Psihiatrul talibanilor: Problema era incertitudinea din viata lor/ Depresia aparea pentru ca nu stiau ce se intampla de la un minut la altul
La sfarsitul anilor 1990 talibanii controlau Afganistanul, dar luptele care le-au permis accesul la putere au cauzat efecte psihologice neplacute pentru multi dintre militanti. BBC a realizat un reportaj cu un medic care a sesizat aceasta problema si care, desi nu era de acord cu ideologia talibanilor, a dorit sa ii trateze.
„Imi amintesc de primul grup de talibani care a venit sa ma vada. Obisnuiau sa vina in grupuri, nu individual. Atunci cand am reusit sa il tratez pe unul dintre ei, acesta raspandea vestea si celorlalti”, a spus psihiatrul afgan Nader Alemi.
Alemi era o figura familiara in Afganistan, in special in nordul tarii. Militantii au capturat orasul Mazar-e-Sharif in 1998 si au castigat controlul zonelor din jur. Dar in timp ce castigau pe campul de lupta, psihiatrul a observat urmele pe care anii de lupta i-a lasat pe psihicul acestora.
Alemi era singurul psihiatru din nordul Afganistanului si vorbea pashto, limba nativa a majoritatii talibanilor.
„Limba era foarte importanta. Pentru ca vorbeam limba lor, pacientii s-au simtit mai confortabil cu mine si au putut sa se exprime”, spune acesta.
La un moment dar, guvernatorul provincial al talibanilor, Akthar Osmani s-a dus la consulatie la Alemi.
„Auzea voci si delira. Bodyguarzii lui mi-au spus ca il auzeau tipand in timpul noptii. In plus, de multe ori, Akhtar nu isi recunostea subordonatii. Acest om a stat in prima linie si a vazut multi oameni murind in fata lui. Toate acele explozii si tipete inca faceau ecou in mintea sa, chiar si cand se afla in cofortul biroului sau”, a explicat psihiatrul.
Alemi a vrut sa il vada pe Akhtar regulat pentru a-l trata, dar pacientul sau era plecat in misiuni destul de des, reusind sa ajunga doar la cateva programari. In 2006, Akhtar a fost ucis intr-un atac aerian.
Alemi a tratat si alti oficiali de rang inalt din randul talibanilor.
„Am devenit prieteni. Unul dintre pacienti m-a rugat sa merg la biroul sau. Suferea de depresie si durere si i-am prescris medicamente pentru a-i ameliora simptomele”.
„Nu imi aduc aminte exact cati pacienti au venit la mine, dar cred ca au fost mii. I-am tratat pentru aproape 3 ani, inainte ca Mazarul sa fie recucerit in noiembrie 2001”, a precizat psihiatrul.
„Erau atat de preocupati de misiunile lor si de rutina lor zilnica incat nu aveau timp de medicamente. Surpinzator, toti au crezut in tratamentele mele”.
„Problema era incertitudinea din viata lor. Nu aveau niciun control asupra lucrurilor care li se intamplau. Totul era in mainile comandantilor lor. Erau deprimati pentru ca nu stiau niciodata ce se va intampla de la un minut la altul. Multi dintre ei nu isi vazusera familiile de luni intregi”, a explicat doctorul.
„Mi-au spus ca vor sa se sinucida, dar nu pot sa o faca din cauza valorilor islamice. Unul dintre ei mi-a zis „, isi aminteste psihiatrul.
„Tratam un taliban ca pe orice alt pacient…chiar daca stiam ca ei au cauzat toate problemele din societatea noastra. Uneori ei plangeau si eu ii incurajam”.
Una dintre principalele probleme era ca pacientii lui Alemi erau de multe ori trimisi in misiuni si nu ajungeau la sesiunile de consultatie. Consultatiile costau echivalentul unui dolar si uneori talibanii isi trimiteau si sotiile si copii la Alemi.
„Si acestia sufereau de depresie pentru ca nu isi vedeau sotii sau tatii pentru o lunga perioada de timp si nu stiau cum arata viitorul”.
Statistica sanatatii mentale din Afganistan
- In 2010, Ministerul Sanatatii a precizat ca doua treimi din populatia tari suferea de o boala psihica
- Problemele sunt in mare parte cauzate de violenta continua, saracie, lipsa locurilor de munca, violenta domestica si dependenta de droguri
- Un sondaj realizat de US Centers for Disease Control and Prevention in 2002 a descoperit un nivel ridicat de depresie, anxietate si de tulburare de stres post-traumatic. Cele mai afectate erau persoanele cu handicap si femeile
- In 2006, Organizatia Mondiala a Sanatatii a raportat ca mai putin de 1% din pregatirea medicala din Afganistan este destinata bolilor mentale.