Sanse mici pentru functionarea integrata a Oltchim cu Arpechim. Vezi stadiul negocierilor cu OMV Petrom pentru cedarea Arpechim
OMV Petrom si-a dat acordul de principiu pentru cedarea integrala a Arpechim inca din primavara, pe vremea fostei guvernari. Exista chiar si un draft al unui protocol care ar urma sa fie semnat de reprezentantii companiei si cei ai Guvernului, au declarat pentru HotNews surse guvernamentale. Protocolul este structurat in doua parti: obligatiile de mediu si valoarea activelor utilizabile. Practic, pretentiile din partea OMV Petrom sunt preluarea obligatiilor de mediu si achitarea unei sume pentru activele inca utilizabile. Este vorba de active utilizate pentru stocarea unei parti din rezerva strategica de pacura, benzina, motorina. Acele active ar putea valora pana in 20 milioane de euro. Protocolul se afla blocat la Ministerul Economiei de circa o saptamana.
- Pentru active, OMV Petrom a transmis o valoare indicativa, nefiind facuta, insa, o evaluare precisa. Potrivit surselor citate, sunt niste active care ar putea valora 15-20 de milioane de euro.
- In ceea ce priveste obligatiile de mediu, investitorul care ar prelua Arpechim ar trebui sa suporte valoarea unor eventuale cheltuieli de decontaminare.
Chiar daca exista un proiect de protocol, Ministerul Economiei, respectiv Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), intarzie sa transmita catre OMV Petrom un raspuns legat de preluarea Arpechim. De altfel, Remus Vulpescu, seful OPSPI, spunea saptamana trecuta, la The Money Channel, ca un termen rezonabil pentru finalizarea unor negocieri cu OMV Petrom legate de functionarea integrata a Oltchim cu Arpechim este de un an si jumatate.
In realitate, problema este ca niciun investitor nu s-ar arata dispus sa preia si Arpechim la pachet cu Oltchim, au spus pentru HotNews surse din sector. Aceasta chiar daca pozitia oficiala a reprezentantilor statului si cei ai combinatului este ca Oltchim nu poate sa functioneze fara Arpechim. Aceasta pentru ca repornirea rafinariei Arpechim, cu reluarea furnizarii de materie prima (nafta) pentru productia de PVC, ar necesita costuri uriase, de sute de milioane de euro.
Preluarea Arpechim inseamna, de fapt, preluarea celei de-a doua parti din rafinarie. In 2011, Oltchim a preluat o prima parte, adica platforma petrochimica Bradu din cadrul Arpechim Pitesti. Au fost facute niste investitii, insa insuficiente in conditiile in care instalatia este extrem de veche. Astfel, aceasta preluare a unei parti din Arpechim nu a ajutat prea mult Oltchim.
Desi astfel de lucruri sunt cunoscute si la nivelul investitorilor, reprezentantii statului vorbesc in continuare de necesitatea preluarii Arpechim. „La Oltchim sunt foarte hotarat, am vorbit inainte cu ministrul Chitoiu, nu vom fi de acord cu niciun fel de solutie care nu garanteaza pastrarea functionarii a Oltchimul-ului, a Arpechim-ului si practic a locurilor de munca. Orice fel de investitor care vine si nu ne garanteaza acest lucru, nu-l vom accepta”, a declarat, recent, premierul Victor Ponta.
Insa, PCC a anuntat din timp ca nu este interesat de Arpechim. Nici omul de afaceri, Stefan Vuza, unul dintre pretendentii companiei Oltchim, nu este foarte entuziasmat de preluarea Arpechim. „Toti cei care sunt la licitatie stiu ca pornirea Arpechim este o utopie (…)Arpechim e doar o rafinarie, simpluta, si cu tehnologie veche”, a declarat Stefan Vuza intr-un interviu acordat Business 24.
- In ultimul memorandum al Guvernului privind strategia de privatizare a combinatului este prevazuta si „incheierea unui protocol intre S.C. OMV Petrom S.A. si Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, privind optiunea de achizitionare de active ale rafinariei Arpechim detinute de S.C. OMV Petrom S.A., catre potentialii investitori implicati in procesul de privatizare a societatii Oltchim”.
Privatizarea Oltchim a fost amanata pana pe 21 septembrie, dupa ce Dan Diaconescu a cerut in instanta suspendarea procesului. Alte doua cereri de amanare au fost depuse de Gazprom si Pegamont Romania. Aceste cereri au aparut dupa ce Dan Diaconescu a atacat in instanta o hotarare a Adunarii Generale a Actionarilor de la Oltchim privind actualizarea creantei AVAS cu dobanzile aferente.
Gazprom a cerut amanarea cu doua saptamani a privatizarii deoarece doreste sa analizeze efectele pe care le pot avea asemenea litigii.
Pegamont a cerut amanarea cu 45 zile in vederea finalizarii negocierilor cu OMV pentru cumpararea Arpechim
Dan Diaconescu a depus o cerere pentru emiterea unei ordonante presedintiale in vederea suspendarii privatizarii Oltchim. Primul termen de judecata este 24 septembrie. Diaconescu a mai depus si o cerere de suspendare a procedurii, primul termen fiind 7 ianuarie 2013.
Noul termen limita pentru depunerea ofertelor de privatizare este 20 septembrie, licitatia urmand sa aiba loc pe 21 septembrie.