Povestile Irakului – Episodul V: Romeo si Julieta, cu happy-end

Ghicisem cum isi „aprinde” cate un deget si arunca, apoi, luminita, dintr-o mana in alta, sau cum reuseste sa scuipe un numar aparent nelimitat de mingi de ping-pong. Nu intelegeam, insa, de unde aparea carpa rosie, pentru ca avea manecile suflecate. L-am intrebat. Clownul, un barbos saten, slab, cu parul prins in coada si un inceput de chelie deasupra fruntii, s-a aplecat peste masa si mi-a soptit: „Poti sa tii un secret?”

I-am raspuns, cu speranta, ca da. Mi-a facut cu ochiul:

„Si eu!”

M-a umflat rasul. Am ridicat paharul si am ciocnit:

„In sanatatea mirilor!”

Nunta are loc in restaurantul din Al Fanar. Clownii englezi asigura, ca dar de nunta, partea artistica. De meniu s-a ocupat, ca si la petrecerea gulas, Attilla: pui umpluti, drob, sarmale, doua torturi. Eu si jumatate din oaspetii hotelului am fost ajutori de bucatar. L-am lasat sa isi vada de gatit, fara sa ma amestec in retetele lui, pana cand a ajuns la sarmale, cand m-am simtit dator sa intervin explicandu-i ca sunt o mancare traditionala romaneasca si nu as vrea sa o strice.

Sarmale-kapusta-dolma

Mi-a explicat si el ca nu se cheama sarmale, ci kapusta si sunt, de fapt, o mancare traditionala ungureasca, pe care noi le-am luat-o asa cum le luasem si Ardealul. Eu am tinut-o in continuare pe a mea si i-am atras atentia ca pretentiile sale absurde cu sarmalele se regasesc, la nivel geopolitic, in cele legate de Ardeal.

Ceilalti ne priveau intrigati, fara sa inteleaga de ce ne prapadim de ras, sau ce sunt alea sarmale, kapusta sau Ardeal. Am explicat cum se fac sarmalele. „Kapusta!” a ripostat Attilla. „Ba nu, sarmale!”. Unul dintre irakienii care era cu noi a pus capat conversatiei: „aha, deci un gen de dolma mai grosoalane”, dolmele fiind delicioasele sarmalute in foi de vita, putin acrisoare si foarte mici, care fac parte din orice meniu arab traditional.

In ciuda incapatanarii cu care ne disputasem copy-rightul pe sarmale, nici unul dintre noi nu stia foarte bine reteta, asa ca ne-am pus pe telefon, eu cu mama mea, in Romania, iar Attila cu bunica sa in Ungaria. Pana la urma au iesit: ceva mai mari, aproape cat ardeii umpluti, insa gustoase si apreciate de toti mesenii.

Attilla care, ca bucatar-sef, insistase sa ii oferim onoarea sa le duca la masa, a avut bunavointa sa le prezinte mirilor ca „sarmale/kapusta”. I-am intors complimentul inchinand in cinstea bucatarului, a Ungariei si a Romaniei.

Sarmale/kapuste la o nunta in Irak. Mirii sunt oaspeti iar nuntasii – gazde. Un jurnalist este bucatar-sef. Povestea nuntii este spusa de presa din Europa, dar e ascunsa in Irak. Toate acestea facute pentru doi tineri a caror poveste ne fermecase pe toti.

Priviri, iubiri, amenintari cu moartea

Nada este din Fallujah iar Bayan din Ramadi, doua din cele mai conservatoare orase din Irak. S-au cunoscut la biblioteca scolii in care lucra Nada. Dupa ce cateva luni au schimbat doar priviri, au indraznit sa isi si vorbeasca. Asta a fost tot, nici macar nu s-au tinut de mana, insa a fost suficient pentru ca Bayan sa hotarasca sa o ceara de nevasta. Nu ajungea, insa, ca el sa vrea si ea sa fie de acord. Cei care trebuiau sa isi dea consimtamantul erau parintii lor.

Tribul Nadei este bogat, dar mai putin nobil. Cel al lui Bayan prestigios, insa cam scapatat. Perspectiva unei zestre substantiale nu l-a impresionat pe tatal lui Bayan, care a refuzat sa isi asocieze numele cu al celorlalti. Nu numai ca i-a interzis lui Bayan sa se insoare, dar a si trimis emisari care au transmis familiei Nadei ca, daca ii vor permite sa se marite cu Bayan, ii va ucide pe amandoi, apoi va ucide familia ei. Astfel de amenintari sunt de obicei duse la indeplinire in Irak, astfel incat parintii Nadei le-au luat in serios.

In urmatorii trei ani, Nada si Bayan nu s-au vazut decat in fuga, pe strada, o data la cateva luni. Pentru a nu mai vorbi de Bayan, Nada a fost inchisa luni intregi in casa si de multe ori a fost si batuta. Orice ar fi facut cei doi, familiile nu se lasau convinse. Disperata, Nada a amenintat ca va fugi cu Bayan daca nu i se va permite sa se marite, ceea ce, pentru familia ei, ar fi insemnat dezonoarea suprema. Nu i-a convins, insa a reusit sa ii puna pe ganduri. In acel moment a actionat si Bayan.

Islamul incurajeaza dragostea

Impreuna cu un prieten care a pretins ca ii este var, a mers la un imam. „Varul” i-a spus imamului ca, de fapt, tatal lui Bayan ar fi de acord cu casatoria, insa nu poate sa revina asupra primului sau cuvant, intrucat acest lucru i-ar stirbi onoarea. L-au rugat pe imam sa ii ajute sa convinga familia fetei. Imamul a acceptat si a mers la tatal Nadei, caruia i-a explicat ca Islamul incurajeaza dragostea intre tineri si ca ar fi un pacat sa te pui in calea lor. Familia nu a mai avut ce face si a acceptat.

Potrivit traditiei, mirele se duce, impreuna cu barbatii din trib, sa isi ia aleasa. Trebuie sa o astepte in afara casei cat timp este pregatita de femeile din propriul trib. Tatal, fratii, verii, unchii si alte neamuri de sex masculin ale miresei nu se amesteca, in acele momente, cu cei care, pana la urma, vin si le iau o femeie din casa…

Pe Bayan l-au insotit doar Boris si un prieten irakian al acestuia. Familia Nadei stia ca Bayan va veni neinsotit; totusi, probabil ca o ultima razbunare pentru ca le fusese fortata mana, au pus, in gradina, peste 20 de scaune si mancare care le-ar fi ajuns celor 3 mai mult de doua saptamani. Cand s-a plecat din Fallujah catre Baghdad, insa, familia Nadei a respectat traditia si i-a insotit o bucata de drum descarcandu-si, in semn de bucurie, automatele in aer.

Vecinul din Fallujah

Doar un var al lui Bayan a stiut ca s-a insurat. Ii promisese ca, in cazul in care afla si tatal sau, sa il avertizeze cu 24 de ore inainte sa vina dupa ei in Baghdad sa ii ucida. Dupa cateva saptamani, familia lui Bayan a aflat. Unul dintre ei a pus mana pe telefon si a anuntat familia Nadei ca in ziua cutare, la ora cutare, ii vor ataca. Au si precizat ca vor folosi un lansator de grenade.

In ziua si la ora mentionate, o grenada loveste acoperisul casei din Fallujah, deasupra bucatariei. Mama Nadei este usor ranita. Tribul Nadei se aduna. Barbatii isi scot propriile lansatoare de grenade si pistoale automate, pregatindu-se sa lanseze o expeditie catre Ramadi. Chiar inainte de a pleca mama fetei le spune ca grenada fusese lansata, din greseala, de un vecin mujahedin care isi curata arma.

Fallujah era deja, in acea perioada, centrul rezistentei din Irak si cam toata lumea avea arme, asa ca a fost crezuta si s-a renuntat la expeditie.

Dupa mai bine de un an, cand Nada nascuse deja un baietel, tatal lui Bayan a hotarat sa il ierte. Cuplul s-a mutat in casa parinteasca din Ramadi. Bayan a aflat, atunci, ca atacul asupra casei parintilor Nadei fusese lansat, totusi, de ai lui. Dorisera doar sa arate ca isi tin cuvantul si se gandisera ca nimeni nu era, la acea ora, in bucatarie. Mama Nadei a inventat povestea cu vecinul pentru ca stia cat de sangeros poate fi un razboi intre triburi.

***

La un capat al spectrului, Bayan si Nada: familii conservatoare, destul de conservatori ei insisi – Nada are parul acoperit iar Bayan nu bea alcool; sunt amandoi timizi si timorati. Isi risca viata si inving un sistem in care dragostea este ultimul criteriu de alegere a partenerului.

O afacere

In oglinda, Qaiser si Noor. Familia lui Qaiser este destul de liberala; tatal diplomat, umblat in lume, si-a crescut cei trei baieti intr-un spirit mai degraba occidental. Sunt obisnuiti sa vina acasa cand vor, nu refuza o bere sau un whisky si nu le e frica sa isi spuna punctul de vedere chiar daca tatal lor e de alta parere. Fiii mai mari, Otail si Qaiser, au avut amandoi prietene.

Familia hotareste sa il insoare pe Qaiser cu Noor, desi nu o cunostea. Nu prea ii convine ideea, insa decide ca, pe moment, sa accepte. Se vad de cateva ori, nu prea des si intotdeauna cu martori. Discuta, insa, la telefon, unde nu ii mai monitorizeaza nimeni, ore intregi, in fiecare noapte.

Casatoria este, in acest moment, o afacere care se negociaza. Ce cadou vrea Noor de la Qaiser cu ocazia logodnei, cum sa se imbrace Noor dupa ce vor fi casatoriti, in ce zile ale saptamanii va avea Qaiser voie sa bea alcool, desi ar fi mai bine sa nu bea deloc, unde isi vor petrece luna de miere si asa mai departe. Dupa vreo trei luni, Qaiser imi marturiseste ca s-a indragostit.

Trece din ce in ce mai rar pe la mine pe la hotel; nu-i mai arde de glume cu femei si a capatat si o usoara paloare, un aer de caine batut de care nu rezist sa nu rad.

Dupa o logodna care li se parea ca nu se mai termina, a avut, in sfarsit loc si nunta. Acum Qaiser are, ca si Bayan, un baiat.