Rezultate Evaluarea Națională 2018 București: 53 de elevi au obținut media 10 la evaluarea națională
Rezultatele Evaluării Naționale 2018 au adus 53 de medii de 10 în București. Este vorba despre absolvenți de clasa a VIII-a care au luat nota 10 și la examenul de Matematică, dar și la Limba și literatura română. Notele de la Evaluarea Națională 2018 au fost publicate pe evaluare.edu.ro. Rezultatele sunt afișate și la avizierele școlilor. Elevii care sunt nemulțumiți de notele pe care le-au luat pot să depună contestații până la ora 19:00, iar rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 23 iunie.
Vezi aici lista elevilor din București care au luat media 10 la Evaluarea Națională 2018
Părinții pot să ceară comisiei județene de examen să vadă lucrările propriului copil, dar numai după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2018, după soluționarea contestațiilor. “La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal”, mai spune legislația. Această cerere de vizualizare a lucrării copilului nu poate conduce, însă, nici la recorectare, nici la modificarea notelor.
Rezultate Evaluarea Nationala 2018 pe Judete – Listele complete cu note
Calendar Evaluarea Națională 2018
4 – 8 iunie 2018Înscrierea la evaluarea națională
8 iunie 2018 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
11 iunie 2018Limba şi literatura română – examen scris
13 iunie 2018 Matematică – examen scris
14 iunie 2018Limba şi literatura maternă – examen scris
19 iunie 2018 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
19 iunie 2018Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)
20 – 22 iunie 2018Soluţionarea contestaţiilor
23 iunie 2018Afişarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2018 după soluţionarea contestaţiilor
Cum se rezolvă contestațiile
La contestații, “notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. În situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este transmisă spre reevaluare altor doi profesori evaluatori. Nota finală, urmare a reevaluării în etapa de soluționare a contestației, este calculată din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note/valori centrale”, se arată în același ordin. Această notă nu mai poate fi modificată.
Ordinul care stabilește această procedură de corectare este semnat de fostul ministru Liviu Marian Pop.
Descarcă de aici Metodologia de organizare a Evaluării Naționale, care se aplică și în 2018
Rezultatele de la Evaluarea Națională din ultimii 14 ani
Numarul elevilor cu note peste 5, la examenele din 2004 – 2017:
- 2017 – 77% (76,9% înainte de contestații) sursa
- 2016 – 75% din totalul celor au prezenți la examen
- 2015 – 79,36% ( 79,3% inainte de solutionarea contestatiilor)
- 2014 – 71,12% (70,78 % inainte de solutionarea contestatiilor)
- 2013 – 75,89% / Al doilea an cu camere video, primul cu acuzatii ca subiectele sunt simple
- 2012 – 66,12% / Primul an in care au fost introduse camere video la evaluare
- 2011 – 81,79%
- 2010 – 85,97%
- 2009 – 88,90%
- 2008 – 89,93%
- 2007 – 77,96%
- 2006 – 67,16%
- 2005 – 62,39%
- 2004 – 71,38%
(Sursa)
Rezultatele de la Simularea de anul acesta a examenelor de Evaluare Națională au arătat următoarea situație: 63,1% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note peste 5 la simularea examenului de Limba și literatura română, 33,1% la Matematică și 82,6 la suta la Limba maternă.
Date statistice despre evaluarea națională de anul trecut
La Evaluarea Națională 2017, au fost 297 de medii generale 10. Cei mai mulți absolvenți de clasa a VIII-a care au luat 10 pe linie la examenele de anul trecut au fost din Iași (38 de elevi).
În ceea ce privește notele pe discipline de examen, la Evaluarea trecută au fost 1.745 de note 10 la Limba română și 4.450 la Matematică, potrivit statisticilor anunțate de Ministerul Educației.
Anul trecut, au fost depuse 14.027 de contestaţii, adică 4,83% din totalul lucrărilor susţinute. Cele mai multe contestații au fost la Limba și literatura română.
Topul județelor cu medii peste 5, raportat la numărul de copii înscriși la examen*:
- Brăila (92,5%)
- Cluj (90%)
- Prahova (87,6%)
- Bucureşti (87,2%)
- Galaţi (85,6%)
Cele mai slabe rezultate de anul trecut (cu rate scăzute ale mediilor peste 5):
- Giurgiu (61,1%)
- Teleorman (63,5%)
- Harghita (67,9%)
- Mehedinţi (68,1%)
* Amintim că Asociația Human Catalyst a arătat public cum fentează unele școli “rușinea de la Evaluarea Națională”: descurajează elevii cu rezultate slabe să se prezinte la examen, pentru ca media să fie mare.
“Cel mai reprezentativ exemplu în acest sens este ilustrat în cazul unităților de învățământ din județul Brăila. Deși aici în 2016-2017 nota medie la evaluarea națională a fost a doua cea mai mare din țară (7,29), după Municipiul București (7,35), ponderea elevilor din clasa a 8-a care nu au susținut evaluarea națională a fost cea mai crescută din România (36,5%), mai mult cu 3 procente față de anul școlar anterior”, susține Asociația Human Catalyst. Detalii aici
De altfel, Ministerul Educației a anunțat an de an rata de participare la examenele Evaluării Naționale prin raportarea elevilor prezenți la cei înscriși la examen, nu la cei care au început clasa a VIII-a în septembrie.
În 2017, șase elevi au fost eliminaţi din examene, pentru că au încercat să copieze (Sursa datelor de anul trecut).
Notele obținute de elevi la Evaluarea Națională contează în admiterea la liceu. Media de admitere la liceu este formată din media generală la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a (80%) şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).
Înscrierea în clasa a IX-a a absolvenţilor de gimnaziu se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opţiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv și în limita locurilor aprobate, prin planul de şcolarizare, pentru unităţile şcolare finanţate de la bugetul de stat.
Calendar admitere la liceu 2018
29 iunie – 3 iulie 2018Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a
29 iunie – 3 iulie 2018Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fişele de înscriere
30 iunie – 4 iulie 2018Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
9 iulie 2018 Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a
Afişarea la școlile gimnaziale a listei cu locurile neocupate la liceele din județ
10 – 13 iulie 2018 Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi
Citește și:
- Barem Matematică Evaluarea Națională 2018
- Mesajul unui medic, către părinții cu copii în examenele de Evaluare Națională 2018: Fiți alături de copiii voștri și, indiferent de rezultate, nu treceți cu ghetele alea butucănoase peste sufletele lor
- Admitere liceu 2018 Topul liceelor din București, în funcție de media ultimului admis de anul trecut la Matematică-Informatică