Kosovo si propaganda

Pe o piata media minuscula, informatia corecta razbate cu greu din hatisul de conditionari economice si politice, cu un guvern care exercita presiune si politizeaza tot ce este sub controlul sau. Lipsa unei prese cu adevarat independente afecteaza intreaga regiune, iar in Kosovo se resimte si mai puternic.

Artan Haracia de la ziarul Zeri si cercetator la Institutul pentru Jurnalism de Investigatie din Kosovo spune ca totusi se simte inca o stare de entuziasm, sunt multi oameni idealisti care vor sincer sa caute adevarul – fie ca e vorba de jurnalisti, fie de membri ai societatii civile. De altfel, multi dintre ei sunt si jurnalisti si activisti. Artan amesteca entuziasmul cu descurajarea: „imi cam pierd increderea ca vom avea o presa bazata pe definitia ei clasica, adica nu o afacere, ci un grup de oameni care cauta adevarul cu pasiune, jurnalisti care sa fie activisti sociali”.

Idealismul romanesc din anii ’90 in Kosovo din 2011

Ascultandu-l pe Artan cum vorbeste despre cautarea adevarului si rolul mass-media, imi aduc aminte de presa romaneasca din anii ’90, de pasiunea, idealismul si fervoarea de atunci. Artan se plange de faptul ca in presa kosovara informatia este dominata de asa-numitele „capete vorbitoare”, politicieni si analisti care nu fac decat sa discute la nesfarsit, cu foarte rare reportaje de investigatie.

Ii explic ca se poate mai rau, ca stirile pot fi dominate de divorturi celebre, crime si accidente. Asta inca nu se intampla in presa kosovara, senzationalul nu si-a gasit deocamdata loc. In plus, exista o colaborare, asa cum era si la noi dupa ’89, intre societatea civila si presa, care impreuna pot uneori sa conditioneze guvernul sau macar ca atraga atentia asupra unor deraieri politice si economice. „Eu de exemplu colaborez cu o organizatie neguvernamentala impotriva coruptiei, care a infiintat Centrul de Jurnalism de Investigatie. Avem multe dificultati, dar este un exemplu de colaborare intre un ONG si jurnalisti pentru a face ceva ce aici nu e prea raspandit: jurnalism de investigatie”, explica Artan Haracia.

Posturile publice – instrumente de propaganda

In ce priveste posturile publice, Artan spune ca sunt, fara nici o incercare de a o ascunde, favorabile guvernului, fapt pentru care jurnalistul a si plecat de la televiziunea publica. Refugiul, cat a lucrat acolo a fost, asa cum se intampla peste tot in lume, internetul, Facebook si Twitter.

„Au fost momente cand lucram la televiziunea publica unde nu aveam voie sa difuzez unele subiecte, asa ca le publicam online, oricine poate acum face asta, conform principiilor sale personale, nu conform principiilor mass-media clasice, in care acum am mai putina incredere decat in internet”, povesteste Artan.

Kosovo sufera din cauza politizarii generalizate, sustine si Fisnik Korenica, de la Grupul pentru Studii Legale si Politice din Pristina: „Procesul de politizare in serviciile publice se extinde si la posturile publice care au devenit agenti politici ai guvernului, insa deocamdata organizatia mea, cel putin, a colaborat destul de bine cu presa iar actiunile si opiniile noastre au ajuns la public, prin presa, nu am fost boicotati”.

Artan Haracia admite ca totusi, uneori presa si societatea civila reusesc sa conditioneze guvernul: „Uneori accepta societatea civila si presa la dezbateri in urma carora apar noi politici, noi legi, dar guvernul face asta abia dupa presiuni uriase, inclusiv de la Bruxelles si Washington”.

Laura Kryeziu, director executiv al organizatiei Consiliul National Albanezo-American, spune ca desi e bine ca ONG-urile sunt ca niste „caini de paza” ai democratiei si bunei guvernari, din pacate societatea civila in Kosovo este concentrata exclusiv pe supravegherea guvernului iar legatura cu societatea, cu oamenii pe alte chestiuni decat cele politice nu e suficient de puternica. „Ne-am detasat cumva de societate, nu prea vad ONG-urile sa determine societatea sa reactioneze sau sa ceara anumite politici sau si sustina anumite cauze; desi avem ONG-uri specializate totusi nu exista cultura aceasta a implicarii sociale”, explica Laura Kyeziu.

Societate versus Guvern

Societatea civila in Kosovo este profund nemultumita de faptul ca guvernul nu da dovada de suficient interes pentru expertiza pe care o pot oferi ONG-urile. Fisnik Korenica, de la Grupul pentru Studii Legale si Politice din Pristina, spune ca in ultima vreme din munca de cercetare in diverse domenii facuta de ONG-uri au iesit documente excelente, recomandari si lucrari dar, explica el, „guvernul pur si simplu nu are capacitatea de a aplica aceste politici recomandate de noi. De aceea unii dintre activisti s-au decis sa intre in politica, infiintand propriile partide, au mers la alegeri si din pacate au pierdut si ce s-a intamplat cu acesti oameni este ca nu au mai revenit in societatea civila ci s-au orientat spre firme de consultanta”.

Dar jurnalistul Artan Haracia considera ca este o greseala ca activistii sa devina politicieni. „Societatea civila in Kosovo este o trabulina, unii incep ca activisti sociali si ajung politicieni, nu e nimic ilegal, dar nu e moral, pentru ca in momentul in care intri in politica incepi sa faci compromisuri” explica Artan.

Fuga din „paradis”

Kosovo este pe locul al treilea in lume in ceea ce priveste numarul de persoane care au cerut azil politic in strainatate, dupa Afganistan si China. Numai in cursul acestui an din Kosovo au fost depuse peste 8.000 de cereri de azil politic. Din cauza ca Kosovo nu este un membru al ONU, datele despre numarul de cereri de azil sunt parte a datelor privind cererile de azil din Serbia (10.300 cereri). Printre tarile in care majoritatea kosovarilor solicita azil au fost: Statele Unite ale Americii, Franta, Germania, Suedia si Regatul Unit. Potrivit UNHCR, 87% dintre cererile de azil depuse in Franta sunt din Kosovo, in Belgia acest procent este de 57%, in Germania 28% si 37% in Suedia.

Carmen Gavrila, Radio Romania