresc o țară liberă, instituții care să funcționeze, condusă de oameni deștepți și patrioți, împreună cu cetățenii. Nu de analfabeți și penali, care nu respectă populația. Vreau o țară în care să mă pot întoarce”.

Daniela e originară din Pitești, are 39 de ani, e cadru didactic și a venit să protesteze împreună cu soțul ei, de 47 de ani, sa fie alaturi de cei din tara, „cu speranța sa-l cunosc și să-l întâlnesc pe domnul profesor Șora”.

Magda Nică, artistă cunoscută în Peninsulă, s-a născut la Râmnicu Sărat și trăiește la Roma de 21 de ani. Încă din iunie și-a cumpărat bilet de avion ca să fie la București pe 10 august. A hotărât să se alăture prietenilor ei, care merg din 2017 în piață pentru a manifesta. Pe internet, a aflat despre povestea unui român din SUA care a vrut să se întoarcă să facă o afacere în România, dar „s-a lovit de un zid de corupție și birocrație”.

„Nu sunt adepta mitingurilor, sunt apolitică, dar am simțit că pe 10 august a trebuit să fim împreună, să dăm un semnal că ne putem aduna unul cu unul, să fim alături de cei care manifestă de peste un an” ne spune Irina Ștefănescu, originară din Bacău, de profesie economist, cu 14 ani experiență în domeniul bancar. În ultimii cinci ani a locuit în Italia, unde a lucrat pentru o multinațională la Roma. Cu o zi înainte, împreună cu prietenul ei, Dan, și cu alți prieteni din București, au decis ca a doua zi să meargă în Piața Victoriei.

Dan Giugula are 37 de ani, e din București și ultimii cinci ani i-a trăit la Roma, lucrând la Biroul de relații cu clienții al unei multinaționale. Două sunt motivele principale care l-au adus vineri în piață: „Primul e că, prin legile, procedurile românești, mi-a fost îngrădit dreptul la vot în Italia. Am fost obligați să facem o coadă de 2 km, sub ploaie, în fața uneia din puținele secții de vot. În al doilea rând, am venit pentru ca nepoții mei, în vârstă de 7 ani respectiv 5 luni, să nu îmi spună când vor crește că se duc în străinătate, pentru că în țara lor nu pot să câștige cinstit un salariu meritat”.

Alina Harja, 38 de ani, trăiește la Roma de 14 ani ani, a scris o carte despre românii din Italia. În prezent predă la Școala Națională de Administrație Publică din Roma. A venit special pentru a participa la miting „nu neapărat pentru mine (nu cred că mă voi întoarce în România), ci pentru rude, pentru părinți. M-au revoltat reacțiile politicienilor români la adresa diasporei și mai ales legile ad personam. Am participat la protestele din februarie 2017 la Roma și acum am venit la București anume”

Mihaela Moroșan, 42 de ani, locuiește la Milano de 15 ani, unde lucrează ca educator. E originară din Câmpulung Moldovenesc, iar la București a venit însoțită de fiul ei, de 22 de ani, tânăr care a crescut și s-a format în Peninsulă. A trăit o experiență traumatizantă, pe care nu o va uita niciodată: „La Milano, am ieșit în stradă de mai multe ori, împreună cu alți români din diaspora din mișcarea Rezist. Decizia de a veni la București a fost luată pentru a fi alături de românii care protestează de peste un an. Sentimentul de țară rămâne, chiar dacă suntem departe de casă. E normal ca într-o democrație să fie și un partid de stânga, și unul de dreapta, nu însă un partid care să nu vrea binele poporului.”.

La Roma, Ilonka Bumburi a manifestat în fața Ambasadei României: „Vrem să ne întoarcem în țară, însă într-o Românie curată, de aceea cerem o schimbare. Eu m-am dus să protestez împotriva guvernului”. Tot la Roma a manifestat și Rodica Ciobotaru, din Tecuci: „În ultimul an, am fost nevoită să stau 3 luni în România, să o îngrijesc pe mama mea. Am stat prin spitale cu ea, în Focșani, Bacău, Adjud. Am văzut situații de mizerie, chiar mizerie umană. Am 14 ani de experiență la Roma, îngrijind bătrâni și am văzut că, în anumite cazuri, eram mai pregătită decât unele infirmiere și asistente. Una din ele nu știa să pună o branulă! Cum sunt îngrijiți bătrânii noștri și cum sunt tratați batrânii din România! Mă întrebam, chiar atât de jos am ajuns? Orașele arată ca după bombardamente, nu sunt infrastructuri, am vorbit cu prieteni dascăli care îmi spun că le plânge sufletul, se chinuie să-și facă meseria, dar învățământul e la pământ”.

• DRUMUL CĂTRE PROTEST – Cu trenul, cu masina, cu avionul

A.P: Din orășelul unde locuiește mama mea, din nordul țării, am plecat un mic grup către București: 450 de kilometri – i-am făcut în 6 ore și jumătate. Irina Ștefănescu a pornit spre piața împreună cu prietenul ei, Dan și cu câțiva amici din București. „M-am îmbrăcat într-un tricou cu Centenarul, șapcă în cap, un rucsac cu provizii. Înainte, ne-am dat întâlnire în piață cu alți prieteni din Roma, Laurențiu și Alina.”

Dan Giugula a avut o presimțire că nu va fi un miting ca altele: „Mă așteptam să vină cei din galerii, știu că sunt printre ei persoane violente, care vin special pentru bătăi. Dar aceia se cunosc, după îmbrăcăminte, după tatuaje. Până la urmă, am decis să mergem cu Irina și prietenii noștri”.

De la Bârlad, Alina Harja a venit cu trenul de 8:30 la Bucuresti, unde o aștepta fratele ei. „De la Tecuci, nu se mai vindeau bilete pentru București (?! n.red.) Au urcat persoane care veneau la miting, plătind biletul cu suprapreț direct în tren. Era și un român din Canada, venit special pentru miting”.

Magda Nică a plecat spre Piața Victoriei cu prieteni din București care aveau experiența mitingurilor trecute.

La Roma, vineri, Rodica Ciobotaru s-a învoit de la muncă, pentru a manifesta în fața Ambasadei României, împreună cu alți români și italieni. Lucrează de 14 ani în Italia, având grijă de bătrâni și colaborează cu articole în publicații pentru români din Peninsulă. Trimite bani aproape în fiecare lună acasă, „pentru părinți, pentru lemne, pentru facturi”. Ilonka Bumburi, din Hunedoara, la fel: e în Peninsulă de 5 ani, asistă bătrâni italieni. În România a coordonat o echipă de dansuri iar la Roma, în timpul liber promovează tradițiile românești, purtând cu mândrie costumul popular la orice eveniment. „Împreună cu o prietenă, am scris un banner și ne-am dus în fața Ambasadei, pentru că nu am putut pleca în România, să mergem în Piața Victoriei”, spune pentru Hotnews.ro.

• MOMENTELE PROTESTELOR

Ore 16:00 „Filtre, controale și rețea telefonică inexistentă”

Irina, Dan și grupul lor de prieteni ajung în Piața Romană și pornesc pe jos către Piața Victoriei. „Era plin de polițiști, erau filtre, se controlau rucsacii, mai ales la persoane care erau singure. Noi, care eram în grup, nu am fost controlați. Când am ajuns în Piața Victoriei, în față la Antipa, am încercat în van să ne întâlnim cu prietenii noștri, însă nu mai aveam semnal la telefon, nici conexiune la internet. Au fost cred, bruiaje voite. Vedeam doar connecting… pe ecranul celularelor. Eram izolați. Am rămas în acea zonă, iar ceea ce m-a impresionat imediat a fost calitatea oamenilor din jurul nostru. Toți oameni frumoși, educați, cu bun simț. Nu lăsa unul gunoaie pe stradă, cine fuma lua țigara și o arunca în pungi speciale de gunoi aduse de acasă. Erau familii cu copii, însă nu am gasit amenajată nicio zonă cu baie ecologică!”

Dan Giugula: „Mergând spre Piața Victoriei, am văzut că erau echipați ca la război. După cum se uitau, cred că dacă aș fi salutat cu bună ziua, ar fi fost interpretat ca o provocare.”

Alina Harja, la 16:00, e tot la Antipa „Am căutat un loc mai la umbră, am început să socializăm unii cu alții. Eu am avut două steaguri, al Uniunii Europene și cel românesc. Erau și alți români din diaspora, chiar unul era stabilit în Kuweit”.

Pe la ora 16:00 ajunge în piață și Mihaela Moroșan, cu fiul ei și un grup de 8 prieteni, cu chitara în mână și dorința de a protesta pașnic. „Noi stăteam lângă semafor, tinerii mergeau uneori în față, apoi se întorceau la grup. Eram foarte pașnici și ne temeam că vor fi provocări, de care voiam să ne delimităm. Încă din săptămânile precedente, am văzut pe facebook mesaje violente. Noi, cei din grupul nostru, am reușit să-i calmăm, să le transmitem că nu vrem violență. În ultima vreme însă mesajele de provocare erau din ce în ce mai dese, nu mai dovedeam să le facem față”.

Ore 17:00 „Am început să simțim miros înțepător de gaze”

Magda Nică și prietenii ei ajung în Piața Victoriei pe la ora 17:00: „Prietenii mei din București. Mi-au spus că organizarea era foarte diferită față de alte proteste: două rânduri de garduri, jandarmi grupați pe patru rânduri, cu echipament special. Eu îmi legasem un tricolor la mână, am recunoscut prieteni din Roma. Era un grup venit anume din Elveția, apoi români din Spania, un grup de diasporeni din Alba. Înainte de a pica linia de telefon, am vorbit cu alți prieteni care mi-au spus că s-a publicat că sunt violențe, și că ei nu mai vin. Am stat 2 ore în față la Antipa; de la 17 la 19. Din 30 în 30 de minute, apoi din sfert în sfert de oră, jandarmii au început să de dea cu gaze”.

A.P.: „Pe la ora 17 am început să simțim un miros înțepător de gaze. La început nu am înțeles ce se întâmplă. Am continuat să stăm în piață și să strigăm pașnic. Se simțea o emulație extraordinară. Eram ceva mai în spate de gard și de jandarmi”.

Mihaela Moroșan povestește încercările fiului ei, crescut în Italia, de a merge în primele rânduri, unde erau jandarmii:”S-a dus în față și mi-a spus că pe fețele unor jandarmi se putea citi că le pare rău, că nu vor violență nici ei”

Ore 18:00

La 18:00, Daniela ajunge în piață cu soțul și câțiva prieteni, la Girafă, unde speră să-l întâlnească pe profesorul Mihai Șora. „La Girafă erau copii, se jucau, mi-a părut rău cu nu i-am adus și pe ai mei, însă drumul ar fi fost prea obositor pentru ei. Nu știam ce se întâmplă de cealaltă parte a pieței. Nu mai mergea internetul, auzeam bubuituri și vedeam fum, credeam că sunt petarde. Am început să simt usturime la nas și ochi, însă inițial nu am dat importanță”.

Dan Giugula, împreună cu prietena lui, Irina, sunt lângă Antipa, însă se mută des, căutând zone mai puțin aglomerate. Fără internet și semnal, nu reușesc să se întâlnească cu alți prieteni din Roma. „Din când în când, se simțea un miros înțepător care sosea spre noi și în funcție de cum bătea vântul. Mai departe, apoi, am început să auzim niște bubuituri, ca de grenade”.

Magda Nică: „A fost un episod ciudat în seara aceea. La un moment dat, a venit spre grupul nostru un personaj dubios, a intrat în vorbă cu scuza să ne ceară apă. A început să spună că trebuie să spargem, să rupem, că sunt pietre în piață. I-am spus că nu ne interesează, nu avem venit cu astfel de intenții, să plece să ne lase în pace”.

Roma: protestatarii cântă imnul și vorbesc cu polițiștii

Este ora 17:00 în Italia (18 în România) – circa 20 de protestatari se adună în fața Ambasadei României. Au pancarte, steaguri, un megafon. Câțiva jandarmi italieni sunt poziționați în fața Ambasadei, conform procedurilor în vigoare atunci când au loc manifestații autorizate. Românii încep să cânte imnul, să strige slogane. Ilonka Bumburi: „Am fost tot timpul supravegheați de polițiști italieni, cu care am și vorbit, le-am spus de ce protestăm, mi s-a părut, prin comparație cu ce am văzut pe internet, că aveau un comportament complet opus față de jandarmii de acasă. Am dansat Hora Unirii, am cântat imnul, încercând să dăm un semnal care să ajungă și în România”.

Rodica Ciobotaru: „Am strigat politicienilor din România că țara noastră nu e numai a lor, le-am transmis că diaspora contează. Un moment emoționant a fost când am cântat cu toții imnul, se uitau și italienii de la ferestre. La un moment dat, cineva de la blocurile de rezidenți a scos un furtun și ne-a udat. Da, la mii de kilometri distanță, am fost și noi udați, a fost ca un semn că am fost împreună cu cei de acasă. Însă atitudinea polițiștilor italieni a fost impecabilă, cât am stat acolo, le-am spus ce se întâmplă în România și de ce protestăm. După expresia feței, am înțeles că polițiștii sunt în asentimentul nostru”.

Piața Victoriei ORELE 19:00 / 22:00

Daniela B.: „De la 18:00 până la 22:00 niciun incident major. Oamenii din jur erau pașnici, strigau lozinci, fluturau steaguri”.

Irina Ștefănescu e în față la Muzeul Antipa: „La Antipa, încet încet se aglomera. Sunt puțin claustrofobă și am văzut cum mulțimea continua să fie in ce în ce mai numeroasă. Pe la 19:00, 19:30 au început rafalele puternice de gaze. Nu vrei să știi cum e, ce usturime în ochi. Dan mi-a pus instinctiv șapca peste ochi și gură, însă nu era de ajuns. Mi-am ridicat tricoul, am rămas în sutien, dar singurul lucru la care mă gândeam e să mă apăr cumva. Sunt alergică și m-am gândit că rămân acolo fără să mai pot respira. Eram atunci prin zona Buzești și nu înțelegeam de ce se dă cu gaz. Nu am auzit niciun avertisment. Nu știam ce s-a întâmplat în față, ne ajutam unii pe alții, dădeam cu apă pe față. Oamenii alergau, mame cu cărucioare, copii cu trotinete, biciclete, mi-a fost teamă că ne călcăm în picioare. O usturime teribilă în gât, la ochi. Apoi a urmat al doilea asalt puternic cu gaze”.

Ore 20:00 Magda Nică își amintește: „Am văzut două tipuri de oameni care nu erau ca noi, protestatarii. Unii cu eșarfă în formă, de „V”, acum mă gândesc că erau în civil, alții cu cagule, cu tricouri negre, cu tatuaje. Mergeau toți către Victoriei, erau răspândiți în evantai, nu împreună, ci la 2,3 metri unul de altul”.

„Până pe la 22:00, când au început să plece familiile cu copii, era doar episoade cu gaz, chiar râdeam între noi, că nu ne lăsăm intimidați și continuăm protestul, ce pot să ne facă mai mult de atât. Încă nu știam ce ne așteaptă”, povestește Mihaela Moroșan.

Magda Nica: „Până la ora 21:00, a fost o atmosferă relativ pașnică, chiar faină. Lumea socializa, începeam să ne cunoaștem, era un apus de soare minunat. La ora 21:00, ca de obicei, se aprind luminile de la celulare. Apoi a început să se arunce sistematic către noi cu ceva. Vedeam persoane care veneau către noi la Antipa, fețe ude, ochii roșii. Pe la 21:30 lumea a început să plece, pentru a ajunge la un metrou. Către Romană era mai greu, că era barieră de jandarmi, unii mergeau către Kisselef. La un moment dat, știu doar că am simțit că mi se usucă gâtul, simțeam amețeală, greață, senzații care au durat până azi (15 august, n.r.). Apoi am luat-o la picior pe Kiseleff, către locul unde era parcată mașina noastră. La un moment dat, s-a creat o breșă în cele trei rânduri de garduri ale jandarmilor, au fost date la o parte. Dacă mulțimea voia, ar fi putut să intre ușor peste jandarmi. Dar nu s-a dus nimeni”.

Alina Harja: „În grupul nostru eram cinci persoane, am început să ne îndreptăm spre guvern, la un moment dat ne-am oprit să aprindem luminițele de la telefoanele mobile. Din senin, instantaneu, la 10 metri de noi am auzit o pocnitură și apoi nu am mai avut aer. Nu mai vedeam nimic. Un prieten al nostru avea astm, am început toți disperați să-i căutăm sprayul anti astmatic în rucsac”.

Dan Giugulă povestește: „La um moment dat, auzeam bubuituri și am văzut fum albastru, care se ridica în aer. Ne-am retras spre clădirea unei bănci. Tușeam, era un miros înțepător și simțeam ceva acid în cerul gurii. Dinspre Gara de nord veneau valuri de oameni, ne-am întors în piață. Nu știam ce se întâmplă, nu înțelegeam violența, eram frustrați și înrăiți. Bubuiturile au devenit din ce în mai dese, dacă la început erau o dată la 5, 6 minute, au început să se audă câte 3, 4 pe minut. Erau nori de gaze din ce în ce mai dense. Lumea fugea, vântul aducea gazele către noi, ne opream doar ca să ne spălăm cu apă. Am văzut o mamă cu o fetiță, ea abia respira, dar ținea batista pe fața fetiței”. Si-a amintit de un episod din copilărie. „Aveam opt ani, eram cu tata, la Revoluție si atunci a riscat să moară. A trecut un glonț pe lângă urechea lui, s-a oprit intr-un stâlp. Tata a luat glonțul și mi l-a dat, cald, în mânã, ca sa nu uit acel moment”.

Irina și Dan ajung cu greu spre Gara de Nord. „Erau coloane cu polițiști, jandarmi, am zis că nu mai ieșim vii. Am plecat la timp, înainte de prăpăd”.

„Spre Gara de nord am ajuns pe la 21: 45, mi-am dat seama că am ieșit din zona calamitată, când a reapărut semnalul la telefon. Imediat ce am putut, am sunat-o pe mama să-i spun că sunt bine” adaugă Dan Giugula.

„Acasă, la televizor, am auzit că au fost avertismente, completează Irina -rachete portocalii. Eu nu am învățat la școală ce e un avertisment cu rachetă portocalie. Dar la niciun megafon cât am stat eu acolo nu ne-au avertizat ce urma să se întâmple.”

Ore 22:00

Daniela: „Eram înghesuiți de nu puteai arunca un ac. Se formaseră două coridoare dinspre piață, de unde veneau oameni tușind, cu ochii rosii. Aflasem că stațiile de metrou Victoriei și Aviatorilor au fost închise, nu știam cum să ne întoarcem acasă. Pe la 22:30, din senin, ne-am trezit cu jandarmeria năvălind efectiv în mijlocul nostru, cu cai și câini care lătrau pe sub botnițe. A fost teribil. Momente de groază. Nu era loc să fugi, am început să ne împingem speriați, oamenii au început să huiduiască, să înjure. Dar absolut nimeni nu i-a lovit pe jandarmi. Au stat câteva minute, apoi când au plecat, au dat cu sprayuri sau gaze din greu. Nu mai puteam respira, am început să tușim toți, am simțit usturimea până în stomac”.

„Pe la 21:50 alergam pe Kiseleff, am văzut jandarmi călare și un șir de circa 10 dube negre, cu geamuri închise la culoare. Ca la comandă, s-au deschis ușile și au ieșit jandarmii îndreptându-se către Victoriei. Băteau pe cine le stătea în cale, fugăreau protestatarii”- povesteste Magda Nica.

Alina Harja: „Au început cu petarde, din ce în ce mai dese. Aveam ochii încețoșați, a căzut o grenadă lacrimogenă la 10 metri, se arunca fără discernământ, în toate direcțiile. Când a căzut, în timp real am rămas fără respirație. A fost ca un film horror. Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că situația se putea gestiona de după amiază, când erau doar 1000 de oameni în piață și violenții se puteau extrage din grup”.

Ore 23:00

Daniela pleacă spre casă, împreună cu soțul și prietenii: „Din spate se auzeau bubuituri, piața e inflamată. Mi-a fost frică. Restul e istorie”.

A. P. : „Pe la 23 am văzut o busculadă în zona gardului de protecție și dintr-odată am observat un nor uriaș de gaze și apă. Rafalele se repetau la foarte scurt timp. Nu mai puteam respira. Lângă mine erau și câteva mame cu copii. Am luat-o la fugă, piața a rămas aproape goală. Am încercat să scot telefonul, să filmez, dar nu am putut. Unii oameni s-au așezat pe jos. La un moment dat, ne călcam unii pe alții, în încercarea de a scăpa din locul acela. A fost îngrozitor! Nu prea mai știu ce s-a întâmplat, între țipete și lovituri, am căutat o străduță pe care să fug, și am alergat spre casă”.

Mihaela Moroșan se afla în prima linie, lângă jandarmi, când a început evacuarea în forță a pieței. „Lângă garduri, erau huligani, eram și eu însămi în măsură să-i identific, să-i recunosc. Însă nu au fost scoși din grup, izolați. Știu ce înseamnă manifestații în Italia, unde grupurile violente sunt izolate, dar ce s-a întâmplat aici a fost complet fără sens. Eram la 3, 4 metri de gard cand au început să vină spre noi, să ne despartă, să ne împingă spre străzile laterale. Unii protestatari au fugit către o stradă mai larg, cea de lângă Antipa în schimb e strâmtă. Ne fugăreau cu lacrimogene. Apoi, ne-au prins ca într-o capcană, pentru că din față ne așteptau cu cai și câini fără botniță, anume ca să ne facă să simțim teroarea. Eu nu urlu de obicei, însă am început să urlu: „Să vă fie rușine”, eram prinși între mascați, cai și jandarmi cu lacrimogene, bastoane ce cădeau din toate părțile. Am găsit o bucată de gard ruptă și am sărit într-o curte, încercam să ieșim din capcană. Era curtea unui spital, pe Mihalache. Puțin mai încolo, au început să dea foc la tomberoane, nu știu cine. Am stat o oră în curtea spitalului, ascunși, așteptând să se termine iadul. Auzeam pocnituri, urlete, plânsete. Nu am trecut în viața mea prin așa ceva. Mi se părea o eternitate cât am stat acolo, 8 persoane, în curtea spitalului. Apoi a ieșit un doctor și a început să urle la noi, să ieșim de acolo, că sună la poliție. Ne simțeam ca picați din lac în puț, nu îmi închipuiam ca noi, oameni serioși, să ajungem să trăim așa ceva!”

Într-un târziu, Mihaela, fiul și prietenii ei au reușit să iasă de unde s-au ascuns: „Pe Mihalache era liber, manifestanții fuseseră toți împrăștiați. Era ora 2 noaptea”

CE URMEAZĂ? „Frica noastră a trecut. Diaspora există”

Daniela: „Am trăit emoții greu de descris, diametral opuse: „Am plâns de gaze, de ciudă, de neputință, dar am văzut în jurul meu oameni frumoși, copii, tineri, bătrâni, veniți cu inima în palmă și cu steagurile pe umeri. Apoi frica, irealul, pe care, deși îl vedeam și îl respiram, nu îmi venea să cred”.

Alina Harja: „Suntem in Europa, însă cei de la putere nu respecta valorile europene. Am vorbit cu exponenți ai stângii din Italia, unii din ei de mult timp vor să se delimiteze de colegii lor romani, la fel si in mișcarea SD europeană. Protestul a avut un efect pozitiv, s-a văzut că noi, diaspora, suntem atunci cand trebuie”.

Irina Ștefănescu: „Frica noastră a trecut, la fel și emoțiile. Dar am simțit că acolo sus, la cei care conduc, se simte frica cărora le tremură scaunul. De acum, românii din diasporă vor avea mai mult curaj să vină la alegeri. Acolo, în piață, s-a găsit om cu om, s-au adunat și s-au cunoscut oameni cuminți, cu spirit civic și hotărâți”.

Dan Giugula: „Intenția lor a fost să ne dezbine, dar efectul a fost exact opusul. Nu sunt de acord cu violența, de nicio parte. Dacă noi am fi fost violenți în prima zi, a doua zi echipamentele ca la război și precauțiile ar fi fost justificate, cu prezență de scutieri, polițiști, jandarmi. În schimb, a fost contrariul: a doua zi, noi am fi fost motivați, însă s-a văzut că oamenii sunt pașnici”.

Pentru Magda Nică, a fost „un nivel de reacție de oroare, dar și mai incredibil a fost lipsa de reacție a autorităților față de violențe, vidul de comunicare ce a urmat”. Spune ca mitingul a fost un succes pentru efectele pe care le-a avut: „Eu nu am ieșit să dăm jos guvernul. Au câștigat, să guverneze, pentru că au sunt și oameni pregătiți, sunt și oameni care știu să vorbească corect românește. Dacă nu sunt capabili să guverneze, să o spună clar și să se găsească alternative democratice. Cum se va prezenta România acum, când urmează să președinția UE? Mă îngrozesc când mă gândesc la cum se vor descurca traducătorii la întâlnirile europene!”

„Da, protestul din 10 august și cele care au urmat au schimbat ceva, – spune Mihaela Moroșan. Am ieșit și a doua zi, am protestat pașnic, așa cum am vrut și vineri. Eu nu am venit să dăm jos guvernul, ci să plece corupții, vrem să ajutăm ca România să crească. Într-un fel, ne-am simțit ca niște mici eroi care au reușit să transmită ceva. Diaspora se poate uni. „Am luat-o pe cocoașă”, însă s-a văzut că sunt persoane capabile în afară. E adevărat, nu sunt lideri în diaspora, mi-aș dori să fie. Ne miram să vedem tot felul de lideri autointitulați că vorbesc în numele nostru. Nu mă reprezintă ei, însă cu toții, în numele fiecăruia, am atras atenția că diaspora există”.