Sari direct la conținut

​Blocaj straniu ANI, intrebata daca Adrian Curaj e in conflict de interese ca membru remunerat al Academiei lui Oprea si ca ministru care aproba bugetul institutiei: Nu putem emite un punct de vedere

HotNews.ro
Adrian Curaj, Foto: Agerpres
Adrian Curaj, Foto: Agerpres

Agentia Nationala de Integritate anunta ca nu poate „emite un punct de vedere temeinic documentat cu privire la posibilitatea existentei unui conflict de interese” in ce il priveste pe ministrul Educatiei, Adrian Curaj. Raspunsul a fost trimis de ANI la solicitarea HotNews.ro, care a intrebat daca Adrian Curaj este in conflict de interese ca membru care primeste indemnizatie de la Academia lui Oprea si ca ministru ordonator de credite pentru aceeasi Academie.

HotNews.ro a intrebat oficial Agentia Nationala de Integritate (ANI), pe 26 ianuarie 2016, daca Dan Mihalache – consilier prezidential, Vasile Dincu – ministru si Adrian Curaj – ministru se afla in stare de incompatibilitate, avand in vedere ca sunt si membri remunerati ai Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN). Solicitarea a fost trimisa dupa ce presa a semnalat ca cei trei sunt membri ai Academiei lui Oprea (detalii aici).

In cadrul aceleiasi solicitari trimise acum doua saptamani, HotNews.ro a intrebat daca ministrul Educatiei, Adrian Curaj, se afla in situatie de conflict de interese. Euractiv.ro a scris pe larg despre faptul ca Adrian Curaj este membru al ASSN, ca primeste o remuneratie de la aceasta institutie, dar ca este si ordonator principal de credite, din pozitia de ministru.

In raspunsul trimis HotNews.ro, Agentia Nationala de Integritate anunta ca Dan Mihalache, Vasile Dincu si Adrian Curaj nu sunt in incompatibilitate. Agentia explica acest „verdict”, argumentand astfel: „avand in vedere ca noul Cod civil interzice analogia precum si faptul ca incompatibilitatile sunt de stricta interpretare iar functia de membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale nu se incadreaza in niciuna dintre ipotezele prevazute de legiuitor la art. 84 din Legea nr. 161/2003, opinam ca detinerea simultana a functiei de ministru in Guvernul Romaniei sau consilier prezidential si a calitatii de membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale nu genereaza o situatie de incompatibilitate„.

  • UPDATE 14 februarie 2016: Adrian Curaj, ministrul Educatiei, a publicat pe site-ul ministerului un punct de vedere din decembrie 2015 al Agentiei Nationale pentru Integritate (ANI), semnat de Bogdan Stan, astazi presedintele institutiei – care spune ca „exercitarea simultana a functiilor de viceprim-ministru respectiv ministru si a calitatii indemnizate de membru titular ai Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale nu este de natura sa genereze o situatie de incompatibilitate„. Punctul de vedere a fost cerut de Toma Gheorghe, secretar general al ASSN, dupa cum reiese din adresa publicata pe edu.ro. Acest punct de vedere concorda cu cel trimis de ANI la solicitarea HotNews.ro.

Aceeasi Agentie, al carei scop potrivit actelor normative este „asigurarea integritatii in exercitarea demnitatilor si functiilor publice”, spune in cazul ministrului Curaj ca nu poate emite un punct de vedere. Ce raspunde ANI la intrebarea privindu-l pe Adrian Curaj:

  • Avand in vedere ca situatia de conflict de interese nu rezulta in mod automat din detinerea simultana a functiei de ministru al educatiei si membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, nu putem emite un punct de vedere temeinic documentat cu privire la posibilitatea existentei unui conflict de interese„.

Tot ANI, un paragraf mai sus, spune ca „pentru existenta unui conflict de interese, asa cum rezulta din textele legale anterior mentionate, este necesar ca demnitarul sa emita un act administrativ, sa incheie un act juridic ori sa ia sau sa participe la luarea unei decizii in exercitarea functiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de gradul I„.

Precizam ca in alte situatii de acest gen, ANI a comunicat presei fie ca se autosesizeaza, fie ca sunt cercetari in curs si vor anunta decizia la finalul acestora, dar niciodata ca se afla in imposiblitatea de a stabili daca o persoana este sau nu in conflict de interese.

Amintim ca legea bugetului de stat pe anul 2016 prevede, la articolul 59 aliniatul (1), ca „in anul 2016, prin derogare (…),sumele alocate de la bugetul de stat Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale sunt cuprinse in anexa nr. 3/25 a Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, la capitolul 53.01 ‘Cercetare fundamentala si cercetare dezvoltare’, titlul 51 ‘Transferuri intre unitati ale administratiei publice‘”.

  • Anexa nr. 3/25 a Ministerului Educatiei prevede un buget pe 2016 de 84.828 mii lei, deci de aproape 85 de milioane de lei
  • UPDATE 13 februarie 2016: Intr-un raspuns la solicitarea HotNews.ro, Ministerul Educatiei anunta urmatoarele: 
  • Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice nu detine lista membrilor Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN) si nici informatii despre componenta adunarii generale, a consiliului stiintific ori a biroului executiv al consiliului stiintific. Aceste informatii trebuie solicitate institutiei in cauza, care are o organigrama si un stat de functii proprii. Pentru anul 2016 subventia financiara pe care MENCS o aloca ASSN este de 1.411 mii lei. Prin urmare, suma vehiculata de dumneavoastra – 84.828 mii lei – este eronata, intrucat titlul VI – TRANSFERURI INTRE UNITATI ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE (http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget2016/Ministerul_Educatiei_Nationale.pdf) – vizeaza un buget cumulat al mai multor institutii, nicidecum exclusiv bugetul ASSN.”

Ministrul Educatiei, in acest caz Adrian Curaj, este in consecinta ordonator de credite pentru ASSN, dar primeste sau a primit si o indemnizatie de la aceeasi ASSN, al carei membru este din 2015, potrivit propriilor sale declaratii.

Pe 20 ianuarie 2016, Adrian Curaj declara:am devenit membru al acestei institutii in 2015, in perioada in care Presedinte al Academiei era actualul ambasador al Romaniei in SUA, domnul George Maior. (…) Nu am ascuns acest lucru, informatia se regaseste in declaratia mea de interese. De la numirea mea ca ministru al Educatiei Nationale, am donat banii primiti din calitatea de membru al ASSN si voi face in continuare acest lucru.” (sursa)

Pe 4 februarie 2016, intrebat de reporterul HotNews.ro daca se afla in conflict de interese, Adrian Curaj a raspuns:am primit lucrul acesta cat n-am fost ordonator de credite. Dar asta ar insemna ca ministrul este in conflict de interese si cu universitatea in care preda, pentru ca am dreptul sa predau chiar daca m-am suspendat (…). Cred ca nu se pune problema, cred ca este o exagerare. Eu am cerut organelor abilitate sa imi spuna daca sunt in conflict de interese inainte, si nu sunt in conflict de interese, dar este important ca dupa acest moment, dupa ce am fost ministru, corespunzator perioadei cat am fost ministru am donat si am solicitat si intreruperea definitiva, ca sa nu mai apara discutii. Am solicitat sa nu mai fiu platit” (sursa).

Solicitarea HotNews.ro

HotNews.ro a trimis o solicitare oficiala Agentiei Nationale de Integritate, pe 26 ianuarie 2016, in care a intrebat urmatoarele:

I. Ati constatat sau exista o stare de incompatibilitate intre functiile detinute de urmatorii?

1. functia de consilier prezidential detinuta de Sorin-Dan Mihalache si cea de membru remunerat al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN), potrivit declaratiei sale de avere.

2. functia de ministru detinuta de Vasile Dincu si cea de membru fondator si membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN), potrivit declaratiei sale de interese

3. functia de ministru detinuta de Adrian Curaj si cea de membru remunerat al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN), potrivit declaratiei sale de interese

II. De asemenea, in ceea ce il priveste pe ministrul Educatiei, Adrian Curaj, acesta a declarat public ca primeste o remuneratie pentru pozitia de membru al ASSN, pe care o doneaza. Avand in vedere ca legea bugetului pe 2016 prevede ca, „prin derogare (…), sumele alocate de la bugetul de stat Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale sunt cuprinse in anexa nr. 3/25 a Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice” (sursa si detalii) si ca el insusi, fiind ministru al Educatiei, este ordonator principal de credite – se afla Adrian Curaj in conflict de interese?

Raspunsul trimis de Agentia Nationala de Integritate, la solicitarea HotNews.ro:

Nr.1599/29.01.2016

Doamnei Raluca Pantazi

Reporter HotNews.ro

Stimata doamna,

Urmare a adresei dumneavoastra inregistrata la Agentia Nationala de Integritate cu nr. 1440/27.01.2016, va comunicam urmatoarele:

1. Situatia de fapt analizata: daca exista o stare de incompatibilitate intre functiile detinute de urmatorii demnitari:

a) functia de consilier prezidential detinuta de Sorin-Dan Mihalache si cea de membru remunerat al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN);

b) functia de ministru detinuta de Vasile Dincu si cea de membru fondator si membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN);

c) functia de ministru detinuta de Adrian Curaj si cea de membru remunerat al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN);

De asemenea, avand in vedere ca legea bugetului pe anul 2016 prevede ca, „prin derogare (…), sumele alocate de la bugetul de stat Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale sunt cuprinse in anexa nr. 3/25 a Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice” si ca Adrian Curaj, fiind ministru al Educatiei, este ordonator principal de credite – se afla acesta in conflict de interese?

2. Dispozitii legale aplicabile:

In conformitate cu prevederile art. 84 si art. 86 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare:

Art. 84

(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu:

a) orice alta functie publica de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator ori a altor situatii prevazute de Constitutie;

b) o functie de reprezentare profesionala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial;

c) functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice;

d) functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale prevazute la lit. c);

e) functia de reprezentant al statului in adunarile generale ale societatilor comerciale prevazute la lit. c);

f) functia de manager sau membru al consiliilor de administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale;

g) calitatea de comerciant persoana fizica;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) o functie publica incredintata de un stat strain, cu exceptia acelor functii prevazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte.

(2) Functia de secretar de stat, functia de subsecretar de stat si functiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei functii publice de autoritate, precum si cu exercitarea functiilor prevazute la alin. (1) lit. b) – i).

(3) In mod exceptional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor prevazute la alin. (1) si (2) ca reprezentanti ai statului in adunarea generala a actionarilor ori ca membri in consiliul de administratie al regiilor autonome, companiilor sau societatilor nationale, institutiilor publice ori al societatilor comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, de interes strategic sau in cazul in care un interes public impune aceasta.

(4) Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat si persoanele care indeplinesc functii asimilate acestora pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice.

Art. 86

(1) Persoana care exercita una dintre functiile publice de autoritate prevazute la art. 84 si 85 este obligata, la data depunerii juramantului sau, dupa caz, la data numirii in functie, sa declare ca nu se afla in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de lege.

(2) In cazul in care, in timpul exercitarii functiei publice de autoritate prevazute la art. 84 si 85, apare unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de lege, se procedeaza dupa cum urmeaza:

a) pentru functia de prim-ministru, ministru si ministru delegat, se aplica dispozitiile corespunzatoare din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor;

b) pentru functia de secretar de stat, subsecretar de stat si functiile asimilate acestora, precum si pentru functia de prefect si subprefect, constatarea cazului de incompatibilitate se face de ministrul administratiei publice, care il va informa pe primul-ministru, pentru a dispune masurile necesare.

In conformitate cu prevederile art. 72 si art. 73 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare:

Art. 72

(1) Persoana care exercita functia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau functii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligata sa nu emita un act administrativ sau sa nu incheie un act juridic ori sa nu ia sau sa nu participe la luarea unei decizii in exercitarea functiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de gradul I.

(2) Obligatiile prevazute in alin. (1) nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

Art. 73

(1) Incalcarea obligatiilor prevazute in art. 72 alin. (1) constituie abatere administrativa, daca nu este o fapta mai grava, potrivit legii.

(2) Actele administrative emise sau actele juridice incheiate prin incalcarea obligatiilor prevazute in art. 72 alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta.

In conformitate cu prevederile art. 100 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare:

Art. 100

(1) Consilierilor prezidentiali si consilierilor de stat din Administratia Prezidentiala li se aplica dispozitiile art. 72 si regimul incompatibilitatilor prevazut in prezentul titlu pentru ministri si, respectiv, secretari de stat.

(2) Consilierii prezidentiali si consilierii de stat din Administratia Prezidentiala pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice.

(3) Dispozitiile art. 73 si 74 se aplica in mod corespunzator si persoanelor prevazute la alin. (1) de catre Presedintele Romaniei.

(4) Procedurile de constatare a incompatibilitatilor pentru persoanele prevazute la alin. (1) sunt cele stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare al Administratiei Prezidentiale.

In conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea nr. 56/2012 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, cu modificarile si completarile ulterioare:

Art. 1

(1) Se infiinteaza Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale, denumita in continuare ASSN, ca for national de consacrare stiintifica ce reuneste personalitati stiintifice reprezentative din domeniul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, aflata in coordonarea stiintifica a Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne si Serviciului Roman de Informatii.

(2) ASSN este institutie publica de interes national, cu personalitate juridica, si reprezinta in justitie interesele proprii. ASSN poate fi reprezentata in justitie si de organele de specialitate ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne si Serviciului Roman de Informatii, dupa caz.

In conformitate cu dispozitiile art.59 din Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015:

Art. 59

(1) In anul 2016, prin derogare de la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 56/2012 privind organizarea si functionarea Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, cu modificarile si completarile ulterioare, sumele alocate de la bugetul de stat Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale sunt cuprinse in anexa nr. 3/25 a Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, la capitolul 53.01 „Cercetare fundamentala si cercetare dezvoltare”, titlul 51 „Transferuri intre unitati ale administratiei publice”.

In conformitate cu dispozitiile art. 10 din 287 din 17 iulie 2009, Republicata, privind Codul Civil:

Art. 10 Legile care deroga de la o dispozitie generala, care restrang exercitiul unor drepturi civile sau care prevad sanctiuni civile se aplica numai in cazurile expres si limitativ prevazute de lege.”

Din cele expuse de dumneavoastra si din interpretarea sistematica a dispozitiilor legale incidente, avand in vedere ca noul Cod civil interzice analogia precum si faptul ca incompatibilitatile sunt de stricta interpretare iar functia de membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale nu se incadreaza in niciuna dintre ipotezele prevazute de legiuitor la art. 84 din Legea nr. 161/2003, opinam ca detinerea simultana a functiei de ministru in Guvernul Romaniei sau consilier prezidential si a calitatii de membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale nu genereaza o situatie de incompatibilitate.

Referitor la cea de-a doua situatie supusa analizei precizam urmatoarele:

Pentru existenta unui conflict de interese, asa cum rezulta din textele legale anterior mentionate, este necesar ca demnitarul sa emita un act administrativ, sa incheie un act juridic ori sa ia sau sa participe la luarea unei decizii in exercitarea functiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau ori rudele sale de gradul I.

Avand in vedere ca situatia de conflict de interese nu rezulta in mod automat din detinerea simultana a functiei de ministru al educatiei si membru al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale, nu putem emite un punct de vedere temeinic documentat cu privire la posibilitatea existentei unui conflict de interese.

Precizam ca acesta reprezinta punctul de vedere al Agentiei Nationale de Integritate si nu o interpretare generala si obligatorie a textelor de lege amintite.

Agentia Nationala de Integritate

Nota Redactiei: Toate sublinierile din raspunsul de mai sus apartin Agentiei Nationale de Integritate

Ce este Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale

Mircea Dusa, George Maior, Klaus Iohannis, Gabriel Oprea, Viorel Voinescu si Remus Pricopie

Mircea Dusa, George Maior, Klaus Iohannis, Gabriel Oprea, Viorel Voinescu si Remus Pricopie

Foto: MAI

Academia de Stiinte ale Securitatii Nationale (ASSN) se afla in coordonarea stiintifica a Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne si Serviciului Roman de Informatii, potrivit legii de organizare a acestei institutii.

ASSN a fost infiintata in 2012, sub denumirea Academia de Stiinte Militare, printr-o lege initiata de parlamentarii Marian Saniuta, Eugen Badalan, Ion Mocioalca, Adrian George Scutaru, Niculae Mircovici, Doru-Claudian Frunzulica, Eugen Nicolicea, Gabriel Oprea si Teodor Melescanu (detalii aici). Numele acesteia a fost schimbat in 2015.

In ianuarie 2015, George Maior, fost director SRI, a fost ales presedinte al ASSN, functie din care a anuntat ca se autosuspenda in august 2015, cat timp cat va fi ambasadorul Romaniei in SUA. Presedintele interimar al Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale a fost numit Remus Pricopie, rectorul SNSPA si fost ministru al Educatiei, potrivit ZiuaVeche.ro si bn24.ro.

Pentru ca Academia nu are site, iar Ministerul Educatiei nu a raspuns pana acum la solicitarea HotNews.ro de a comunica cine sunt membrii institutiei pe care o finanteaza, este foarte dificil de identificat cine sunt persoanele care beneficiaza de indemnizatie de la aceasta institutie.

Membrii titulari au o indemnizatie lunara viagera egala cu indemnizatia membrilor titulari ai Academiei Romane, care este in jur de 35.000 de lei anual, iar membrii corespondenti au o indemnizatie lunara viagera egala cu 50% din valoarea indemnizatiei membrilor titulari ai Academiei Romane, bani care vin de la bugetul de stat, conform legii.

Potrivit legii, Academia fondata de Oprea are ca obiect de activitate:

a) dezvoltarea stiintelor din sistemul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, in scopul alinierii la cerintele NATO si ale Uniunii Europene;

b) promovarea pe plan national si international a cercetarilor stiintifice din sistemul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale;

c) coordonarea activitatii de cercetare stiintifica din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala;

d) fundamentarea necesarului de resurse de finantare a activitatilor de cercetare-dezvoltare pe termen mediu si lung din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala;

e) crearea cadrului legal pentru introducerea continua a progresului tehnic in sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

Amintim ca, la finalul lunii august, presedintele Klaus Iohannis a participat la o conferinta a Academiei la care au fost prezenti Remus Pricopie – presedintele Academiei, Mircea Dusa – pe atunci ministru al Apararii, Robert Cazanciuc – pe atunci ministru al Justitiei, adjunctul directorului Serviciului Roman de Informatii – Viorel Voinescu, Tiberiu Nitu – procuror general la acea vreme, dupa cum a anuntat MAI.

Fondator al Academiei, Gabriel Oprea „l-a asigurat pe Presedintele Klaus Iohannis ca va gasi in membrii Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale oameni pregatiti sa sprijine neconditionat orice demers pentru consolidarea sigurantei si securitatii romanilor si a Romaniei”, anunta atunci Ministerul Afacerilor Interne condus de Oprea (sursa si detalii).

La acea conferinta, Iohannis a declarat:Sunteti cea mai tanara institutie de consacrare academica si de cercetare stiintifica din domeniul stiintelor securitatii nationale. Intr-o lume fara granite, in care securitatea interna si cea externa nu mai pot fi disociate, iar provocarile sunt tot mai complexe, rolul si contributia dumneavoastra devin esentiale„.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro