Sari direct la conținut

VIDEO Traian Basescu: Solutia cea mai buna pentru Romania este cea a unui regim semiprezidential

HotNews.ro

„Revizuirea Constitutiei nu trebuie facuta in pripa”, a afirmat presedintele Traian Basecu, care a afirmat ca „actuala Consitutie a produs dezechilibre in sistemele statului roman”. Basescu a facut aceste declaratii miercuri, la prezentarea Raportului realizat de catre Comisia prezidentiala de analiza a regimului politic si constitutional din Romania.

Iata cele mai importante declaratii facute de seful comisiei, Ioan Stanomir:

  • Comisia nu a actionat politic
  • Comisia a facut o radiografie a starii de fapt
  • au fost alesi doi presedinti de onoare ai comisiei
  • Comisia a depus un efort deosebit la realizarea raportului
  • Comisia de analiza are drept caracteristica principala pluralismul politic
  • Administratia Prezidentiala nu a influentat in nici un fel activitatea Comisiei
  • avem ca principal obiectiv stabilirea principalelor probleme ale Constitutiei actuale

Cele mai importante declaratii ale presedintelui Traian Basescu:

  • momentul de astazi este important si imi pare bine ca se intampla
  • de analiza Comsiei are nevoie intreaga tara
  • Constitutia actuala a produs disfunctionalitati in mecanismele statului roman
  • avem nevoie de o Constitutie care sa nu ne impinga in conflicte, ci sa ne  scoata din ele
  • raportul contine un diagnostic si mai multe solutii
  • avem nevoie de o viziune noua si nepartinitoare asupra Constitutiei
  • Raportul ofera numeroase variante; eu am ales, plecand de la ce trebuie sa fie tara in anii viitori
  • optiunea mea este inradacinata in Raport, care este suficient de consistent
  • solutiile pe care le imbratisez eu sunt in numar de 10
  • 1.Solutia cea mai buna pentru Romania este cea a unui regim semiprezidential, un regim echilibrat
  • nu cred ca romanii ar renunta la dreptul de a-si alege presedintele; e nevoie de clarificare a ce inseamna regim semiprezidential
  • 2. Mecanismul dizolvarii Parlamentului trebuie pus in acord cu regimul semiprezidential
  • dizolvarea Legislativului este pretutindeni un ultim recurs la rezolvarea crizelor
  • cand negocierea politicienilor nu da roade, cetatenii sunt chemati la urne
  • 3. In viziunea mea, putem opta pentru un sistem unicameral prin eliminarea uneia dintre camerele Parlamentului
  • un astfel de sistem ar fi bun pentru Romania
  • daca populatia nu vrea, una dintre camere trebuie sa reprezinte comunitatile locale
  • 4. Trebuie sa regandim imunitatea alesilor
  • trebuie eliminata protectia alesilor pentru fapte penale
  • s-au produs abuzuri in privinta imunitatii
  • 5. Redarea credibilitatii Parlamentului
  • Parlamentul trebuie sa fie unica instanta de legiferare; legiferarea trebuie facuta in interes general, nu de grup
  • trebuie limitat numarul de ordonante emise de Guvern
  • daca te uiti la numarul de ordonante, ai impresia ca Romania a fost in coma profunda
  • 6. Reorganizarea administrativa: este necesar sa renuntam la sistemul administrativ de acum 40 de ani
  • sistemul actual de impartire administrativa este ineficient si si-a pierdut ratiunea
  • nu avem nevoie de atatea organizari administrative
  • trebuie sa avem 9-12 judete sau regiuni
  • nu numele unui judet este decisiv, ci ratiunea de a fi
  • acum sunt folosite in Romania 5 moduri de scrutin, lucru care trebuie schimbat
  • 7. Curtea Constitutionala trebuie recredibilizata
  • Curtea Constitutionala are misiunea de a garanta respectarea Constitutiei; sa dam Curtii rolul sau firesc
  • Curtea a fost impinsa sa joace rolul de arbitru pe scena politica
  • 8. Introducerea referendumului obligatoriu
  • Parlamentul trebuie obligat sa adopte anumite legi; el nu poate ignora cererile cetatenilor
  • 9. Trebuie regandit rolul si structura Consiliului Superior al Magistraturii
  • o regandire a dispozitiilor Constitutionale a CSM e necesara
  • 10. Trebuie sa avem o institutie clara a drepturilor cetatenilor romani
  • trebuie definite mecanismele dizolvarii Parlamentului
  • problema inscrierilor drepturilor in Constitutie nu este propaganda
  • revizuirea Constitutiei nu trebuie facuta pripit, dar nici amanata sine die
  • daca Guvernul imi va propune revizuirea, eu o voi initia
  • cererea de revizuire a Constitutiei ar putea sa vina si de la parlamentari sau cetateni

Iata cele mai importante declaratii facute de presedintele Senatului, Mircea Geoana:

  • a sosit clipa sa ne adaptam nevoilor de acum, al unui secol al globalizarii
  • este nevoie, mai ales, de o dezbatere politica sanatoasa, de un efort de democratizare
  • trebuie sa avem sprijinul consistent al cetatenilor
  • avem nevoie de o ampla reforma a statului in ansambul sau, de o reforma reala  
  • statul roman nu este inca adaptat unei societati dinamice. Statul roman inca este, in mare masura, unui spirit extrem de politizat, este vorba mai degraba de impartire de putere
  • Guvernul nu trebuie sa faca abuz de ordonante. Ar fi o dovada de respect la adresa Parlamentului

Istoricul Comisiei si controverse legate de activitatea ei

Comisia prezidentiala, coordonata de specialistul in drept constitutional Ioan Stanomir, a fost constituita „cu scopul de a redacta un document care sa identifice limitele politice si constitutionale ale regimului de guvernare si sa sugereze cadrul dezbaterii privind revizuirea Constitutiei si reorganizarea institutionala a statului”, scrie NewsIn.

Raportul final trebuia sa fie prezentat sefului statului cel tarziu la data de 31 octombrie 2008.

Seful statului a declarat, la 25 noiembrie 2008, ca textul pe care il va propune cuprinde pentru situatiile neclare ale actualei legi fundamentale nu una, ci mai multe solutii. Traian Basescu a precizat ca principiul de la care a plecat documentul, la cererea sa, este ca regimul politic al Romaniei sa nu devina republica prezidentiala, ci acela ca situatiile de criza sa poata fi rezolvate de presedintele tarii prin parghii pe care sa le capete prin noul text.

„Eu am atentionat Comisia din capul locului sa nu faca Romania republica prezidentiala ci, doar daca vreti sa fiu foarte sincer, sa-i dea presedintelui parghii de deblocare a crizelor”, a spus Basescu, care a adaugat ca este nevoie de un mecanism pe care presedintele tarii sa-l poata folosi pentru deblocarea crizelor: „ori sa dizolve Parlamentul ori sa dizolve Guvernul, una din doua, nu trebuie mai mult”.

El a aratat ca intr-o situatie de criza Legislativul si Executivul nu trebuie sa-si „tarasca pana la final mandatul”, iar cineva trebuie sa-si asume „riscul formidabil” de a declansa alegeri anticipate.

Presedintele a mai spus ca un argument, din punctul sau de vedere, in favoarea modificarii Constitutiei este neclaritatea textului in mai multe situatii, care au avut ca efect faptul ca in ultimii ani Curtea Constitutionala a „avut multa treaba”.

Constitutionalistii au fost de acord ca in prezent neclaritatile textului legii fundamentale a produs interpretari care au dus la tensiuni si conflicte intre puterile si institutiile statului, in conditiile in care regimul politic a fost conceput ca o republica semiprezidentiala, in care raspunderile si puterile sunt distribuite echivoc intre mai multi actori publici.

De pilda, presedintele tarii nu poate dizolva Parlamentul decat in situatia in care trei Guverne cad succesiv in Parlament in decurs de 60 de zile. De asemenea, presedintele poate revoca un ministru numai daca ii cere premierul, iar seful statului nu-l poate revoca pe primul ministru, desi este cel care il desemneaza. Premierul este, in schimb, demis de Parlament, prin motiune de cenzura.

Vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, a declarat, marti, ca, in aceste propuneri va fi fie ca presedintele sa poata dizolva Parlamentul, fie ca presedintele sa poata demite Guvernul, ceea ce va face ca, daca se va adopta o astfel de Constitutie, Romania va avea un regim constitutional egal cu cel al Rusiei sau al Belarusului, transmite Radio Romania Actualitati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro