FOTOGALERIE Cum arata cetatea din Alba Iulia inainte de inaugurare, dupa ce s-au investit 70 de milioane de euro si zece ani de lucrari
Lucrarile de reabilitare si consolidare a cetatii din Alba Iulia se vor finaliza in aceasta toamna, a declarat pentru HotNews.ro primarul orasului, Mircea Hava. In ultimii zece ani s-au refacut cele sapte porti ale edificiului, bastioanele, santurile cetatii, s-au pavat drumurile si s-a reconstruit o parte din cladirile care nu mai existau. In total lucrarile au costat circa 70 milioane de euro, bani proveniti in mare parte din fonduri europene si s-au intins pe o perioada de zece ani. Potrivit autoritatilor, numarul turistilor care viziteaza cetatea a crescut de 20-30 de ori si se estimeaza ca va mai creste. Dincolo de faptul ca cetatea arata in acest moment civilizat, cei zece ani de lucrari ascund si fapte controversate. Toate licitatiile pentru executarea lucrarilor au fost castigate de firma Grup Corint, apartinad unui prieten apropriat al primarului, iar aceasta firma a concesionat si cateva hectare de teren cu constructiile aferente.
„Lucrarile incepute se termina in toamna aceasta. Vrem sa mai incepem curatitul si reparatul zidurilor. Lucrarile in Cetate au inceput – putem sa spunem – de zece ani, insa masiv au inceput de vreo patru ani, in momentul in care am inceput sa accesam fonduri europene. In momentul acela am putut sa dezvoltam proiectele la care ne gandeam. Primele lucrari au inceput acum 10-12 ani, cu Ministerul Culturii. Oamenii de atunci au inteles ca Cetatea din Alba Iulia este altfel decat orice cetate din Romania, poate si din Europa. Deci am inceput prin Ministerul Culturii, prin poarta trei, care s-a reparat. De fapt la noi nu s-a facut o restaurare, ci aproape s-a reconstruit poarta asa cum a fost ea. Este un concept pe care unii nu-l agreeaza. Noi l-am agreat pentru ca am vazut in lumea asta. Este greu sa-ti imaginezi daca vezi un soclu ca acolo a mai fost o coloana etc. Trebuie sa ai foarte multa imaginatie si un bagaj imens de cultura. Primaria a inceput cu poarta unu”, a declarat Hava pentru HotNews.ro
Acesta spune ca inainte de inceperea lucrarilor cetatea era ocupata partial de armata si ca in total s-au cheltuit circa 70 milioane de euro pentru reabilitare.
„Dupa ce aplecat armata, am inceput sa lucram la santuri. Inainte de asta a fost un proiect PHARE, cam de un million de euro, prin care in zona santurilor s-au introdus utilitati: apa si canal. Pentru ca nu poti sa dezvolti o zona turistica fara aceste utilitati. Sunt esentiale ca sa poti sa faci ceva. Dupa care tot pe partea de nord am mai avut un proiect pe fonduri europene: Poarta numarul 1 care exista s-a refacut total, poarta numarul 2 care nu exista aproape deloc, am gasit elemente si s-a refacut si ea. Ele sunt acolo la locul lor. Poarta trei era deja terminata de Ministerul Culturii. A inceput operatiunea poarta nr. 4, pe un program al Guvernului Norvegiei, pentru ca nu avem bani numai de la fondurile europene, ci si de la noi, de la Guvernul Romaniei si avem bani si de la cei care doneaza pentru romani. Am castigat un proiect care s-a referit la poarta nr.5. Poarta 6 a intrat in ultimul proiect, deci avem toate portile facute, si am mai deschis inca o poarta, poarta 6, care a fost construita mai tarziu. Deci exista un traseu al portilor. Au fost multi bani, peste 70 de milioane de euro, conteaza ca sunt 70 de milioane, m-as fi bucurat sa fi spus de 5 milioane de euro si ceilalti sa-i fi putut pune in alta parte, insa atatia bani au fost necesari”, a explicat Hava.
Edilul spune ca de cand s-au facut lucrarile de reabilitare numarul turistilor care viziteaza edificiul a crescut de 20-30 de ori. „Deocandata, pentru ca accesul este liber, nu avem o gestiune. Insa dupa terminarea partii de vest, intrarea in cetate va fi controlata. Bilet de intrare in cetate, adica in spatiul public, nu vor fi. Dar in zonele din cetate, de exemplu la castrul roman, acolo se va intra cu bilet. Intrarea in cetate cu bilet va fi doar pentru masinile care doresc sa parcheze in cetate. Avem 200 de parcari facute. In Noaptea alba a muzeului, care este tot in interiorul cetatii, sunt in jur de 7-8 mii de oameni care vin. Sunt mii de oameni care vin in Cetate. Este vizibiul dupa numarul de autocare, masini, dupa numarul de oameni care vin”, a mai spus Hava.
Desi in prezent cetatea arata civilizat fiind o mare atractie turistica, asupra felului cum s-au facut licitatiile pentru executarea lucrarilor planeaza suspiciuni faptele fiind cercetate chiar de DNA. Astfel, toate cele 12 contracte privind consolidarea si reabilitarea obiectivelor din cetate au fost castigate de firma Grup Corint, apartinand lui Dan Sabau, un apropiat prieten al primarului Mircea Hava.
Edilul spune ca firma Grup Corint a castigat licitatiile fiindca a stiut sa se prezinte.
„Au fost licitatii la care n-a fost o singura firma, au fost 6, 8, 9 firme. S-a adjudecat intotdeauna pe la 68% si la 60% din pret. Pot sa comentez orice si pot sa spun orice, insa sa nu creada cineva ca incerc sa ma dezvinovatesc pentru ca nu suntem vinovati cu nimic. Este o firma care asta face. Daca ea a stiut sa se prezinte la licitatie asa cum trebuie, castiga. Daca altele au venit la licitatie – pentru ca am avut acum ultima licitatie si va pot da un exemplu, a venit o firma din Ungaria care n-a stiut ca trebuie sa-si plateasca taxa de participare, va dati seama ce caiet de sarcini poti sa faci pentru cineva care nu stie ca trebuie sa plateasca taxa de participare, si o alta firma care a venit cu hartie scrisa, deci depinde cum te prezinti. Firmele serioase, si firma Corint este o firma serioasa, a stiut sa se prezinte la licitatie, si a facut un caiet de sarcini care a fost castigator. Sa stiti ca la aceste licitatii nu suntem noi, deci nu este primarul cu inca 2-3. Exista specialisti de peste tot, exista specialisti de la Ministerul de Finante, care au dat avizele. Eu nu vreau sa mult raspunderea dintr-o parte intr-alta, asat este lucrul si asta este evidenta. Este drept, suntem mari specialisti in a face tot soiul de folclor in zona asta. Este drept ca in momentul in care intr-un oras oarecare se lucreaza de sute de mii de euro, apare acest semn de intrebare”, a explicat Hava.
Acesta spune ca relatia lui de prietenie cu Dan Sabau nu are nicio treaba cu licitatiile.
„El este din Sebes, sa spunem lucrurilor pe nume, am fost colegi. Dar asta n-are nicio legatura. Eu am relatii in acest oras cu fiecare firma. Pe toti ii cunosc. La toti poate am fost la nunta, la botez, pentru ca asta este normal. Dar faptul ca traiesc intr-o viata normala, asta nu inseamna ca facem lucruri anormale. V-am spus, inca o data, poate sa vina si DNA-ul, de la OLAF, au fost, au verificat, sa vina toata lumea sa verifice”, mai spune Mircea Hava.
Pe langa faptul ca Grupul Corint a castigat toate licitatiile privind restaurarea si consolidarea obiectivelor din cetate, firma a primit in concesiune si cateva hectare din cetate – Traseul celor trei fortificatii si constructiile aferente.
Potrivit Mediafax, contractul de concesiune a fost incheiat în 2006, Primaria cedand firmei Grup Corint dreptul de folosinta asupra mai multor imobile şi a unei portiuni din şanturile din cetate, iar aceasta plateşte 10% din profitul net realizat din activitatea de turism, dar nu mai putin de 800 de euro pe luna.
Printre imobilele incluse în acest contract de asociere şi pentru care a primit dreptul de folosinta Grup Corint se numara atât manutanta, în care a fost construi Hotel Medieval, dar şi Poarta a III-a a cetatii pe care se afla celebra celula a lui Horea. Taxa de intrare la traseul celor trei fortificatii este de 5 lei.
Hotel Medieval a fost inaugurat anul trecut. Potrivit reprezentantilor companiei Grup Corint, hotelul are cinci stele, iar preturile de cazare variaza între 70 şi 150 de euro pe noapte. Conform surselor citate, investitia în realizarea hotelului medieval se ridica la peste 4 milioane de euro.
Cetatea din Alba Iulia a fost construita la începutul secolului al XVIII-lea, între anii 1714-1738, fiind considerata cea mai reprezentativa fortificatie bastionara de tip Vauban din România. Planul cetatii a fost întocmit de arhitectul italian Giovanni Morando Visconti, sub conducerea generalului Stefan de Steinville, completata apoi de generalul Weiss.