Beatificarea Monseniorului Ghika. Interviu cu Emanuel Cosmovici

Miercuri, 27 martie, Papa Francisc a aprobat decretul privind martiriul slujitorului lui Dumnezeu, Monseniorul Vladimir Ghika, preot diecezan. Cu alte cuvinte, nu peste multă vreme, Monseniorul Ghika va fi beatificat. Anunțul a străbătut cu viteză internetul și fost preluat de presa românească. Însă, mai multe detalii nu au fost oferite. Care este diferența dintre beatificare și sanctificare? De ce a fost luată această decizie? Care este procesul prin care se ajunge la o asemenea hotărâre? Care este însemnătatea profilului spiritual al Monseniorului Vladimir Ghika pentru Bierica Romano-Catolică?

La toate aceste întrebări ne-a răspuns Emanuel Cosmovici, membru al echipei postulaturii Vladimir Ghika, cercetător și editor al volumului Fratelui meu din exil, Epoca stalinista in România in scrisorile Monseniorului Vladimir Ghika, Editura Galaxia Gutenberg, 2008, și al volumului Monseniorul, Amintiri și documente din viața Monseniorului Ghika în România, Editura Galaxia Gutenberg, 2011.

Andrei Găitănaru: Care este anvergura figurii sale în cadrul istoriei Bisericii Romano-Catolice?

Emanuel Cosmovici: În România există două dieceze romano catolice, la București și la Iași, precum și 4 dieceze în Transilvania pentru minoritățile maghiară și germană. În dieceza de București, Vladimir Ghika a găsit în anul 1902 o preponderență a minorităților. Biserica era considerată „nemțească”. În Moldova existau, în schimb, puternice comunități catolice, care proveneau parțial din primii creștini ai primelor veacuri.

Monseniorul Ghika a militat pentru inculturarea catolicismului în România. Avea un prestigiu imens între preoții din dieceză, dar și între toți catolicii din țară. A fost un deschizător de drumuri în privința acțiunilor de caritate pentru aproapele în suferință. Pentru el, prezența lui Dumnezeu era o realitatea de care trebuie să fim conștienți în orice clipă.

În momentele de maxim pericol din partea puterii comuniste, Monseniorul Ghika a dat tuturor un exemplu de curaj și de încredere în Cel de Sus. Iar atunci când Biserica i-a cerut sprijinul, i-a stat alături în mod conștient, fără a-și salva cu orice preț viața. Aici se ascunde martiriul său, pentru care era pregătit încă din anii tinereții.

Andrei Găitănaru: Monseniorul Ghika spera la o unificare a celor doua mari Biserici: Catolică și Ortodoxă. Era vorba despre o viziune ecumenistă bine articulată sau, mai degrabă, o nostalgie vie după condiția Bisericii din primele secole ale Creștinismului?

Emanuel Cosmovici: La Jilava, majoritatea celor care-l ascultau pe Monseniorul Ghika vorbindu-le (de pe partalul de sus din celula 12, sau din celula 8 aflate în “reduit“) despre sensul suferinței, și care se rugau împreună cu el, erau credincioși ortodocși. În același sens, Papa Ioan Paul al II-lea spunea, la 7 mai 2000, la comemorarea martorilor credinței din sec. al XX-lea: „Ecumenismul cel mai convingător este cel al martirilor și al mărturisitorilor; el arată creștinilor din secolul al XXI-lea care e calea unității. Aceasta e moștenirea Crucii trăită în lumina Paștelui […]”.

Monseniorul Ghika prezenta în predicile și conferințele sale valorile orientului creștin care ar putea îmbogăți creștinismul occidental. Regreta în același timp alte aspecte, cum ar fi lipsa practicii adorației euharistice în orient.

El a organizat conferințe, întâlniri, a pledat pentru unirea Bisericilor. Nu știm dacă s-a exprimat asupra unui proiect concret. Unirea este în mâna Domnului.

În același timp regreta că românii au fost despărțiți, prin desfășurarea istoriei, de la legătura lor seculară cu Scaunul Sfântului Petru. Și vedea în același timp că reluarea acestei legături are tradiții certe în istoria noastră. Credea în mărturia pe care ar putea-o da țara noastră.

Andrei Găitănaru: Care este semnificația beatificării Monseniorului Ghika? De ce beatificare si nu sanctificare?

Emanuel Cosmovici: Prin faptul că a fost beatificat (adică declarat „fericit”), Monseniorul Ghika este propus de Biserică drept exemplu pentru poporul creștin. Se autorizează, de asemenea, un cult public în onoarea lui, care se traduce prin: atribuirea unei zile de sărbătoare în calendarul bisericii locale, cu onoruri solemne în timpul liturghiei, cultul putând fi extins și la teritoriul național; posibilitatea de a-i fi expuse imagini și moaștele în biserici; fericitul Vladimir Ghika va putea fi proclamat ca patron al unei opere, al unei parohii etc.

După celebrarea Beatificării, fiind acordat dreptul de a fi onorat public, fericitului i se cere să mijlocească de la Dumnezeu haruri pentru poporul credincios. Obținerea unui har care poate fi considerat imposibil de obținut prin alte mijloace, și cu posibilitatea de a-l atesta cu documente și martori, poate da curs următoarei etape: sanctificarea, altfel spus canonizarea.

Pentru un sfânt, cultul public se extinde la Biserica Universală. Sunt nenumărate minunile cunoscute în cazul Monseniorului Ghika. Dar ele n-au fost documentate. Acum va trebui ca acela care trăiește un asemenea har să facă tot ce poate pentru a documenta evenimentul respectiv și a permite comisiilor competente de medici, teologi să certifice minunea respectivă.

Andrei Găitănaru: Cum arata procesul de beatificare și care sunt condițiile unei beatificări?

Emanuel Cosmovici: Procedura beatificărilor a evoluat de-a lungul secolelor. Ultima reformă este a lui Ioan Paul al II-lea prin Constituția Apostolică promulgată în 1983 „Divinus perfectionis magister”. Procedura se prezintă ca un proces canonic. Ea constă mai întâi într-o anchetă aprofundată încredințată episcopului diecezei, apoi într-o decizie rezervată Suveranului Pontif, după ce s-a făcut un examen minuțios de către un organism specializat al Sfântului Scaun: Congregația pentru Cauzele Sfinților.

Episcopul diecezei este mai întâi sesizat de un credincios sau de un grup de credincioși care cer beatificarea sau canonizarea, sau pornește el însuși cauza. El are ca misiune să strângă și să examineze dovezile acumulate în favoarea cauzei. Se numește un avocat al cauzei, postulatorul, se numesc experți, sunt ascultați martorii. E vorba de o adevărată instrucție judecătorească. Odată ce ancheta a luat sfârșit, dosarul este trimis la Roma.

Etapele prin care a trecut procesul de beatificare al Monseniorului Ghika sunt descrise pe blogul postulatorului actual, părintele Francisc Ungureanu.

Pe scurt:

– La 5.11.1991, IPS Robu a cerut la Roma acordul pentru începerea procesului de recunoaștere a martiriului Monseniorului Ghika.

– La 18.02.1992 acordul a fost dat. Postulator a fost numit părintele Ioan Ciobanu.

– La 13.06.2003 se termină procesul diecezan.

– La 3.04.2007 este numit un nou postulator care trebuia să locuiască temporar la Roma pentru a ține legătura cu Congregația pentru Cauzele Sfinților. Acesta este postulatorul actual, părintele Francisc Ungureanu.

– La 18.05.2007 este numit relatorul cauzei din partea Congregației, în persoana părintelui franciscan Cristoforo Bove. El avea ca misiune să pregătească documentul care atestă martiriul Servitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika.

– La 4.10.2010 părintele Bove decedează.

– La 5.11.2010 este numit un nou relator, părintele profesor Zdzisław Kijas, franciscan polonez.

– la 17.06.2011 este prezentată prima versiune a volumului POSITIO, la care și-a adus contribuția finală o echipă de experți din București coordonată de postulator.

– la 1.02.2012 s-a încheiat tipărirea la Roma a volumului POSITIO, care cuprinde mărturiile din procesul diecezan si sinteza studiului făcut asupra vieții și martiriului Monseniorului Ghika.

Între timp, Congregația a fixat care sunt cei 9 teologi consultori care vor examina volumul POSITIO.

– La 9.10.1912, în cadrul unui congres al teologilor, aceștia au votat în unanimitate ca argumentarea martiriului lui Vladimir Ghika a fost concludenta. Comentariile teologilor au fost trimise cardinalilor din Congregație.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Medievalia.ro