Primaria Capitalei va reconstrui Monumentul Infanteriei
Primaria Capitalei va reconstrui Monumentul Infanteriei, dezafectat in 1939, apoi disparut, potrivit unui proiect adoptat miercuri de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Proiectul, initiat de consilierii PNL, nu precizeaza cat va costa statuia.
Monumentului Infanteriei a fost opera sculptorului Ion Jalea. Constructia lucrarii a fost initiata in 1922, de catre un grup de ofiteri infanteristi, supravietuitori ai razboiului, ca omagiu adus camarazilor de arme, cazuti la datorie, in slujba patriei. Regele Ferdinand a dat Inalta Sa aprobare pentru realizarea Monumentului Infanteriei, iar A.S.R., Pricipele Carol a fost Presedintele Primului Comitet al Monumentului Infanteriei. Inaugurat in anul 1936, monumentul a fost dezasamblat in anul 1939, iar in conditiile declansarii celui de-al Doilea Razboi Mondial relocarea si refacerea edificiului a devenit imposibila.
Monumentul Infanteriei, o constructie de mari dimensiuni, era compus dintr-un obelisc inalt din marmura avand de-o parte si de alta un pluton militar alcatuit din 14 infanteristi aflati intr-o actiune ofensiva.
„In aceasta perioada, cand comemoram Centenarul Primului Razboi Mondial si al Marii Uniri de la 1918, reconstructia Monumentului Infanteriei se impune ca o datorie de onoare, de celebrare a eroismului si jertfei soldatilor care au luptat in Marele Razboi pentru realizarea Romaniei Mari. Arma Infanteriei s-a infiintat la noi in anul 1830, iar in Primului Razboi Mondial a constituit 80 % din totalul fortelor participante la lupte, multe din unitatile si drapelele sale fiind decorate cu Ordinele „Steaua Romaniei” sau „Mihai Viteazul”, pentru victoriile de pe campul de lupta. Chiar daca in primavara anului 2000, pe locul fostului Monument al Infanteriei, a fost ridicat un nou monument dedicat infanteriei romane, avandu-l ca autor pe sculptorul Ioan Bolborea, format dintr-o coloana din bronz inalta de peste 10 metri, ce omagiaza jertfa eroilor infanteristi, consideram important actul de recuperare a efortului contemporanilor participanti la luptele greilor ani ai Primului Razboi mondial, care au proiectat si sustinut Monumentul Infanteriei, prin reconstructia monumentului initial, dedicat sacrificiilor soldatilor infanteristi pe altarul patriei”, spun initiatorii proiectului.
Acestia propun ca monumentul sa fie amplasat la intersectia strazii Stirbei Voda cu Calea Plevnei. ¬