Sari direct la conținut

VIDEO Alcatel-Lucent si Orange testeaza internet mobil la viteze 4G in Romania

LTE, Foto: GSMA
LTE, Foto: GSMA

Alcatel-Lucent va face luni in Bucuresti o demonstratie LTE (Long Term Evolution), tehnologie ce permite viteze de transfer de date de pana la 100 Mbps, pe o platforma complet functionala adusa din centrul propriu de cercetare din Timisoara. Si oficialii Nokia Siemens Networks sustin ca vor prezenta o solutie LTE completa in urmatoarele saptamani. Contactati de HotNews.ro, reprezentantii autoritatii de reglementare in comunicatii (ANCOM) au precizat ca Alcatel-Lucent si Orange sunt singurele companii care au solicitat pana acum licente experimentale LTE in banda de 2,5-2,69 GHz, licente cerute pentru acest an.

Descarcarea unui clip video de 100 MB de pe internet s-ar putea face in doar 5 secunde prin intermediul tehnologiei LTE (servicii de comunicatii 4G) fata de 19 secunde prin actualele retele HSPA+ in Romania, iar lansarea comerciala a unor servicii LTE ar fi posibila in 2011, declara in decembrie 2009Dragos Chivu, director de tara in cadrul Nokia Siemens Networks Romania.

  • Alcatel-Lucent si Nokia Siemens Networks se intrec in solutii LTE

La momentul respectiv, Chivu sustinea ca pentru lansarea comerciala a LTE ar mai fi nevoie de terminale si de spectru de frecvente, benzile de 800 MHz (care s-ar elibera in urma tranzitiei la televiziunea digitala terestra) si 2,5 GHz-2,6 GHz (folosita in prezent de Ministerul Apararii) fiind principalele asteptari. Oficialul mai anunta ca va propune spre testare o solutie LTE a Nokia Siemens catre toti operatorii de telefonie mobila din tara.

Ce s-a intamplat de atunci si pana in prezent? Daca terminale si echipamente au aparut, lansarea comerciala mai atarna acum doar de interesul adoptarii acestor solutii de catre operatorii de telefonie mobila precum si de eliberarea spectrului de frecvente, a declarat joi pentru HotNews.ro Dragos Chivu, care nu a dorit sa comenteze ce reactii a primit din partea operatorilor de telefonie mobila din Romania.

Acesta a anuntat insa ca in urmatoarele saptamani, compania pe care o conduce va prezenta o noua solutie LTE pe piata romaneasca. Pana atunci insa, Alcatel-Lucent va demonstra luni in Bucuresti capabilitatile noii tehnologii implementate pe o retea cu o platforma LTE adusa din centrul propriu de cercetare si dezvoltare din Timisoara.

  • Trei licente LTE experimentale acordate pana acum in Romania, pentru acest an

Cum astfel de demonstratii presupun acordarea unor licente experimentale, am solicitat mai multe informatii de la ANCOM, autoritatea care elibereaza licentele in cauza. Astfel, am aflat ca Alcatel-Lucent si Orange Romania au cerut si primit trei licente LTE, pentru acest an.

  • „ANCOM a primit pana acum un numar de trei solicitari de licente experimentale pentru LTE in banda de 2,5 – 2,69 GHz. Aceste licente au fost alocate companiilor Alcatel-Lucent (2 licente – Bucuresti si Timisoara) si Orange Romania (o licenta pentru Bucuresti)”, a declarat pentru HotNews.ro Catalin Marinescu, presedintele ANCOM.

Astfel de licente experimentale se dau de regula pentru o perioada de pana la 6 luni, dar operatorul poate solicita pentru perioade mai mici de timp. Conform datelor autoritatii, Alcatel-Lucent a solicitat pentru Bucuresti o licenta LTE experimentala pentru o luna (februarie-martie), iar pentru Timisoara o licenta pentru 6 luni, incepand din ianuarie 2011.

In ceea ce priveste Orange Romania, operatorul a cerut o astfel de licenta experimentala pentru LTE inca din luna septembrie a anului trecut (pentru perioada octombrie-decembrie 2010), iar in urma cererii facute recent, aceasta licenta a fost extinsa pana in martie 2011.

UPDATE: Orange a testat LTE in Romania inca de anul trecut, printr-o retea experimentala construita in Bucuresti

Oficialii Orange Romania au declarat pentru HotNews.ro ca au testat LTE anul trecut in Bucuresti.

  • „Orange Romania a testat tehnologia LTE inca de anul trecut printr-o retea experimentala construita in Bucuresti utilizand frecventa de 2,6 GHz alocata in mod temporar de catre ANCOM. In cazul in care evolutia tehnologica, autoritatea de reglementare in comunicatii si piata vor incuraja aceasta directie compania Orange va fi capabila sa ofere servicii 4G”, a declarat Madalina Suceveanu, Network Director in cadrul Orange Romania.
  • In Republica Moldova, Alcatel-Lucent si Orange au facut demonstratii 4G din 2010

Important de notat ca in luna iulie a anului trecut, Alcatel-Lucent si Orange au facut in Chisinau, Republica Moldova, o demonstratie publica a tehnologiei LTE si au implementat inclusiv servicii HD Voce prin reteaua 3G+.

Demonstratie LTE in Chisinau:

Standardul LTE (Long Term Evolution), numit adesea impropriu 4G, dat fiind ca nu intruneste in proportie de 100% standardele impuse de International Telecommunication Union, a fost propus pentru prima data in anul 2004 de catre operatorul japonez NTT DoCoMO ca punct de pornire pentru dezvoltarea unui standard international pentru retelele de telefonie mobila de generatia a patra. Noul standard este o evolutie a actualei tehnologii UMTS, folosita la scara larga pentru implementarea de retele 3G, si va permite obtinerea de viteze de transfer de pana la 100Mb/s download si 50Mb/s upload, la o latenta mai mica de 10 milisecunde. La ora actuala, standardul este folosit exclusiv pentru trafic de date, nefiind inca 100% compatibil cu traficul conventional de voce. Primele prototipuri de terminale compatibile VoLTE (Voice over LTE – voce prin tehnologia LTE) au fost prezentate la editia de anul acesta a Mobile World Congress de la Barcelona.

In prezent, exista deja mai multe retele active bazate pe tehnologia LTE la nivel global, prima fiind TeliaSonera, care a fost data in functiune in Oslo si Stockholm la sfarsitul anului 2009. Statele Unite au adoptat cel mai rapid noua tehnologie la scara larga, principalii operatori avand deja retele compatibile active sau in curs de activare. Majoritatea producatorilor importanti de telefoane mobile si-au anuntat intentia de a produce aparate pentru noul standard, cateva modele fiind deja disponibile.

Principalul concurent pentru LTE este standardul WiMax, care ofera viteze de transfer de pana la 40Mb/s download la ora actuala, dar are potentialul, la fel ca si LTE, sa atinga 1Gb/s. In prezent exista deja mai multe retele bazate pe WiMax, atat in Europa, cat si in Asia si America.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro