Cum îşi petreceau vacanţa vechii romani. Primul ghid de călătorie de acum peste 2.000 de ani

Turismul nu e o invenţie a Epocii Moderne. Şi vechii romani înstăriţi obişnuiau să călătorească. Mergeau la cură în Grecia sau ca să se relaxeze şi distreze în Golful Napoli, scrie Deutsche Welle.

Patricianul Gaius Antoniu stă pe terasa vilei sale impresionante, ridicată deasupra Golfului Napoli, şi priveşte spre mare. Un sclav îi serveşte vin şi mâncăruri alese. Cu doar câteva zile în urmă, Gaius Antoniu s-a retras din Roma, cuprinsă de canicula verii, la reşedinţa sa de la mare – o vilă luxoasă care-i oferea toate facilităţile.

Senatul Roman intrase în vacanţă, aşa că acum Gaius se putea dedica relaxăriişi distracţiei. După-amiază aşteaptă invitaţi, care şi ei, la rândul lor, vor să scape de temperaturile ridicate din Roma. Seara şi-o vor petrece la băile termale din staţiunea Baiae, de la Golful Napoli. Tratamentele balneare şi ceea ce numim astăzi wellness jucau un rol important Imperiul Roman. Patricienii bogaţi deţineau adesea mai multe vile luxoase în întregul imperiu.

Golful Napoli – destinaţia favorită

Aşa ca personajul nostru fictiv Gaius Antoniu, trebuie să-şi fi petrecut verile cu 2000 de ani în urmă majoritatea cetăţenilor înstăriţi din Roma. Golful Napoli era destinaţia preferată a romanilor bogaţi, care îşi aveau vilele la mare sau în zonele mai răcoroase de munte. „Niciun golf din lume nu se compară cu cel din încântătoarea staţiune Baiae”, spunea plin de fascinaţie poetul Horaţiu. Marea era presărată cu ambarcaţiunile celor aflaţi în vacanţă, iar seara aceştia îşi dădeau întâlnire la festinuri cu stridii, povesteşte şi Plinius cel Tânăr.

Dar nu doar cei foarte bogaţi îşi petreceau vacanţa de vară în regiune. Şi romani mai puţin înstăriţi mergeau la Tibur (astăzi Tivoli), Antium (astăzi Anzio) şi Baiae, renumită aşezare romană aflată astăzi însă pe fundul Mării Mediterane. Evident că vechii romani nu făceau concediu la mare întocmai cum se obişnuieşte astăzi, ci erau mai degrabă interesaţi de izvoarele termale, pe care, dacă dispuneau de banii necesari, le foloseau direct la ei acasă, pe proprietăţile lor, înconjurate de apele mării. Pentru filosoful Seneca, aceasta era întruchiparea decadenţei.

Baiae nu era doar o staţiune balneară ci şi un îndrăgit loc al exceselor pentru petrecăreţi. „De ce trebuie oare să văd beţivii care se plimbă de-a lungul coastei abia ţinându-se pe picioare şi să aud gălăgia şi muzica asurzitoare de pe ambarcaţiunile cu pânze?” – se plângea acelaşi Seneca.

Colegul său de breaslă, poetul Marcus Valerius Martialis (Marţial) vorbeşte într-o epigramă şi de înfiriparea de noi iubiri şi căsnicii spulberate în rândul celor care-şi petreceau vacanţele la Baiae.

Drumuri sigure dar lungi

Cine era dispus să întreprindă o călătorie lungă avea avantajul drumurilor sigure şi în bună stare, construite pentru armata romană, şi al faptului că peste tot se vorbea latina. Se putea călători pe jos, cu trăsura sau pe cal – pe jos se puteau parcurge, în cazul unei condiţii fizice bune, chiar şi 30 de km pe zi. Cu trăsura în jur de 80 de km, iar cu calul ceva mai mult.

Pe drum existau hanuri la care călătorii putea face popas. Mulţi romani făceau uz şi de aşa-numitul drept la ospitalitate – „hospitium publicum”, fiind găzduiţi de familii care aveau reşedinţe pe traseul lor. Evident că se putea alege şi călătoria pe apă, dar nu puţini se temeau de rău de mare.

Oriunde, dar numai nu la barbari – primele ghiduri de călătorie

Destinaţii îndrăgite erau Egiptul, Piramida din Gizeh, Sfinxul şi Farul din Alexandria sau diferite staţiuni în Grecia. „Turiştii” mergeau inspiraţi de Homer la Troia sau la locul unor bătălii faimoase, cum fusese cea de la Maraton, unde armata elenă îi învinsese pe perşi în anul 490 î. Hr. Căutat era şi Oracolul din Delphi.

Unde nu vroia nimeni să meargă era la popoarele neromane şi neelene, cu alte cuvinte la „barbari”. Istoricul şi geograful grec Pausanias (110-180 î. Hr.) a întocmit unul din primele „ghiduri de călătorie” despre obiectivele turistice ale ţării sale.

Suveniruri, suveniruri…

Oriunde călătoreau romanii înstăriţi, locanicii ştiau să profite oferindu-le suveniruri – cu piramide în miniatură, statuete din argint sau vase de lut pe care era pictat Farul din Alexandria. Împăratul Hadrian, mare iubitor de călătorii, a mers şi mai departe. În vila sa „Adriana” din Tibur (Tivoli) a pus să fie întocmite replici în miniatură ale obiectivelor turistice vestite vremea aceea.

Şi atunci, ca şi azi, se făceau auzite şi critici la adresa călătoriilor la distanţe mari. Astfel Plinius scria: „Suntem obişnuiţi să întreprindem mari călătorii, să navigăm pe mare pentru a cunoaşte lucruri pe care nu le-am lua în seamă dacă le-am avea în faţa ochilor”.