Sari direct la conținut

Trafic rutier blocat pe Valea Oltului, în județul Vâlcea, din cauza apei strânse pe carosabil

HotNews.ro
Valea Oltului, Foto: Agerpres
Valea Oltului, Foto: Agerpres

Traficul rutier este blocat pe Drumului Naţional 7 – Valea Oltului, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, în localitatea Călimăneşti, din cauza apei acumulate de la precipitaţiile abundente şi a aluviunilor scurse de pe versanţi, transmite Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat că traficul rutier va fi deviat pe DN 7CC, centura de ocolire a localităţii Călimăneşti, după ce pe Valea Oltului nu se mai poate circula din cauza inundațiilor.

Mai mulți pompieri militari şi civili intervin, marți, pentru asanarea apei strânse pe carosabil.

Tot în judeţul Vâlcea, în localitatea Alunu, râul Olteţ a ieşit din matcă şi pune în pericol trei gospodării.

Judeţul Vâlcea se numără printre cele trei judeţe în care a fost instituit codul roşu privind scurgeri importante de pe versanti, torenţi, pâraie, niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol, în bazinele hidrografice ale râurilor Olteț, Cerna si Olt, între orele 9.30- 20.00. Celelalte două judeţe aflate sub avertizare sunt Gorj şi Argeş.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro