Invizibilii. Vor să muncească, dar nu au unde. Cine sunt șomerii involuntari de peste 55 de ani

​„Eu pot să muncesc și să învăț repede, sunt un om pe care te poți baza,” spune Elisabeta, care are puțin peste 55 de ani și este din Vaslui. Elisabeta face parte dintre cei peste 45.000 de șomeri cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani, adică aproximativ 17% din totalul șomerilor din România și care reprezintă o categorie vulnerabilă a societății românești. Așa reiese din studiul „Invizibilii”, lansat de Provident ca parte a unui demers mai amplu dedicat sprijinirii grupurilor vulnerabile din România.

În fapt, este vorba despre o categorie de oameni care ar avea încă multe de oferit societății, dar care se află în situația de a nu avea suficiente ocazii să o mai facă. „Iau fiecare zi așa cum vine, că eu mi-s așa, mai tare de felul meu. Nu mă enervez niciodată, nici nu mă supăr. Încerc să găsesc o cale ca să rezolv ce am de rezolvat,” spune Elisabeta. După ce a lucrat 18 ani ca asistent maternal, a trebuit să plece din țară, căutându-și de lucru în altă parte a lumii.

La 47 de ani, în Anglia, Elisabeta a rămas însărcinată. Viața i-a fost dată peste cap, nu se aștepta să mai aibă copii și nici nu credea că i s-ar mai putea întâmpla vreodată. A născut o fetiță, însă după un an și jumătate de la acest moment, partenerul ei a murit și a rămas singură, așa că a trebuit să vină înapoi în România. „Am avut probleme mari cu fostul soț, povestește ea. A trebuit să plec din țară, nu se mai putea. Așa am ajuns în Anglia, unde am găsit un loc de muncă la un hotel. Am cunoscut și un om bun cu care am avut o relație frumoasă. Viața era bună, aveam liniște, dar… bărbatul a murit și eu am rămas singură cu un copil mic.”

Micuța Ana nu este singurul copil al Elisabetei. Pentru că acum 30 de ani medicii i-au spus că nu poate face copii, a decis să înfieze. L-a adoptat și l-a crescut pe Radu, care acum e la casa lui. Însă când Radu avea 7 ani, diagnosticul de infertilitate al Elisabetei a fost contrazis. A rămas însărcinată, deși teoretic știa că nu i se poate întâmpla. L-a născut pe Mihai după o sarcină grea, suferind pe masa de nașteri ore în șir, trecând aproape de moarte. Dar și l-a dorit atât de tare, încât nu a contat. „Puteam să și mor, nu-mi păsa, spune Elisabeta. Mi l-am dorit mai mult decât vă puteți imagina.”

Vârsta îngreunează găsirea unui loc de muncă, mai ales pentru femei

„De când m-am întors în România, nu-mi mai găsesc de lucru, ne spune Elisabeta. Mihai, care, cât am fost eu plecată din țară a rămas cu fostul soț, este la Liceul Sportiv, are nevoie de bani, asta mică a intrat la școală, iar eu am o vârstă, cum să mă descurc? Fac și eu ce pot!”

Ca multe alte femei din segmentul ei de vârstă, Elisabeta nu-și găsește un loc de muncă. Datele spun că există diferențe semnificative de gen, rata ocupării în rândul femeilor fiind mult mai mică decât cea în rândul bărbaților. Vârsta îngreunează găsirea unui loc de muncă mai mult pentru femei (63%) decât pentru bărbați (37%), după cum reiese din studiulInvizibilii.

Celor trecuți de 55 de ani care și-au pierdut locurile de muncă și care au devenit șomeri involuntari, li se spune că sunt depășiți și că nu au competențe sau abilități potrivite pentru job-urile de astăzi. Doar 27% dintre ei aleg ca soluție reconversia profesională, restul se bazează pe subvențiile de la stat. Există însă, în același timp, și o reticența din partea mai multor angajatori de a aduce în companii persoane peste o anumită vârstă. Acest tip de discriminare apare destul de subtil în interacțiunile cu angajatorii. Lor nu li se spune, de obicei, direct, că nu pot fi angajați, ci sunt întrebați uneori de vârstă, încă de la interacțiunile telefonice.

Elisabeta a depus CV-uri la o stație de combustibili din oraș, la o fabrică de pâine și la un magazin. Nu a primit niciun răspuns. „Sunt gata să învăț orice, eu fur meseria imediat! Am făcut cursuri de mediator școlar, am luat 9,75, am făcut cursuri de contabilitate, am terminat cu 9,50… dar nu mi-am găsit de lucru, că nici cei cu facultate nu-și găsesc pe aici de muncă, darămite eu.”

Cel mai mult i-a plăcut să muncească la un punct de schimb valutar. „Ce mult mi-a plăcut, am învățat cu drag… dar, când să rămân acolo, s-a închis punctul și nu am mai avut ce să fac. Dar îmi plăceau socotelile și înțelegeam tot ce trebuia să fac! Acum fac cursuri de croitorie, poate am noroc de data asta,” spune Elisabeta.

Norocul este invocat deseori de Elisabeta, care spune că se simte invizibilă pentru societate și că numai Dumnezeu știe ce o să i se întâmple mai departe. „Dacă nu ar fi credința, spune ea, nu știu ce aș face.” Nu știe ce pensie va avea, așa cum nu știu 50% dintre românii de peste 55 de ani și nici nu-și pune problema. „Știu eu dacă apuc? Nici nu m-am gândit la pensie.

Și, deși 6 din 10 români se auto-evaluează negativ din punctul de vedere al importanței pentru societate, Elisabeta spune că, dacă i s-ar da ocazia să muncească și să arate ce știe să facă, atunci ea ar demonstra că este un cetățean important.

Ca ea sunt mulți alți oameni care au determinarea să facă ceva și care ar avea nevoie de o abordare mai incluzivă din partea tuturor actorilor sociali. Așa cum reiese și din studiu, soluții ar exista pentru aceste categorii de români vulnerabili din care face parte și Elisabeta, dar este nevoie de o schimbare sistemică. Ce lipsește chiar mai mult decât finanțarea este o viziune pe termen lung și capacitățile relevante în sectorul social. Invizibilii au dreptul să trăiască într-o lume mai bună, așa cum spune și Elisabeta: „Cum să nu mă simt importantă? Ce, eu nu sunt om? Cine știe câți bani am eu în buzunar? Nu prea am, e drept, dar așa de tare aș vrea să am ocazia să câștig mai mulți pe forțele mele și să-mi fie mai bine.”

Pentru șomerii involuntari precum Elisabeta și pentru alți „invizibili” (familiile monoparentale, pensionarii în prag de sărăcie, fermierii de subzistență, micii antreprenori sau muncitorii la negru) Provident a dezvoltat programul „Invizibilii”, prin intermediul căruia își dorește să dea o mână de ajutor în găsirea de soluții la problemele acestor oameni nevăzuți de societate. Pe platforma asociată programului, oamenii au posibilitatea de a găsi informații și resurse utile, din surse guvernamentale sau oferite ONG-uri dedicate fiecărei categorii vulnerabile. Resursele le sunt folositoare atât celor care se află în categoriile invizibile, cât și celor care pot, în acest fel, să afle cum să-i ajute, să-i înțeleagă, pe scurt, cum să-i vadă pe acești oameni cu atenție și empatie.

Articol susținut de Asociația Provident pentru Educație