​​AUDIO Mirel Banica, specializat in sociologia memoriei: Partea nostalgico-traditionala a comunismului e abil speculata si intretinuta de cei care lucreaza in publicitate. 23 august este un soi de sarbatoare laica

„Ceea ce facem noi acum, felul in care ne amintim de 23 august este memorie. Istoria a cam murit, nu prea ne intereseaza ce s-a petrecut atunci. E normal, uitam. E in natura noastra. Dar memorializam 23 august intr-un mod din ce in ce mai fantezist, mai neasteptat si, pe undeva, indepartat de evenimentul care era la baza”, a declarat sociologul Mirel Banica, specializat in sociologia religiilor si sociologia memoriei, intr-un interviu acordat HotNews.ro pe marginea semnificatiei zilei de 23 august.

Reporter: Cum ne amintim astazi despre 23 august? Ce semnificatie mai are aceasta data pentru romani?

Mirel Banica: Felul in care e formulata intrebarea dumneavoastra ma duce cu gandul la o intrebare memoriala, in sensul ca din 23 august a ramas mai mult memorie, ne preocupa mai mult dimensiunea sa memoriala, si mai putin cea istorica.

Pentru generatia mea, celor care au intre 30 si 40 de ani, 23 august e un moment de respiro. Tin minte ca atunci gaseam mici, bere, ieseam la iarba verde si aveam cateva filme bune, de actiune, ceea ce consideram noi, actiune comunista. Pentru cei care sunt mai in varsta decat noi, 23 august are o dimensiune, poate mai traumatica, mai traumatizanta, legate de instaurarea comunismului.

Pentru generatia tanara, chiar foarte tanara, cea care populeaza in acest moment terasele chic ale Bucurestiului, cred ca 23 august reprezinta un bun moment, nu vreau sa fiu superficial, un bun moment pentru a mai face un party cu tematica retro-cult.

R: Astazi s-a ajuns ca o parte din cantecele muncitoresti de alta data sa devina hituri muzicale sau sa rasune prin cluburi…

M.B.: Da, stiu. „Dan Spataru n-a murit”… (n.r. – Titlul unei piese de club lansata in 2011)

R: Acum imaginile cu pionieri sau cu defilarile fastuoase au devenit chiar trendy. Cum se explica?

M.B:In primul rand, daca-mi este permisa aceasta expresie, 23 august este pe undeva un soi de sarbatoare laica. Societatile noastre au nevoie de sarbatori. Avem marile sarbatori cu tematica religioasa sau fals religioasa pentru unii, Pastele, Craciunul, in care toata lumea se regaseste.

Si mai avem, observ de cativa ani – si asta totusi este un semnal destul de recent, de cand am facut „dorul tatalui”, tatal fiind Nicolae Ceausescu, l-am uitat si l-am ingropat in memoria noastra, pe la orizontul anilor 2000 a inceput sa se manifeste aceasta tendinta – avem nevoie si de sarbatori laice, culmea la noi, legate de perioada comunista: 1 mai, 23 august.

Iar la polul diametral opus, ultranostalgicii regimului care se regasesc in ianuarie la cimitirul Ghencea, in jurul mormantului fostului conducator.

R: Totusi, din spate vin alte generatii. Cum va ajunge sa fie privita aceasta data de 23 august de generatiile viitoare?

M.B:In discutia pe care noi o purtam acum, noi atingem de fapt o notiune de baza. Diferenta intre memorie si istorie. Istoria actului de la 23 august s-a scris, cu toate ca inca nu cunoastem toate detaliile acestei operatiuni. Dar istoria este o treaba plicticoasa. Este facuta pentru oameni care stau in arhive, care scriu carti, eventual care dau examene de Bacalaureat pe aceste subiecte.

Ceea ce facem noi acum, felul in care ne amintim de 23 august, si diferitele feluri de memorializare de la sarbatori in cluburi pana la filmele care banuiesc ca vor fi date pe aici, pe colo la televiziunile comerciale legate de acest subiect, asta este memorie.

Istoria a cam murit, nu prea ne intereseaza ce s-a petrecut atunci. E normal, uitam. E in natura noastra. Dar memorializam 23 august intr-un mod din ce in ce mai fantezist, mai neasteptat si, pe undeva, indepartat de evenimentul care era la baza. Ce a fost 23 august? A fost o ruptura radicala, Romania iese dintr-o alianta militara si intra in alta alianta militara. Aproape ca am uitat acest lucru.

Cred ca daca mergeti cu reportofonul printre tinerii care vor dansa in seara de 23 august cu cravata de pionier la gat, veti fi uimit sa aflati ca multi dintre ei nici nu stiu cine a fost Regele Mihai sau Maresalul Antonescu.

Mirel Banica este cercetator stiintific la Institutul de Istorie a Religiilor a Academiei Romane. Este doctor al Universitatii din Geneva, specializat in sociologia religiilor si sociologia memoriei. Este autorul cartilor „Biserica, Stat, Societate in anii ’30” (ed. Polirom, 2007) si „Locul celuilalt. Ortodoxia in modernitate” (ed. Paidea, 2007).​

Carte de vizita

Istoria poate fi inteleasa doar daca petreci timp in biblioteca si-n arhive. Din pacate – si asta este o constatare din teren a unui om care a avut si el cativa ani in invatamant – elevii si studentii sunt parca din ce in ce mai putin interesati de povestile istorice clasice. Sa afle ce s-a intamplat, ce forte au fost implicate intr-o batalie etc. Istoria celui de-al doilea razboi mondial pentru noi este o istorie gen Discovery Channel, vrem sa aflam cat de tare tragea tunul rusesc si cat de departe batea cel nemtesc, dar nu ne mai intereseaza evenimentele in sine. Ceea ce va ramane peste timp din 23 august… va ramane un soi de poveste.

23 august atrage ca un magnet mai multe povesti adiacente, povestea comunismului, povestea nostalgiei comunismului, a tineretii unor oameni care s-au maturizat si au trait atunci… Comunismul s-a sfarsit confuz si continua sa se perpetueze la fel de confuz.

E ca un balaur bicefal, pe de-o parte e un vis urat de care vrem sa scapam, e fenomenul Pitesti, e gulagul, e Canalul, etc. Iar pe de alta parte, capul celalalt al balaurului, este o imensa nostalgie pe care, oricat am vrea noi sa ne-o explicam, nu ne-o putem explica… Si care este abil speculata si intretinuta, partea asta nostalgico-traditionala a comunismului, de cei care lucreaza in publicitate. Ei lucreaza foarte mult cu stereotipuri. 23 august tinde sa aiba din ce in ce mai mult o imagine stereotipala, ne amintim din el prin stereotip.