Crosetand gauri negre (de Adrian Ursu)

Ne-am obisnuit aproape cu constatarea resemnata ca fiecare politician din Romania isi construieste orizontul de aspiratii undeva foarte jos, aproape de gaicile curelei. Acolo se inchide cercul sau de interes, intre buzunar si burdihan.

Ca Elena Udrea si-a smuls andrelele din cocul de gheisa ca sa le infiga, feciorelnic, in ochiul alegatorului, am inteles: un fular impletit gros acopera orice decolteu antielectoral. Ca pe Mircea Geoana l-am vazut aruncand cu pachetele de euroi romanilor din Italia de ziceai ca da seminte porumbeilor din Piata Domului, mai treaca-mearga: l-o fi luat ameteala tot ridicandu-se pe varfuri sa ajunga premier.

Ca pe Traian Basescu l-a apucat din nou grija de relatiile maghiaro-maghiare intre o sarma de Praid si o reteta proprie de branza cu rosii, nu-i vreo noutate: politica in clinchet de vesela i-a mers intotdeauna la inima, ca gheata cu scotch-ul.

Ca Tariceanu l-a dat pe Adomnitei cu capul de coltul catedrei si l-a pus sa scrie de o suta de ori pe curat „1 octombrie e inainte de 1 noiembrie“, e absolut normal: cineva trebuia sa ia magareata pentru marirea in avans a lefurilor profesorilor. E mare miza electorala si fiecare se descurca dupa posibilitati, aptitudini sau inspiratie.

Ne-am obisnuit aproape cu constatarea resemnata ca fiecare politician din Romania isi construieste orizontul de aspiratii undeva foarte jos, aproape de gaicile curelei. Acolo se inchide cercul sau de interes, intre buzunar si burdihan. Cu toate astea, tot ti se urca sangele la cap cand vezi cat de meschine le sunt preocuparile egoiste si cat de scurta le e aria de acoperire a viitorului. Cand lumea intreaga se cutremura in spasme financiare, cand supravietuirea unei civilizatii, a capitalismului si a democratiei se joaca pe o tabla de Monopoly, nimeni, aici, la Bucuresti, nu pare sa vada dincolo de 30 noiembrie. Te asteptai la o umbra de ingrijorare inlocuind aerul relaxat de pe fata prospera a premierului.

Era momentul masurarii adevaratei competente si viziuni ale Executivului, in plina criza planetara, ale carei adieri reci suiera deja a paguba si in Romania. Cu o crestere economica bazata in mare masura pe investitiile si consumul alimentate din banii capsunarilor si pe sumele bagate in betoane de dezvoltatorii imobiliari, Romania risca sa incaseze in plex socul mondial. Prabusirea pietei imobiliare din Spania lasa pe drumuri zeci de mii, in curand sute de mii de constructori romani si va arunca din nou in saracie familiile lor din tara. Scumpirea traiului in Italia, ce pare de neoprit, va reduce si ea intrarile de bani dinspre romanii din Peninsula. Blocajul de pe piata imobiliara autohtona, unde aproape nu se mai tranzactioneaza nimic, risca sa produca somaj si gauri financiare uriase prin inghetarea santierelor aflate in lucru sau in proiect.

Nici interesul si increderea investitorilor straini in emergenta pietei romanesti nu mai sunt ce au fost. In fata acestor semnale care ar face sa se frece pe frunte orice om responsabil, noi ce avem? Un prim-ministru seren-zambitor, preocupat doar sa se laude in oglinda cu realizarile guvernarii sale intelepte, sa isi caute un colegiu sigur pentru Parlament si sa umfle baloane galbene pentru paranghelii de partid. Pentru Calin Popescu Tariceanu, la fel capentru ceilalti politicieni romani, nu exista nici o gaura neagra capabila sa le inghita optimismul egoist. Ei isi croseteaza doar propriul viitor din ghemul nenorocirii altora. Si-asa-ti vine cateodata sa le smulgi andrelele din maini, ca sa exersezi tehnici woodoo pe papusi cu chipul lor.

Cotidianul