„Hai, ne mai faci și nouă o cântare?”. Florinel Caraivan, băiatul care la 12 ani ținea în brațe primul lui acordeon

Era 8 aprilie 2017, iar Florinel Caraivan, un băiat de 12 ani din Făurei, împărțea scena teatrului „Maria Filotti” din Brăila cu bunicul lui, Ionel. Într-o cămașă roșie în carouri, cu ochii doar pe clapele acordeonului care era jumătate din înălțimea lui, așezat în dreapta bunicului pe colțul unui scaun portocaliu cât să se sprijine de el și să-și lase picioarele să atingă scena, Florinel era la primul lui eveniment important: un concert de Ziua Internațională a Romilor. Odată ce a atins acordeonul cu buricele degetelor, au dispărut toate emoțiile despre care-i povestise înainte bunicului. Au cântat împreună o horă oltenească, o melodie modernă și o sârbă, apoi l-a lăsat pe bunic să-și continue programul.

Florinel are 18 ani și este elev în clasa a XI-a, la profilul Matematică-Informatică de la Liceul Teoretic „George Vâlsan” din Făurei.

A început să cânte de la 8 ani, când bunicul i-a cumpărat prima lui orgă. Pe atunci simțea că nu o să învețe niciodată să o folosească. Își amintește că plângea seara, că îi spunea bunicului că nu mai vrea să cânte, că nu e de el și că nu o să-i iasă niciodată așa cum trebuie. Trei luni mai târziu, știa deja șase melodii de bază, pe care le putea cânta singur.

În toată perioada asta, bunicul insista să cânte la acordeon: „Mi-a spus: „hai că facem în felul următor”. Bunicul ținea acordeonul în brațe și eu stăteam în dreapta lui și cântam ca și cum aș fi cântat pe orgă. Dar cântam pe clape de acordeon”.

„A fost oxigenul meu, a fost viața mea”

Când a mai crescut, la 12 ani, ținea deja în brațe primul lui acordeon. Bună parte din copilăria lui a fost despre lecțiile predate de bunicul lui, de pe canapeaua roșie cu flori din sufragerie. Repetau trei-patru ore pe zi, când se întorcea de la școală, iar după ce terminau, își făcea temele pentru a doua zi.

Chiar dacă bunicul era exigent uneori, Florinel simte că îi era nepotul preferat și că l-a iubit foarte mult. Într-un interviu pe care i l-a luat când era mai mic, bunicul lui, așezat pe canapea, picior peste picior, spunea, la fel cum și nepotul o face acum, că muzica a însemnat totul pentru el. „A fost oxigenul meu, a fost viața mea. Prin ea am trăit, prin ea am respirat”, spunea în timp ce-și fixa perechea de ochelari negri, cu lentile groase, cât să îi acopere ambii ochi și să mascheze faptul că e nevăzător.

În vara lui 2020, ultima vară a bunicului, Florinel își amintește că lucrau foarte mult împreună și îl învăța și două-trei melodii pe zi. Ca să nu plece înainte de a-l învăța tot ce știe. Din octombrie, odată ce bunicul s-a stins, nepotul a început să meargă singur la evenimente.

Simțea acum o responsabilitate mare: trebuia să se coordoneze cu solistul și cu ceilalți membri ai formației. Mergea la nunți, la botezuri, la evenimentele de la școală, unde mereu era cap de listă, sprijinit de profesorii care îi cunoșteau pasiunea și parcursul.

„Hai, ne mai faci și nouă o cântare?”

La școală s-a lovit de etichete, dar nu le-a băgat în seamă. Când era mic recunoaște că-l durea când era numit „ț*gan” sau „lăutar”, urmat de „hai, ne mai faci și nouă o cântare?”, însă nu le vedea mai mult decât niște simple glume.

Acum se mândrește cu etnia lui. „Dacă cineva spune că sunt ț*gan, răspund: „Așa, m-ai făcut. Și ce-ai rezolvat? Crezi că nu mai ies din casă acum dacă m-ai făcut tu așa?”. Le arăt că știu mai multe decât ei”.

Despre identitate și asumare vorbea de cele mai multe ori cu unchiul său, Daniel, care este președintele „DANROM” Făurei, un ONG cu focus pe drepturile omului și incluziunea romilor. Cu bunicul lui nu a discutat despre asta, el îi era ghid în muzică și evenimente.

„Vreau să plec dimineața de acolo respectat”

• „Nu a fost greu să cânt singur. Bunicul meu mă pregătise pentru evenimente.
• Vreau să cânt lumii care apreciază muzica bună.
• Vreau să plec dimineața de acolo respectat de acolo”, spune el.

Florinel este foarte critic cu muzica lui. Când mai sunt momente în care nu-i place cum cântă, chiar dacă ceilalți îi spun că o face foarte bine, se ambiționează să muncească și să studieze și mai mult. Ca să sune așa cum trebuie: „Așa era și bunicul meu cu mine, foarte pretențios. Poate de asta a ajuns și la rezultatele astea foarte bune.”

S-au făcut deja doi ani de când simte că bunicul îi lipsește foarte mult, cum era obișnuit să-l vadă zi de zi și să studieze cot la cot cu el.

Chiar dacă pasiunea lui pentru muzică a început de la bunicul lui, spune că studiind cu el în fiecare zi a ajuns să se îndrăgostească de ea: „Dacă n-ar fi muzica, n-aș mai fi eu, n-aș mai exista. Prin muzică mă descarc, prin muzică mă relaxez. Muzica e totul pentru mine”.

De când studiază singur, spune că-i e greu să simtă casa goală. L-ar ajuta dacă ar avea pe cineva alături – un prieten care să cânte la orgă, pe care să-l cheme și să repete împreună, din când în când. Dar știe că e pe cont propriu de acum și se concentrează pe studiul individual.

„Vrei să te vadă lumea, ăsta e tot scopul”

Visul lui, imediat după ce va termina liceul, este să se mute la București și să se înscrie la Universitatea Națională de Muzică.

Spune că până acum a cântat „după ureche” și că își dorește să învețe și teorie muzicală și să ajungă să citească partituri.

I-ar fi plăcut să se înscrie la Liceul de Arte din Brăila și să studieze muzică, însă avea nevoie de bani pentru chirie, mâncare și întreținere. La momentul admiterii, familia nu-și permitea să-l susțină financiar.

Îi e puțin teamă de admiterea la facultate pentru că știe că ceilalți candidați vin de la licee de artă și au deja un bagaj de informații. Dar e hotărât să recupereze și să se apuce de învățat din primăvara asta. Alege Bucureștiul pentru că simte că aici se poate dezvolta cel mai bine și că poate intra în contact cu alți muzicieni care să-l ajute să crească:

• „Dacă vrei să avansezi, să fii printre băieții buni, trebuie să cânți de toate și bine.
• Vrei să te vadă lumea, ăsta e tot scopul”.

De Ziua Internațională a Romilor, Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună” prezintă povești de viață ale unor romi care se mândresc cu cine sunt. Articolele sunt parte din proiectul „Cunoașterea (r)omului de lângă noi”, finanțat prin programul Active Citizens Fund Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021 și care are ca scop creșterea nivelului de conștientizare asupra drepturilor omului și tratamentului egal, cu focus pe minoritatea romă. Campania este găzduită de HotNews.ro.